„Am păcătuit, căci am vândut sânge nevinovat.” „Ce ne pasă nouă?” i-au răspuns ei.
Matei 27:4
Dacă ar fi murit înainte de ultima lui călătorie la Ierusalim, Iuda ar fi rămas în amintire ca un om vrednic să ocupe un loc între cei doisprezece. Iuda a perceput puterea de atracţie a Mântuitorului şi a simţit dorinţa de a se schimba. El s-a ataşat de Învăţător, iar Isus nu l-a respins. Ceilalţi ucenici aveau o părere bună despre Iuda şi l-au numit administrator. Isus i-a încredinţat lui Iuda – la fel ca şi celorlalţi ucenici – puterea de a vindeca bolnavi şi de a scoate demoni.
Însă, în ciuda faptului că se afla în prezenţa lui Isus, Iuda a cultivat dispoziţia de a-i critica şi acuza pe ceilalţi. Declaraţia deseori repetată de Hristos că Împărăţia Sa nu era din lumea aceasta îl irita; el susţinea neîncetat ideea că Hristos ar trebui să fie împărat. Cu ocazia minunii înmulţirii pâinilor, Iuda a fost cel care a sugerat ca Hristos să fie forţat să devină împărat.
Înainte de săptămâna răstignirii, Iuda nu îşi împietrise inima complet. El vorbise cu preoţii despre posibilitatea de a-L da pe Isus în mâna lor, dar nu le promisese acest lucru. Mai avea încă şansa de a se pocăi, mai ales la ultima cină, când Isus i-a adresat, cu dragoste, un ultim apel. Însă Iuda a depăşit limita atunci când a părăsit camera de sus.
El nu credea că Isus va permite să fie răstignit şi considera că Îi va forţa mâna prin faptul că-L preda conducătorilor iudei.
„Iuda s-a aruncat apoi la picioarele Domnului Hristos, recunoscându-L ca Fiu al lui Dumnezeu şi rugându-L să Se elibereze. Mântuitorul nu i-a reproşat nimic vânzătorului Său. El ştia că Iuda nu se pocăise; mărturisirea sa era stoarsă din sufletul lui vinovat de sentimentul îngrozitor al condamnării şi al judecăţii viitoare, dar nu simţea o durere profundă şi cumplită pentru că Îl vânduse pe Fiul nevinovat al lui Dumnezeu şi că Îl renegase pe Sfântul lui Israel. Cu toate acestea, Domnul Hristos n-a rostit niciun cuvânt de condamnare.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 722)
Iuda a ignorat continuu glasul Duhului Sfânt şi a ajuns să nu mai poată să recunoască păcatul şi să se pocăiască de el. Şi noi ne putem confrunta cu acest pericol.