- Detalii
- Scris de: Julián Melgosa şi Laura Fidanza
- Categorie: Devoțional tematic
Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.
Isaia 9:6
Toate speranțele noastre sunt legate de Mântuitorul nostru: speranța ajutorului în luptele zilnice, deoarece, deși fiecare zi vine cu propriile ei tulburări (Matei 6:34), avem dovada unei noi izbăviri; speranța că vom avea sănătate și însănătoșire de afecțiunile fizice și mintale prin respectarea principiilor sănătății, în timp ce așteptăm arătarea în slavă a Fiului lui Dumnezeu; speranța iertării, pentru că, de fiecare dată când cădem, putem privi la Hristos și avea credință în mila Sa; speranța refacerii, deoarece în mijlocul luptelor și al atâtor forme de rupturi, prezența Salvatorului nostru aduce pace și armonie; speranța că ni se va face dreptate în mijlocul atâtor abuzuri și violență și speranța că neprihănirea lui Hristos ne va fi atribuită la judecata finală; speranța în viața veșnică, pentru că, spre sfârșitul vieții, El ne ajută să ne odihnim în pace, precum și speranța că El nu ne va uita și va veni să ne salveze, așa cum a promis.
Este incredibil cum un asemenea Salvator puternic, capabil să ne asigure sănătate, iertare, recuperare, pace, dreptate și viață veșnică, S-a prezentat lumii venind ca un copil. Departe de lucrurile strălucitoare și atractive, Împăratul cerului a preferat să Se manifeste ca un copilaș. Dar cât de puțini recunosc acest Dar! Câțiva păstori și trei magi, călăuziți de îngeri, sunt conduși la Prințul vieții. În micuțul care doarme „înfășat în scutece” și „așezat într-o iesle” (Luca 2:12), ei au fost în stare să Îl vadă pe Răscumpărătorul lumii. Ce s-a întâmplat cu preoții? De ce nu a fost adorat de clerul vremii Sale?
Astăzi, lumea este la fel de nepregătită să-L primească pe Hristos. Ea își dorește un Salvator care să o elibereze din toate problemele, să o umple de toate binecuvântările și să o facă mare și puternică, dar refuză să urmeze calea sărăciei, a respingerii și a suferinței care a caracterizat viața copilului din Betleem.
Lumea nu este mai pregătită astăzi decât în trecut să-L primească pe Hristos. Lumea nu vrea să aprecieze caracterul Său. Nu este dispusă să-L recunoască în viața celor care cheamă numele Său.
Problema este să știm dacă noi înșine suntem gata să-L recunoaștem. Dacă ne punem toate speranțele în El, este important să învățăm să ne identificăm cu El. Este esențial să-L vedem în oamenii care suferă și sunt în nevoie. Este crucial să ne așezăm în mâna lui Dumnezeu.
Ne-am putea lua timp să medităm astăzi asupra acestor cuvinte?
- Detalii
- Scris de: Julián Melgosa şi Laura Fidanza
- Categorie: Devoțional tematic
Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești.
Exodul 20:8
Pentru cei mai mulți creștini, Crăciunul este o sursă de bucurie. Sărbătorirea zilei de 25 decembrie ca ziua nașterii lui Isus a devenit un obicei popular începând cu secolul al IV-lea d.Hr. Avem ocazia să medităm la nașterea lui Hristos în mod special în timpul acestei sărbători.
Cum să nu fie o sursă de bucurie dacă pe dealurile Betleemului îngerii au anunțat această veste extraordinară: „Astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor care este Hristos Domnul” (Luca 2:11)? Ce dar unic ne-a dat Dumnezeu! În această perioadă ne facem cadouri unii altora în semn de grijă și apreciere. Ce ocazie minunată să-I facem cele mai bune daruri și lui Dumnezeu, purtându-le de grijă săracilor și celor în suferință!
Fără îndoială, pentru mulți, Crăciunul este o ocazie de distracție, mâncat peste măsură și consumerism. Prea puțini oameni își amintesc ce a făcut Dumnezeu pentru ei. Din anumite motive, în marea Sa înțelepciune, Dumnezeu nu a vrut să dezvăluie data exactă a nașterii lui Hristos și a preferat să ne lase ceva mai bun care să ne aducă aminte de iubirea Sa infinită. În loc să ne dea o zi de sărbătoare pe an, El a stabilit o zi săptămânală de odihnă și închinare. Această zi ar trebui să fie o zi de bucurie și de delectare (Isaia 58:13). Sabatul a fost pus deoparte chiar din prima săptămână a creației ca zi de petrecut cu Dumnezeu (Geneza 2:3). Israeliții au ținut-o în timpul călătoriei lor prin pustiu (Exodul 16:23). Păzirea ei a fost stabilită prin Cele Zece Porunci scrise cu degetul lui Dumnezeu (Exodul 31:18). Isus ne-a învățat cum să păzim Sabatul, devotând orele sale sfinte facerii binelui față de semeni și închinării lui Dumnezeu (Matei 12). Apostolii au continuat să păzească Sabatul după înălțarea lui Hristos (Faptele 13:42-44). El ne-a mai spus: „Sfințiți Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între Mine și voi, ca să știți că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru” (Ezechiel 20:20).
