Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci, Dumnezeu S-a căit de răul pe care Se hotărâse să li-l facă şi nu l-a făcut.
Iona 3:10
Ninive era una dintre cele mai mari cetăţi din Antichitate. Era cunoscută pentru nelegiuirile şi răutatea locuitorilor ei (vezi Naum 3,1), însă Dumnezeu dorea să le mai acorde acestora cel puţin încă o şansă de a auzi adevărul şi l-a ales pe Iona ca sol al Său.
Iona s-a împotrivit chemării Domnului, iar Satana l-a copleşit cu sentimente de deznădejde. El a încercat să fugă la Tars, dar Dumnezeu nu l-a părăsit. Printr-o serie de încercări şi intervenţii neobişnuite, El l-a adus pe Iona la Ninive şi i-a revigorat credinţa.
La sosirea în cetate, profetul îndărătnic a proclamat solia lui Dumnezeu, care declara că, în patruzeci de zile, cetatea avea să fie distrusă. Toţi locuitorii au auzit vestea tulburătoare şi s-au temut din cauza păcatelor lor. Spre uimirea lui Iona, oamenii din Ninive, de la mare la mic, „s-au pocăit la propovăduirea lui”. (Matei 12,41)
Iona ar fi trebuit să fie cel dintâi care să tresalte de bucurie. Însă el s-a gândit că acum, din cauză că Dumnezeu Şi-a manifestat harul faţă de Ninive, el putea să fie considerat un profet mincinos. Deznădejdea l-a cuprins din nou şi a fost nevoie ca Dumnezeu să-i dea o lecţie despre încredere şi umilinţă. Lecţia aceasta este valabilă şi pentru noi: oraşele lumii noastre au nevoie să Îl cunoască pe Dumnezeu, la fel ca locuitorii din vechea cetate Ninive.
„Dumnezeu le îngăduie oamenilor un timp de probă; dar este o limită dincolo de care răbdarea divină nu mai poate merge, iar judecăţile lui Dumnezeu trebuie să urmeze cu siguranţă. Domnul îi tolerează multă vreme pe oameni şi cetăţile lor, dând avertizări pline de milă pentru a-i salva de mânia Sa; dar vine o vreme când rugăminţile pentru milă nu vor mai fi ascultate şi răzvrătiţii care continuă să respingă lumina adevărului vor fi spulberaţi, din milă pentru ei şi pentru aceia care altfel ar fi fost influenţaţi prin exemplul lor.” (Profeţi şi regi, pag. 276)
Trebuie să acordăm mai multă atenţie puterii şi bunătăţii lui Dumnezeu decât obstacolelor şi „imposibilităţilor” care par să ne stea în cale.