Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta.
Luca 2:29,30
După patruzeci de zile de la naştere, Isus a fost dus de Iosif şi Maria la Ierusalim, ca să fie consacrat Domnului. Fiind înlocuitorul omului, El trebuia să Se supună legii în toate privinţele. Legea cu privire la înfăţişarea întâilor născuţi avea o semnificaţie specială – era o aducere-aminte a eliberării minunate a israeliţilor din Egipt. Totodată, ea prefigura eliberarea mai mare oferită de Hristos Însuşi. După cum sângele stropit pe uşorii uşii i-a scăpat pe întâii născuţi ai lui Israel, tot la fel sângele lui Hristos are puterea de a mântui lumea.
În ziua aceea, serviciile de la templu se desfăşurau ca de obicei. Numai Simeon şi Ana au observat importanţa extraordinară a copilului Mariei. Aceşti evrei credincioşi nu studiaseră Scriptura în zadar. Mulţi oameni din vremea noastră sunt la fel ca preoţii ocupaţi de atunci: ei Îl recunosc pe Isus ca personaj istoric, dar nu ca Fiu al lui Dumnezeu.
Maria nu a înţeles misiunea Fiului ei. Ea s-a gândit la profeţia lui Simeon şi la cuvintele despre sabia care avea să-i străpungă inima, dar nu a înţeles decât mult mai târziu.
Prin cuvintele „ca să se descopere gândurile multor inimi” (Luca 2,35), Simeon a scos în evidenţă una dintre problemele principale ale marii lupte. Hristos avea să-l înfrunte pe Satana, cel care era de multă vreme adversarul Său. Principiile guvernării lui Dumnezeu aveau să intre în conflict direct cu principiile şi caracterul lui Satana. Prin viaţa şi moartea Domnului Isus, gândurile tuturor oamenilor sunt scoase la iveală şi fiecare poate să se judece pe sine.
„În ziua judecăţii de apoi, fiecare fiinţă pierdută va înţelege natura propriei respingeri a adevărului. Jertfa de pe cruce va fi prezentată, şi adevărata ei însemnătate va fi înţeleasă de fiecare minte care a fost orbită de păcat. În faţa priveliştii de pe Golgota, cu jertfa ei tainică, păcătoşii vor sta condamnaţi. Se va da la o parte orice scuză mincinoasă.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 58)
Prin Fiul Său, Dumnezeu ne-a oferit cel mai mare dar. Putem să fim siguri că El nu va precupeţi niciun efort pentru a duce până la capăt lucrarea de răscumpărare.