Pilat le-a zis: „Aveţi o strajă; duceţi-vă de păziţi cum puteţi.” Ei au plecat şi au întărit mormântul, pecetluind piatra şi punând strajă.
Matei 27:65,66
În sfârşit Isus Se odihnea în ziua de Sabat pe care o sfinţise. Scena crudă desfăşurată pe Golgota se încheiase. Nu se mai auzeau cuvinte de batjocură; mulţimea plecase acasă într-o tăcere solemnă. După câteva săptămâni, mulţi dintre cei care fuseseră prezenţi aveau să se numere printre miile de oameni care au răspuns predicii ţinute de Petru în Ziua Cincizecimii. Conducătorii iudei au rămas neschimbaţi în duşmănia lor faţă de Isus; dar nu aveau linişte, deşi reuşiseră să-L trimită la moarte. Ei auziseră cuvintele imposibil de uitat rostite de Isus pe cruce şi văzuseră întunericul şi cutremurul.
Moartea lui Isus nu a fost provocată de împunsătura suliţei. El a murit din cauza inimii sfâşiate de chinul minţii, zdrobite de păcatele omenirii. Odată cu moartea lui Isus au dispărut şi speranţele ucenicilor. Însă Iosif din Arimateea şi Nicodim, amândoi membri ai Sinedriului, au luat hotărârea de a oferi trupului lui Isus o înmormântare decentă.
Cu delicateţe şi reverenţă, ei L-au coborât cu propriile mâini pe Isus de pe cruce. Apoi L-au aşezat în mormântul nou al lui Iosif. Nicodim a adus pentru îmbălsămarea Sa un amestec din smirnă şi aloe.
Dar pentru preoţi şi conducători, Sabatul a fost o zi agitată.
„Nici Iosif şi nici Nicodim nu-L acceptaseră în mod deschis pe Mântuitorul în timp ce Acesta era în viaţă. Ei ştiau că un asemenea pas avea să-i excludă din Sinedriu şi au sperat că-L puteau proteja prin influenţa lor în consfătuirile acestuia. Pentru un timp, păreau să fi reuşit; dar preoţii cei şireţi, văzând că ei Îl favorizează pe Hristos, le-au dejucat planurile. Isus a fost condamnat şi trimis să fie răstignit în absenţa lor. Acum, văzând că era mort, nu şi-au mai ascuns deloc ataşamentul faţă de El. În timp ce ucenicii se temeau să se declare pe faţă urmaşii Săi, Iosif şi Nicodim au venit plini de curaj în ajutorul lor. Sprijinul acestor oameni bogaţi şi respectaţi a fost de mare folos în acea perioadă.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 773, 774)
În ceasul în care ni se pare că suntem înfrânţi şi învăluiţi în întuneric, Dumnezeu Îşi aduce încă la îndeplinire scopurile Sale veşnice.