Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul.”
Luca 2:10
Îngerii se întrebau despre planul de răscumpărare. Ei erau uimiţi de indiferenţa poporului chemat de Dumnezeu să prezinte lumii lumina adevărului şi să-i vorbească despre venirea Răscumpărătorului. Şi probabil că au fost şi mai uimiţi de faptul că singurii care păreau interesaţi de venirea lui Mesia erau nişte păstori care îşi păzeau turmele.
Primind mesajul şi aflaţi încă sub impresia acelui eveniment glorios, păstorii s-au dus în grabă la Betleem, întrebându-se ce putea să însemne ceea ce au văzut şi au auzit. Maria ştia mai mult decât toţi ceilalţi, dar chiar şi ea mai avea multe de învăţat. Mesajul pentru noi, cei de astăzi, este acela că cerul şi pământul nu sunt astăzi mai departe unul de altul decât atunci când păstorii i-au auzit pe îngeri cântând.
Naşterea lui Isus este o temă inepuizabilă. Ar fi fost o umilinţă aproape infinită ca Isus să ia asupra Sa natura lui Adam în momentul în care acesta se afla în Eden, dar, în Betleem, El a acceptat să primească natura umană după ce fusese supusă decăderii timp de patru mii de ani. Ca orice om, Isus a luat asupra Sa consecinţele marii legi a eredităţii. El a moştenit ereditatea strămoşilor Lui pământeşti, ca să fie părtaş la durerile şi ispitele noastre şi ca să ne arate cum putem duce o viaţă fără păcat.
„În cer, Satana Îl urâse pe Hristos pentru poziţia Sa la tronul lui Dumnezeu. L-a urât şi mai mult atunci când el însuşi a fost înlăturat. L-a urât pe Acela care Se legase să-i răscumpere pe păcătoşi. Cu toate acestea, în lumea în care Satana se pretindea stăpân, Dumnezeu I-a îngăduit Fiului Său să vină ca un prunc slab, supus slăbiciunii omeneşti. El I-a îngăduit să dea piept cu primejdiile vieţii la fel ca oricare om, să ducă lupta vieţii aşa cum trebuie să o ducă orice vlăstar omenesc, cu riscul de a da greş şi a pierde veşnicia.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 49)
Hristos a venit ca să fie una cu noi în natura Sa omenească, dându-ne un exemplu de viaţă biruitoare asupra păcatului – aceeaşi viaţă pe care ne-o oferă şi nouă.