Unii dintre cărturari au luat cuvântul şi au zis: „Învăţătorule, bine ai zis.” Şi nu mai îndrăzneau să-I mai pună nicio întrebare.
Luca 20:39,40
Conducătorii evrei au încercat să-I întindă capcane lui Isus, prezentându-I câteva probleme controversate. „Este bine ca evreii să plătească taxele cerute de Roma?” L-au întrebat fariseii. Răspunsul lui Hristos nu a fost o evitare a problemei, ci un răspuns sincer: „Daţi… lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” (Luca 20,25). Dacă poporul iudeu şi-ar fi îndeplinit cu adevărat obligaţiile faţă de Dumnezeu, nu ar fi ajuns în situaţia de a plăti tribut unei puteri străine. Răspunsul Său i-a redus la tăcere pe farisei.
Saducheii au ales să Îi pună lui Isus o întrebare teologică referitoare la înviere – lucru despre care ei nu credeau că este posibil. „Ce se va întâmpla”, au întrebat ei, „când va fi înviată o femeie care a fost căsătorită de mai multe ori? Cu care dintre soţi va trăi în ceruri?”
Răspunsul lui Isus le-a arătat că ei, de fapt, nu cunoşteau Scriptura, deşi se lăudau că sunt oameni învăţaţi. Şi au fost aduşi la tăcere.
Un învăţător al Legii a întrebat care este cea mai mare poruncă, iar Isus i-a răspuns oferindu-i o perspectivă mai largă decât se aşteptase. El a recunoscut puterea de pătrundere a lui Isus. Acest om sincer a manifestat un spirit cu totul diferit de cel al fariseilor şi saducheilor. Şi a fost apreciat de Isus.
„Cărturarul era aproape de Împărăţia lui Dumnezeu, în sensul că recunoştea că faptele neprihănirii sunt mai plăcute înaintea lui Dumnezeu decât arderile-de-tot şi jertfele. Dar avea nevoie să recunoască, de asemenea, caracterul divin al lui Hristos şi, prin credinţa în El, să primească putere pentru a face faptele neprihănirii. Ritualurile nu erau de nicio valoare, dacă nu erau legate de Hristos prin credinţă vie. Nici Legea morală nu-şi atinge scopul, dacă nu este înţeleasă în legătura ei cu Mântuitorul. Hristos a arătat de repetate ori că Legea Tatălui Său conţine ceva mai adânc decât nişte porunci aspre. [...] Legea scoate în evidenţă datoria omului şi-i descoperă vinovăţia. El trebuie să caute la Hristos atât iertarea, cât şi puterea de a împlini ceea ce cere Legea.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 608)
Credinţa nu cere ca toate întrebările să primească răspuns, ca toate îndoielile să fie îndepărtate, înainte de a crede.