Isus S-a sculat, a certat vântul și valurile înfuriate, care s-au potolit și s-a făcut liniște.
Luca 8:24
Acest pasaj din Evanghelie este o narațiune și nu are nevoie de o interpretare pentru a fi înțeles.Totuși această povestire are o semnificație mai profundă decât o simplă povestire morală. Acest episod pare să fie o reflectare a realităților care ne caracterizează existența și condiția umană.
Viața noastră este asemenea unei călătorii, un voiaj de la un mal al vieții la celălaltmal. Marea pe care călătorim nu este totdeauna liniștită și calmă. Unele furtuni se pot isca pe nepregătite. Este important ca Isus să Se afle în barca noastră. Pentru El nu este prea greu să-i însoțească pe toți cei care Îl primesc alături de ei. El Însuși bate la ușă și dorește să fie cu noi.
Strigătele noastre de ajutor nu au nevoie să fie elaborate după cele mai rafinate reguli stilistice. El este extrem de sensibil și atent la orice strigăt de alarmă din partea noastră. El poate auzi chiar și rugăciunile rostite în gând, chiar Îi place acest tip de intimitate pe care îl onorează cu o reacție de intervenție rapidă.
Dar, dacă Isus nu Se află în barcă, nu avem niciun motiv să abandonăm lupta cu valurile și să ne lăsăm la fund. El vine la noi umblând pe ape. Uneori, când alegem să traversăm marea în propriile noastre puteri și în propria noastră experiență și pricepere, El chiar favorizează ivirea unei crize care să ne apropie de El. Dacă Îl chemăm în ziua necazului, El este chiar nerăbdător să intervină.
Prezența Lui ne aduce liniște și siguranță, chiar dacă vasul nostru cuprins de furtună ar fi înghițit de valuri. El ne-a avertizat că uneori va trebui să trecem cu El prin școala suferinței. Liniștirea furtunii se realizează în străfundul sufletului nostru răscolit de vânturile reci ale păcatului. Acalmia din inimă ne va da curajul și puterea să trecem alături de El prin toate furtunile, indiferent de soluțiile alese de El, până la urmă.
Doamne, ia cârma și comenzile vieții mele pentru a naviga cu Tine în siguranță. Amin!