Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.
Isaia 9:6
Toate speranțele noastre sunt legate de Mântuitorul nostru: speranța ajutorului în luptele zilnice, deoarece, deși fiecare zi vine cu propriile ei tulburări (Matei 6:34), avem dovada unei noi izbăviri; speranța că vom avea sănătate și însănătoșire de afecțiunile fizice și mintale prin respectarea principiilor sănătății, în timp ce așteptăm arătarea în slavă a Fiului lui Dumnezeu; speranța iertării, pentru că, de fiecare dată când cădem, putem privi la Hristos și avea credință în mila Sa; speranța refacerii, deoarece în mijlocul luptelor și al atâtor forme de rupturi, prezența Salvatorului nostru aduce pace și armonie; speranța că ni se va face dreptate în mijlocul atâtor abuzuri și violență și speranța că neprihănirea lui Hristos ne va fi atribuită la judecata finală; speranța în viața veșnică, pentru că, spre sfârșitul vieții, El ne ajută să ne odihnim în pace, precum și speranța că El nu ne va uita și va veni să ne salveze, așa cum a promis.
Este incredibil cum un asemenea Salvator puternic, capabil să ne asigure sănătate, iertare, recuperare, pace, dreptate și viață veșnică, S-a prezentat lumii venind ca un copil. Departe de lucrurile strălucitoare și atractive, Împăratul cerului a preferat să Se manifeste ca un copilaș. Dar cât de puțini recunosc acest Dar! Câțiva păstori și trei magi, călăuziți de îngeri, sunt conduși la Prințul vieții. În micuțul care doarme „înfășat în scutece” și „așezat într-o iesle” (Luca 2:12), ei au fost în stare să Îl vadă pe Răscumpărătorul lumii. Ce s-a întâmplat cu preoții? De ce nu a fost adorat de clerul vremii Sale?
Astăzi, lumea este la fel de nepregătită să-L primească pe Hristos. Ea își dorește un Salvator care să o elibereze din toate problemele, să o umple de toate binecuvântările și să o facă mare și puternică, dar refuză să urmeze calea sărăciei, a respingerii și a suferinței care a caracterizat viața copilului din Betleem.
Lumea nu este mai pregătită astăzi decât în trecut să-L primească pe Hristos. Lumea nu vrea să aprecieze caracterul Său. Nu este dispusă să-L recunoască în viața celor care cheamă numele Său.
Problema este să știm dacă noi înșine suntem gata să-L recunoaștem. Dacă ne punem toate speranțele în El, este important să învățăm să ne identificăm cu El. Este esențial să-L vedem în oamenii care suferă și sunt în nevoie. Este crucial să ne așezăm în mâna lui Dumnezeu.
Ne-am putea lua timp să medităm astăzi asupra acestor cuvinte?