Au pus împăraţi fără porunca Mea şi căpetenii fără ştirea Mea.
Osea 8:4
Ultimii ani din existenţa lui Israel, Regatul de Nord, au fost marcaţi de violenţă şi de vărsare de sânge. Regii au fost asasinaţi rând pe rând şi toate principiile dreptăţii au fost date uitării.
Dumnezeu a trimis solii după solii, prin Ilie, Elisei, Osea şi Amos, îndemnându-i să se pocăiască din toată inima, atrăgând atenţia că asupra lor se va abate nenorocirea ca urmare a neascultării. Amos a consemnat faptele lor în cuvintele următoare: „Ei urăsc pe cel ce-i mustră la poarta cetăţii şi le este scârbă de cel ce vorbeşte din inimă… Asupriţi pe cel drept, luaţi mită şi călcaţi în picioare la poarta cetăţii dreptul săracilor.” (Amos 5,10.12)
Cele zece seminţii aveau să culeagă acum roadele apostaziei apărute odată cu altarele de la Betel şi Dan. Profeţia lui Amos că „Israel va fi dus în robie” (Amos 7,17) s-a împlinit literal în nimicirea regatului de către asirieni. Prin judecăţile cumplite care au căzut asupra seminţiilor din Regatul de Nord, Domnul a avut un plan înţelept şi plin de îndurare – ca mulţimile din Asiria să poată descoperi caracterul Său şi beneficiile Legii Sale prin mărturia câtorva israeliţi credincioşi care au fost duşi în robie.
„Nelegiuirea lui Israel din ultima jumătate de veac înainte de robia asiriană a fost ca aceea din zilele lui Noe şi ca aceea a oricărui alt veac, când oamenii L-au renegat pe Dumnezeu şi s-au dedat cu totul săvârşirii răului. Înălţarea naturii mai presus de Dumnezeul naturii şi închinarea adusă creaturii în loc Creatorului au întotdeauna ca rezultat păcatele cele mai josnice. Astfel, atunci când poporul Israel, prin închinarea la Baal şi Astarteea, a dat omagiul suprem forţelor naturii, el a întrerupt legătura cu tot ce este înălţător şi nobil şi a căzut pradă uşoară ispitei. Cu zidurile de apărare ale sufletului dărâmate, pentru închinătorii călăuziţi greşit n-a mai fost nicio barieră împotriva păcatului şi ei s-au supus patimilor păcătoase ale inimii omeneşti.” (Profeţi şi regi, pag. 281, 282)
Marea luptă continuă pentru a demonstra astăzi că păcatul are consecinţe sigure şi clare. Credincioşia faţă de Dumnezeu este singura cale spre pace şi fericire.