Într-o zi, Isus Se ruga într-un loc anumit. Când a isprăvit rugăciunea, unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm, cum i-a învăţat şi Ioan pe ucenicii lui.”
Luca 11:1
Isus a rostit Rugăciunea Domnească de două ori: o dată înaintea mulţimii, în Predica de pe Munte, şi a doua oară, după câteva luni, doar înaintea ucenicilor. Într-o zi, ucenicii s-au întors şi L-au găsit pe Isus cufundat în rugăciune înaintea Tatălui Său. Inima lor a fost mişcată şi I-au cerut să îi înveţe să se roage. Ei ştiau că El petrecea multe ore în rugăciune şi că aceasta îi dădea energie ca să Îşi împlinească lucrarea zi de zi.
Ca răspuns la cererea lor, Isus nu le-a oferit o nouă formă de rugăciune, ci a repetat ceea ce îi învăţase deja. Ei aveau nevoie să înţeleagă mai bine învăţătura pe care le-o oferise anterior.
Când ne-a dat un model de rugăciune, Isus nu a intenţionat ca noi să ne limităm doar la acele cuvinte. Ideile din Rugăciunea „Tatăl nostru” ar trebui incluse în orice rugăciune. Trebuie să vestim Numele lui Dumnezeu prin toate faptele noastre. Rugăciunea „Tatăl nostru” ne invită să ne însuşim caracterul Său. Noi nu putem sfinţi Numele Său, nu Îl putem reprezenta în lume, dacă în viaţa şi în caracterul nostru nu manifestăm viaţa şi caracterul lui Dumnezeu.
„Ultima propoziţie a Rugăciunii Domneşti, ca şi prima, ne îndreaptă atenţia spre Tatăl nostru ca fiind mai presus de orice stăpânire, orice autoritate şi orice nume care ar putea fi rostit. Mântuitorul vedea viitorul ucenicilor Săi şi ştia că anii care urmau nu erau aşa cum visau ei, plini de strălucirea prosperităţii şi a onoarei lumeşti, ci întunecaţi de furtunile urii omeneşti şi ale furiei satanice. […] În rugăciunea care exprimă nevoile lor zilnice, ucenicii Domnului Hristos erau îndrumaţi să privească mai presus de orice putere şi stăpânire a răului, spre Domnul Dumnezeul lor, a cărui Împărăţie guvernează totul şi care este Tatăl şi Prietenul lor veşnic.” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 120)
Avem privilegiul de a veni înaintea Tatălui, în rugăciune, ori de câte ori se iveşte o ocazie; Lui Îi place să asculte laudele şi cererile noastre.