Iată că vi se lasă casa pustie.
Matei 23:38
Ultima zi în care Isus i-a învăţat pe oameni în templu – în ultima săptămână de dinaintea Calvarului – a fost la fel ca toate celelalte de până atunci. Oamenii de rând erau fermecaţi de cuvintele Sale; ei nu înţelegeau de ce preoţii şi rabinii I se împotriveau atât de mult. Isus ştia că adevăratul caracter al acestor învăţători evrei trebuia demascat pe deplin.
El a spus exact ceea ce gândea. A vorbit despre jugul robiei pe care aceşti conducători religioşi îl aşezaseră pe umerii poporului evreu şi despre faptul că ei nu îşi respectau propriile învăţături (vezi Matei 23,3). Isus i-a numit făţarnici, povăţuitori orbi, nebuni, şerpi, pui de năpârci şi ucigaşi. Ei se arătau a fi foarte credincioşi, însă aceasta nu era decât o mască sub care se ascundeau ambiţia lor lumească, despotismul şi păcatele lor josnice.
În timp ce vorbea, Isus a văzut o văduvă săracă. Aceasta îşi aducea darul încercând să treacă neobservată. Isus a atras atenţia asupra faptului că ea a adus ca dar tot ce avea şi a lăudat generozitatea ei, dând-o ca exemplu pentru cei care aduceau daruri mult mai mari, dar din motive greşite, şi pentru cei care puteau să aducă mai mult.
Evreii erau renumiţi pentru construirea de morminte pentru profeţii lor, pe care mai întâi îi persecutaseră sau chiar îi omorâseră. Însă respingerea lui Isus avea să fie greşeala lor cea mai tragică.
„O milă divină a cuprins faţa Fiului lui Dumnezeu când a aruncat o lungă privire de regret asupra templului şi apoi asupra ascultătorilor Lui. Cu vocea înecată de durere şi de lacrimi amare, a exclamat: ’Ierusalime, Ierusalime, care îi omori pe proroci şi îi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să-i strâng pe copiii tăi, cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut.’ Aceasta este lupta despărţirii. În plângerile lui Isus se revărsa însăşi inima lui Dumnezeu. Acesta fusese tainicul rămas-bun al iubirii îndelung răbdătoare a Dumnezeirii.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 620)
Valoarea darurilor pe care I le aducem Domnului Isus nu este dată de suma adusă, ci de motivul dăruirii şi de sacrificiul făcut.