Şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimituri de pâine şi cu ce mai rămăsese din peşti. Cei ce mâncaseră pâinile erau cinci mii de bărbaţi.
Marcu 6:43,44
Odihna de care aveau nevoie Isus şi ucenicii a fost întreruptă de mulţimile care îi căutau. Peregrinii care se îndreptau spre Ierusalim ca să sărbătorească Paştele s-au alăturat galileenilor şi s-au strâns astfel aproape cinci mii de bărbaţi, pe lângă femei şi copii, dornici să-L asculte pe Isus. Marcu a consemnat că lui Isus I S-a făcut milă de ei.
Spre sfârşitul zilei, Isus le-a prezentat câteva gânduri înviorătoare despre Dumnezeu şi despre relaţia lor cu El. În cele din urmă, a devenit evident că tuturor le era foame. Fireşte că în zonă nu existau magazine, iar Isus le-a spus ucenicilor să le dea mulţimilor hrana necesară. Era un test al credinţei lor. Ucenicii au găsit numai un băiat care avea cinci pâini de orz şi doi peşti. Cu toate acestea, Isus le-a cerut să îi aşeze pe oameni în grupuri de cincizeci şi de o sută. După aceea a binecuvântat pâinile şi peştii şi le-a dat ucenicilor, care, la rândul lor, le-au împărţit mulţimilor, până când nu a rămas niciun om neservit.
Isus ar fi putut să le pregătească un adevărat ospăţ, dar nu voia să-i atragă pe oameni la El prin satisfacerea dorinţei lor după abundenţă. Dimpotrivă, El a demonstrat că satisfacţia egoistă şi necumpătarea sunt un blestem pentru viaţa spirituală.
„Ucenicii erau elementul de legătură dintre Hristos şi oameni. Aceasta trebuie să fie o mare încurajare pentru ucenicii Săi de astăzi. Hristos este marele Centru, Sursa a toată puterea. Ucenicii Lui vor primi de la El tot ce le trebuie. Cei mai inteligenţi şi cei mai spirituali nu pot să dea decât ce au primit. Nu pot să dea nimic de la ei pentru satisfacerea nevoilor sufletului. Noi suntem în stare să le dăm altora numai ce primim de la Hristos şi nu putem primi, decât dacă le dăm şi altora. Dacă le vom da altora, atunci vom primi şi noi fără încetare şi, cu cât dăm mai mult, cu atât primim mai mult. În felul acesta putem să avem credinţă şi încredere, putem primi şi putem da.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 370)
Este nevoie de hotărâre şi vigilenţă pentru a ne feri de capcana îngăduinţei de sine.