I-am văzut steaua în Răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.
Matei 2:2
Aceşti magi din Răsărit, deşi erau nişte filozofi păgâni, studiaseră indiciile date de Providenţă în natură, iar Dumnezeu i-a onorat pentru integritatea şi înţelepciunea lor. Lumina Sa strălucea în întuneric. Când au studiat Scripturile ebraice, ei au fost fascinaţi de profeţiile despre venirea lui Mesia şi şi-au dorit să înţeleagă mai clar despre ce era vorba în ele.
După aceea, ei au zărit o lumină misterioasă pe cer, în noaptea în care slava lui Dumnezeu s-a revărsat peste dealurile Betleemului. Ei erau convinşi că s-a întâmplat ceva extraordinar şi s-au hotărât să afle despre ce era vorba. Dovada interioară dată de Duhul Sfânt i-a călăuzit în timpul călătoriei.
Steaua – care nu era o stea sau o planetă obişnuită, ci un grup de îngeri strălucitori aflat la distanţă – i-a condus la Templul din Ierusalim. Aici, ei au întrebat cu nerăbdare despre împăratul nou-născut. Răspunsul primit a fost surprindere şi teamă, amestecate cu dispreţ. Vestea sosirii lor s-a răspândit repede, iar Irod s-a temut că aceşti înţelepţi făceau parte dintr-un complot pentru înlăturarea lui de la tron. În discuţia pe care a purtat-o cu ei, s-a prefăcut a fi foarte interesat şi a aflat de la ei că doreau să ajungă la Betleem.
Când au ajuns la Isus, magii au îngenuncheat şi I s-au închinat, recunoscând prezenţa Divinităţii. I-au oferit daruri. Apoi, primind într-un vis îndemnul de a nu se mai întoarce la Irod, ei au plecat acasă. Iosif a primit şi el un vis în care era îndemnat să fugă în Egipt împreună cu Maria şi Isus.
„Îngâmfarea şi invidia au închis uşa în faţa luminii. […] Aceşti învăţători [evrei] erudiţi n-au fost dispuşi să se plece pentru a fi îndrumaţi de aceia pe care ei îi numeau păgâni. […] Ei s-au hotărât să-şi arate dispreţul pentru veştile care l-au agitat pe împăratul Irod şi tot Ierusalimul. Nu voiau nici măcar să meargă la Betleem, pentru a vedea dacă lucrurile erau astfel. […] De aici a început lepădarea lui Hristos de către preoţi şi rabini. Din acest moment, îngâmfarea şi încăpăţânarea lor s-au transformat într-o ură înverşunată împotriva Mântuitorului.” (Hristos, Lumina lumii, pag. 62, 63)
Ideile preconcepute ne împiedică să vedem adevărul lui Dumnezeu.