Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.
Marcu 6:31
La întoarcerea ucenicilor din prima lor călătorie misionară, Isus ştia că aveau nevoie de odihnă şi de discuţii despre experienţele avute. Ei au stat de vorbă despre succesele şi eşecurile lor, iar Învăţătorul ştia cum să-i ajute să se raporteze corect şi la unele, şi la altele. Mai mult, Isus ştia că nu este înţelept să te afli tot timpul sub presiunea lucrului şi a emoţiilor; acest fapt duce la neglijarea relaţiei personale cu Dumnezeu, iar puterile minţii, ale sufletului şi ale trupului sunt solicitate peste măsură.
Isus Însuşi Îşi dorea să petreacă împreună cu ucenicii un timp liniştit, în care să nu mai fie înconjuraţi de mulţime. Una dintre lecţiile de care ştia că ucenicii aveau nevoie era aceea de a nu uita că este uşor să-ţi asumi meritele pentru succesul obţinut. Mândria spirituală este una dintre ispitele lui Satana. Odată cu dezvoltarea şi cu atingerea succesului în orice ramură a lucrării lui Dumnezeu, creşte şi pericolul de a ne încrede în planurile şi în metodele omeneşti.
Însă unul dintre motivele cele mai importante ale acestei odihne spirituale era meditaţia la moartea neaşteptată a lui Ioan Botezătorul. Isus avea nevoie de timp ca să Se gândească la umbrele care apăreau la orizont şi să-i ajute pe ucenici să se gândească la implicaţiile necazurilor care îi aşteptau. Odihna aceasta nu a fost un picnic. Grupul de ucenici a avut multe de discutat.
„Într-o viaţă cu totul devotată pentru binele altora, Mântuitorul... trebuia să Se retragă din neîncetata activitate şi din contactul cu nevoile omeneşti, pentru a căuta un loc liniştit şi o comuniune neîntreruptă cu Tatăl Său. [...] El era cu totul dependent de Dumnezeu şi, în locul tainic al rugăciunii, căuta putere divină ca să poată merge mai departe înarmat pentru a-Şi împlini datoria şi pentru a înfrunta încercările. Într-o lume de păcat, Isus a avut de suportat lupte şi chinuri sufleteşti. În comuniunea cu Dumnezeu, El a putut să Se despovăreze de întristările care Îl zdrobeau. Aici, El găsea mângâiere şi bucurie.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 362, 363)
Perioadele active trebuie alternate cu perioade adecvate de odihnă. Avem nevoie de ambele pentru a fi eficienţi în lucrarea lui Dumnezeu.