Ai avut vreodată ocazia să te închini lui Dumnezeu în ziua pe care a poruncit-o El? Te invităm astăzi să planifici cum să faci din această zi un semn de respect și dragoste față de Creator (Exodul 20:11). Mai presus de toate, fă-l un semn de aducere-aminte a eliberării din orice formă de apăsare (Deuteronomul 5:15).
Amintește-ți că pe noul Pământ Îi vom aduce închinare lui Dumnezeu „în fiecare Sabat” (Isaia 66:23).
- Detalii
- Scris de: Julián Melgosa şi Laura Fidanza
- Categorie: Devoțional tematic
Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule și nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele.
Habacuc 3:17,18.
Habacuc era descurajat și nu ezita să-și prezinte plângerea înaintea lui Dumnezeu. „Până când voi striga către Tine, Doamne, fără s-asculți? Până când mă voi tângui Ție, fără să dai ajutor? Pentru ce mă lași să văd nelegiuirea și Te uiți la nedreptate? Asuprirea și silnicia se fac sub ochii mei, se nasc certuri și se stârnește gâlceavă. De aceea legea este fără putere și dreptatea nu se vede, căci cel rău biruie pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăți nedrepte” (Habacuc 1:2-4). În mod clar, lamentația profetului Îi este adresată lui Dumnezeu, pe care Îl consideră atât de curat și neprihănit încât nu poate să vadă tulburarea și nici nu intervine să o oprească (v. 13).
Fără îndoială, Dumnezeu răspunde plângerii lui Habacuc și îl reasigură că nu este indiferent la nedreptatea celor răi sau la suferința fiilor Săi. Printr-o serie de întrebări, Dumnezeu încearcă să-l facă să se gândească și să-și îndrepte ochii dincolo de preocupările curente, spre judecata viitoare. Printre argumentele Sale, El subliniază că „cel neprihănit va trăi prin credința sa” (Habacuc 2:4).
Este interesant de notat faptul că, după răspunsul divin, profetul demonstrează o adevărată schimbare. Nu mai are ochi pentru violență pentru că și i-a îndreptat spre mâinile lui Dumnezeu, unde vede „puterea Lui care este ascunsă” (Habacuc 3:4). Habacuc înțelege în sens profetic faptul că cicatricile din palmele lui Hristos constituie dovada marii Sale iubiri – testul suprem al solicitudinii Sale pentru rasa umană, garanția salvării ei. Dobândind această nouă perspectivă, profetul reușește să exprime unul dintre cele mai optimiste pasaje din Biblie: „Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, vița nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi și câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule și nu vor mai fi boi în grajduri” – cu alte cuvinte, chiar dacă toate lucrurile vor merge absolut rău pentru mine –, „eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele” (Habacuc 3:17,18).
Dumnezeul mântuirii mele este cu totul preocupat de lucrurile care mi se întâmplă. El vrea să schimb orientarea gândurilor mele și îmi dă putere să reușesc acest lucru prin credință. De aceea pot să mă bucur de mântuirea Sa, chiar dacă lucrurile nu se îndreaptă în direcția dorită de mine.
- Detalii
- Scris de: Julián Melgosa şi Laura Fidanza
- Categorie: Devoțional tematic
Pavel a zis sutașului și ostașilor: „Dacă oamenii aceștia nu vor rămâne în corabie, nu puteți fi scăpați.”
Faptele 27:31
Un vânt furtunos îi lăsase pe navigatori complet dezorientați în mijlocul Mării Mediterane. Pentru a controla situația, au coborât pânzele, s-au asigurat că sunt bine prinse bărcile de salvare și au aruncat în apă o mare parte din încărcătură, pentru a micșora greutatea vasului. Nici îndemânarea experților, nici hotărârea marinarilor nu a fost suficientă pentru a controla furtuna. În cele din urmă s-au resemnat, considerându-se fără speranță, pierduți și aproape de moarte. Au petrecut câteva zile în întuneric, și disperarea le era așa de mare încât nu puteau să mănânce. Totuși apostolul Pavel a insistat pe lângă marinari să se încreadă în Dumnezeu și să aibă gânduri bune. Cum este posibil să ai o bună dispoziție sufletească atunci când aparent totul merge spre ruină? „Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu și căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte și mi-a zis: «Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului și iată că Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce merg cu corabia împreună cu tine»” (v. 23, 24). Furtuna a rămas neschimbată și marea era la fel de agitată, dar speranța că Dumnezeu Își va împlini promisiunea de a-i salva le-a dat curaj și tărie celor care erau aproape de naufragiu. Prin urmare, nu au mai postit și au așteptat pe corabie până la vremea când aveau să ajungă pe uscat.
