Domnul S-a coborât să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor.
Geneza 11:5
Noe a prezis istoria raselor care aveau să ia naştere din cei trei fii ai lui – Sem, Ham şi Iafet. Urmaşii lui Sem aveau să formeze poporul lui Dumnezeu. Prin descendenţii lui Ham şi ai fiului său, aveau să apară cele mai degradante forme de păgânism şi copiii lor aveau să fie slujitorii urmaşilor celorlalţi doi fii ai lui Noe. Urmaşii lui Iafet aveau să se înmulţească şi să fie binecuvântaţi prin legăturile lor cu copiii lui Sem. Profeţia lui Noe nu era o mustrare arbitrară sau o declaraţie părtinitoare – nu el a stabilit caracterul sau destinul fiilor lui, ci hotărârile pe care avea să le ia fiecare dintre ei.
O vreme, urmaşii lui Noe au trăit în munţi, acolo unde s-a oprit corabia. Dar, când a apărut apostazia, mulţi s-au stabilit în Câmpiile Şinearului, pe malurile roditoare ale Eufratului. Aici au construit o cetate – o metropolă a unui imperiu universal – cu intenţia de a ridica şi un turn de o înălţime ameţitoare.
Constructorii turnului n-au avut încredere în făgăduinţa lui Dumnezeu că nu va mai trimite niciodată un potop asupra lumii întregi. Când turnul era aproape gata, lucrul s-a oprit brusc. Lucrătorii de la etajele superioare nu se mai puteau înţelege cu cei de jos. Primeau alte materiale decât cereau şi lucrul a încetat din cauza confuziei şi a tulburărilor. Nimeni nu putea să explice cum au apărut alte limbi, dar aceasta a dus la certuri şi vărsare de sânge.
Constructorii turnului aveau mintea întunecată de idolatrie. Pe măsură ce ei s-au îndepărtat de Dumnezeu, trăsăturile dumnezeieşti ale dreptăţii, purităţii şi dragostei au fost înlocuite cu exploatare, violenţă şi brutalitate. De dragul celor credincioşi din mijlocul lor, Domnul a amânat pedeapsa, dându-le tuturor timp să-şi dovedească adevăratul caracter.
„Oamenii se agaţă cu admiraţie de vorbirile elocvente, care-i învaţă că cel care păcătuieşte nu va muri şi că mântuirea poate fi obţinută fără să fie nevoie să asculte de Legea lui Dumnezeu.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 124)
Cele două erezii principale care se regăsesc în lumea creştină de astăzi sunt credinţa în nemurirea sufletului şi ideea că ascultarea nu este importantă în umblarea noastră cu Dumnezeu.