„Ce am scris, am scris”, a răspuns Pilat.
Ioan 19:22
Nu ne putem închipui decât într-o mică măsură agonia mentală şi fizică pe care a îndurat-o Isus şi umilirea publică a răstignirii. El nu mai mâncase şi nu mai băuse nimic de la cina de Paşte din camera de sus. Ucenicii Îl părăsiseră. Toată noaptea a fost insultat şi torturat. Fusese supus unui simulacru de procese – înaintea tribunalului iudaic, înaintea guvernatorului roman, înaintea lui Irod şi din nou înaintea lui Pilat.
Duminică, la intrarea în Ierusalim, fusese înconjurat de o mulţime care-L aclamase. Acum, chiar şi ucenicii stăteau la mare distanţă de El. Ioan a rămas lângă cruce, alături de mama lui Isus, sperând că El avea să-Şi manifeste puterea.
Când soldaţii I-au pironit cu brutalitate mâinile şi picioarele pe cruce, Isus nu a scos niciun murmur de nemulţumire, deşi pe faţa Sa pătată de sânge se puteau vedea stropi mari de sudoare. El S-a rugat: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac” (Luca 23,34). Totuşi ignoranţa celor implicaţi nu îi făcea nevinovaţi, fiindcă avuseseră privilegiul de a-L cunoaşte şi a-L accepta pe Isus ca Mântuitor.
Prin faptul că îndura crucea, Isus câştiga dreptul de a deveni Răscumpărătorul nostru şi Marele nostru Preot.
Probabil că batjocurile preoţilor L-au durut cel mai mult. „Pe alţii i-a mântuit, iar pe Sine nu Se poate mântui!” (Matei 27,42) Cât de adevărat! El nu Se putea elibera, atâta timp cât Îşi dorea să salveze lumea. Nu putea să coboare de pe cruce. Dar tocmai pentru că nu putea să Se salveze pe Sine, noi, păcătoşii, putem să primim iertarea şi favoarea lui Dumnezeu.
„Satana frământa inima Domnului Hristos cu ispitele lui îngrozitoare. Mântuitorul nu putea vedea prin porţile mormântului. Speranţa nu-I înfăţişa ieşirea din mormânt ca biruitor şi nici nu-I spunea că Tatăl a primit sacrificiul Său. El Se temea de faptul că păcatul era atât de neplăcut înaintea lui Dumnezeu, încât despărţirea Lor avea să fie veşnică. Domnul Hristos simţea groaza pe care o va simţi păcătosul atunci când harul nu va mai mijloci deloc în favoarea omenirii vinovate.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 753)
Preţul salvării noastre nu a constat numai în chinul fizic teribil pe care l-a îndurat Isus pe cruce, ci şi în despărţirea pe care a produs-o păcatul între El şi Tatăl Său.