„Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” Şi ei s-au oprit, uitându-se trişti.
Luca 24:17
În după-amiaza zilei învierii, doi urmaşi ai lui Isus se aflau pe drumul spre Emaus, un orăşel aflat la vreo cincisprezece kilometri de Ierusalim. Ei auziseră că unele dintre femei îl văzuseră pe Isus înviat, însă vestea aceasta era greu de crezut.
După o vreme, li s-a alăturat un Străin, însă ei erau atât de absorbiţi de gândurile lor sumbre, încât nu I-au dat prea multă atenţie. Au discutat mai departe despre evenimentele petrecute în săptămâna anterioară, încercând să le înţeleagă semnificaţia. Isus de-abia aştepta să îi încurajeze, mai ales atunci când plângeau. Era evident că ei Îl preţuiau încă, fiindcă Îl mai considerau „profet”, dar nu înţelegeau sensul Scripturilor pe care le discutau.
Atunci, Marele Învăţător le-a spus: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa?” (Luca 24,25.26) Prin aceste cuvinte, Isus voia să sublinieze importanţa Vechiului Testament ca martor al misiunii Sale. Minunile făcute sunt o dovadă a divinităţii Sale, dar o dovadă mai puternică a faptului că El este Răscumpărătorul lumii poate fi descoperită prin compararea profeţiilor din Vechiul Testament cu istoria Noului Testament.
„Începând de la Moise – adevăratul Alfa al istoriei biblice – Hristos le prezenta din toate Scripturile lucrurile cu privire la Sine Însuşi. Dacă mai întâi li S-ar fi descoperit, inima lor ar fi fost satisfăcută. În plinătatea bucuriei lor, nu ar mai fi flămânzit după nimic. Dar era nevoie ca ei să înţeleagă mărturia adusă în favoarea Lui de către simbolurile şi profeţiile din Vechiul Testament. Pe acestea trebuia să se întemeieze credinţa lor. Hristos n-a săvârşit vreo minune pentru a-i convinge, ci primul lucru a fost să le explice Scripturile. Ei priviseră la moartea Lui ca la spulberarea tuturor speranţelor lor. Acum, El le arăta din profeţi că aceasta era dovada cea mai puternică în favoarea credinţei lor.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 796, 799)
Se poate întâmpla să avem mintea plină de informaţii, dar să le înţelegem prea puţin.