Eli a luat din nou cuvântul şi a zis: „Du-te în pace şi Dumnezeul lui Israel să asculte rugăciunea pe care I-ai făcut-o!”
1 Samuel 1:17
Elcana, un levit bogat, se temea de Domnul şi îşi dorea un fiu care să-i ducă numele mai departe. Prima lui soţie, Ana, era o femeie credincioasă, blândă şi modestă, dar nu putea să aducă pe lume copii. De aceea, Elcana, repetând greşeala lui Avraam, şi-a luat o a doua soţie, pe Penina. Aceasta i-a născut fii şi fiice.
Penina a văzut dragostea lui Elcana faţă de Ana şi, an de an, râdea de situaţia ei de femeie stearpă. În cele din urmă, Ana nu a mai putut să suporte şi I-a cerut ajutor Domnului. Pe când se ruga, a fost văzută de marele-preot Eli. Ana i-a povestit ce avea pe suflet, iar el i-a făcut o făgăduinţă – că va fi răsplătită cu un fiu.
Ana i-a pus băieţelului ei numele Samuel („Dumnezeu a ascultat”). Când Samuel a fost destul de mare ca să nu mai fie dependent de ea, Ana şi-a împlinit jurământul şi l-a dus la Eli, ca să-l lase în slujba lui Dumnezeu. Pentru ea, aceasta a însemnat un mare sacrificiu. Duhul Sfânt a venit peste ea şi a inspirat-o să rostească o rugăciune profetică (1 Samuel 2,1-10).
Ana l-a învăţat pe băiatul ei să-L respecte pe Dumnezeu şi să se considere al Lui, înălţându-şi mereu gândurile spre cer. În fiecare an, ea mergea la Silo şi îi ducea lui Samuel câte o haină cusută de mâna ei. Rugăciunile ei au fost împlinite: „Tânărul Samuel creştea mereu şi era plăcut Domnului şi oamenilor.” (1 Samuel 2,26)
„Tinerii zilelor noastre pot ajunge tot atât de scumpi înaintea Domnului ca şi Samuel. Prin faptul că îşi menţin cu credincioşie integritatea creştină, ei pot să exercite o influenţă puternică în lucrarea de reformă. De astfel de oameni este nevoie astăzi. [...] Niciodată n-au izbutit oamenii să aibă rezultate mai mari pentru Dumnezeu şi pentru oameni decât cele ce pot fi realizate chiar în zilele noastre de aceia care vor fi credincioşi în cele încredinţate lor de Dumnezeu.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 574)
Ce lecţie remarcabilă din credincioşia unei femei! Ca părinte, îmi îndeplinesc eu conştiincios răspunderea de a-i învăţa şi a-i îndruma pe copiii mei către cer?