Poporul n-a vrut să asculte glasul lui Samuel. „Nu!”, au zis ei, „ci să fie un împărat peste noi, ca să fim şi noi ca toate neamurile; împăratul nostru ne va judeca, va merge în fruntea noastră şi ne va cârmui în războaiele noastre.”
1 Samuel 8:19,20
Dumnezeu a văzut că israeliţii aveau să-şi dorească în cele din urmă un împărat, dar El nu era de acord să fie schimbate principiile care îi guvernaseră încă de la ieşirea din Egipt.
Una dintre problemele lor era aceea că erau atraşi de fastul şi de măreţia împăraţilor păgâni şi erau plictisiţi de simplitatea lor şi de supunerea faţă de un Conducător nevăzut. Mai rău decât atât, cei doi fii ai lui Samuel au repetat greşelile fiilor lui Eli. Nedreptatea lor ca judecători a fost folosită de popor ca pretext pentru a insista să fie schimbat sistemul de conducere. Se pare că Samuel nu cunoştea abuzurile fiilor lui.
Domnul i-a spus lui Samuel: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei” (1 Samuel 8,7). Zilele celei mai mari prosperităţi a lui Israel au fost acelea în care L-a recunoscut pe Dumnezeu ca Împărat al său şi în care legile date de El au fost considerate cu mult superioare legilor altor popoare.
Calităţile lui Saul, viitorul monarh, satisfăceau mândria care îi îndemnase pe israeliţi să ceară un împărat. El a început bine: a câştigat biruinţe şi I-a dat slavă lui Dumnezeu. Dar nu a fost aşa până la sfârşit.
„Viaţa curată a lui Samuel şi consacrarea lui fără urmă de egoism erau o continuă mustrare atât pentru preoţii şi bătrânii care urmăreau numai propriul câştig, cât şi pentru mândrul şi firescul popor al lui Israel. Cu toate că nu se înfăţişa cu fast şi lux, totuşi lucrarea lui purta sigiliul Cerului. El era onorat de Mântuitorul lumii, sub a cărui conducere cârmuise poporul evreu. Dar poporul se săturase de evlavia şi consacrarea lui; îi dispreţuia autoritatea plină de modestie şi-l lepăda de dragul unui om care să domnească peste el ca împărat.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 607)
Şi conducătorii bisericii de astăzi trebuie să aibă o relaţie strânsă cu Dumnezeu, un spirit smerit şi dispoziţia de a învăţa.