În sens figurat, trecem prin diferite furtuni. Sunt mari dificultățile care ne iau prin surprindere și, chiar dacă încercăm să le facem față, eforturile noastre nu sunt suficiente. Pregătirea impecabilă a profesioniștilor nu este suficientă să ne dea calm și să ne facă relaxați. Câteodată, descurajarea înrăutățește situația și disperarea ne reduce dorința de a ne împlini chiar și nevoile de bază: somnul nu mai vine ușor, iar hrana trece pe plan secund. Chiar și în această situație este posibil să ne refacem puterea și să ne redobândim curajul, încrezători că Dumnezeu ne va aduce salvarea. „Vă voi mântui și veți fi o binecuvântare. Nu vă temeți, ci întăriți-vă mâinile” (Zaharia 8:13), zice Domnul. Chiar dacă furtuna durează mai mult decât era de așteptat, fii curajos! Nu te teme! Ai o promisiune de salvare care te va ajuta să faci față încercărilor.
Echipajul trebuia să rămână la bordul vasului pentru ca această promisiune să fie efectivă. Pentru tine și pentru mine, această corabie este Hristos. Domnul spune: „Rămâneți în Mine. (...) Rămâneți în dragostea Mea! Dacă păziți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea” (Ioan 15:4,9,10).
Treci printr-o furtună? Curaj! Dumnezeu îți promite salvarea. Dacă rămâi în Hristos și păzești poruncile Lui, aceasta devine cea mai bună cale de a persista în dragostea Sa.
- Detalii
- Scris de: Julián Melgosa şi Laura Fidanza
- Categorie: Devoțional tematic
Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie, ci ca să căpătăm mântuirea prin Domnul nostru Isus Hristos.
1 Tesaloniceni 5:9
Moartea singurului său băiat din cauza scarlatinei a fost un episod tragic pe care Horatio a trebuit să-l îndure la mijlocul vieții sale. Câteva luni mai târziu, o tranzacție financiară păguboasă i-a produs o mare pierdere financiară acestui prestigios avocat din Chicago. Nu reușise să se refacă după aceste pierderi, când a izbucnit marele incendiu din Chicago, în 1871, care a distrus circa șase kilometri pătrați din oraș, durând trei zile și lăsându-i casa literalmente în ruină. După doi ani și-a dorit o bine meritată vacanță împreună cu familia, așa că a organizat o călătorie în Anglia, unde trebuia să se întâlnească cu prietenul său, faimosul pastor Dwight Moody. Dar o obligație de ultim moment a făcut ca soția și fetele lui de doi, cinci, nouă și, respectiv, unsprezece ani să se îmbarce pe vasul Ville du Havre cu câteva zile înaintea lui. În timp ce traversa Atlanticul, la 22 noiembrie 1873, acest vestit vas s-a lovit de un vas englezesc și a dus la moartea a 226 de pasageri, printre care cele patru fiice ale sale. Cu o pace profundă, soția lui Horatio, Anna, i-a trimis vestea tristă într-o telegramă mișcătoare care spunea: „SINGURA SALVATĂ.” După câteva zile, Horatio a plecat pe aceeași rută transatlantică pentru a se întâlni cu soția. Trecând aproape de locul unde se produsese naufragiul, se spune că Horatio a coborât în cabină să scrie cunoscutul imn „Când val de durere mă poartă spre cer”(nr. 316). Din momentul acela, el a predicat despre speranța revenirii lui Hristos, desfășurând o lucrare printre săracii din Ierusalim, Israel.
Cum e posibil să fie pace în sufletul cuiva în mijlocul unor asemenea încercări teribile? E posibil ca, în baza stăpânirii de sine, el să-și dobândească mântuirea prin merite proprii? El posibil ca îndurarea suferinței cu bărbăție să-l facă să merite mântuirea? Cu siguranță că nu. Răspunsul se găsește în versurile imnului pe care l-a scris.
Când val de durere mă poartă spre cer, / Oricât mi-ar fi pasul de greu, /Isus îmi șoptește că în El pot să sper.
Este pace în sufletul meu! / Cu Isus nu mi-e greu… / Este pace în sufletul meu.
Deși încercări încă multe-or veni / Și în beznă mă trage cel rău / Eu știu că voi fi cu Isus într-o zi.
Privesc către cer și aștept ziua Ta, / Să fiu printre îngeri și eu / Cu cei înviați, fericit voi cânta.
Horatio Spafford a dobândit mântuirea atunci când s-a prins de Dumnezeu în mijlocul durerii și L-a primit pe Hristos ca Mântuitor personal. Și tu poți dobândi mântuirea, prin Domnul nostru, Isus Hristos.