- Detalii
- Scris de: James A. Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
Doamne, Tu sprijineşti pe oameni şi pe dobitoace.
Psalmul 36:6
De ce ar vrea cineva să protejeze un şarpe? Unii oameni pot fi chiar ispitiți să se întrebe, amintindu-şi partea avută de şarpe în căderea omului şi începutul păcatului în lumea noastră, de ce tocmai Dumnezeu ar vrea să-l păstreze? Dar condamnăm noi toţi oamenii la închisoare, de exemplu, pentru că unul jefuieşte o bancă? Aşa că, de ce să condamnăm toţi şerpii din cauza unuia, chiar dacă acel şarpe ar fi putut înţelege cum a fost folosit de Satana, ceea ce, fără îndoială, nu s-a petrecut.
Recent, Statul Florida a emis o lege care protejează un anume şarpe - şarpele indigo. Această reptilă este cea mai lungă din Statele Unite şi una dintre cele mai frumoase. El creşte, în lungime, până la 2,5 m şi are o culoare negru-albăstruie lucioasă, cu un gât roşu strălucitor. Nu este veninos şi este uşor de îmblânzit, ceea ce-l face un specimen foarte căutat de către colecţionarii de reptile. Colecţionarii au luat atât de mulţi şerpi indigo din Florida, încât specia este în pericol de exterminare.
Şarpele indigo nu este doar un animal interesant şi frumos din sudul Statelor Unite, ci şi o parte importantă în echilibrul naturii. Legea din Florida a fost emisă ca să protejeze această creatură fără apărare care ajută la protejarea mediului.
Este, cu siguranţă, o situaţie nefericită că şerpii, aşa cum este şarpele indigo, sunt colecţionaţi şi ţinuţi în cuşti în situaţii atât de nenaturale față de modul lor de viaţă. E o nefericire că omul vrea să folosească greşit un animal. „Cel neprihănit se îndura de vite”, scria Solomon, „dar inima celui rău este fără milă” (Proverbe 12:10).
Ellen White scria: „Omul trebuie să caute să uşureze, în loc să sporească, greutatea suferinţei pe care păcatul său l-a adus asupra creaturilor lui Dumnezeu. Cel care va abuza de animale pentru că le are în puterea sa este atât un laş cât şi un tiran. O dispoziţie care cauzează durere, fie faţă de oameni, fie faţă de celelalte creaturi, este satanică... Un raport merge la cer şi va veni o zi când judecata va fi pronunţată împotriva tuturor celor care abuzează de creaturile lui Dumnezeu.” - Patriarhi şi profeţi, p. 443.
- Detalii
- Scris de: James A. Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
După cum este scris: „nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar ... Sub buze au venin de aspidă.”
Romani 3:10-13
Pavel scrie despre anumiţi oameni care spun minciuni ale căror efecte sunt la fel de mortale ca otrava de şarpe. Am trăit, odată, o experienţă în care am avut senzaţia că aveam otravă de şarpe în gură.
Eram într-o tabără de supravieţuire, în Florida, în care am smuls rădăcinile unei plante de apă şi i-am făcut testul de comestibilitate. Mai întâi am verificat seva. Seva lăptoasă semnalizează pericol, dar seva acestei plante era clară. Apoi mi-am atins limba cu o bucăţică din rădăcină. Nu m-a înţepat nici nu m-a ars, aşa că am muşcat o bucăţică şi am mestecat-o. Nu avea încă nici un efect.
Presupunând că planta era comestibilă, pentru că trecuse testul, am mai muşcat o bucată şi am început să o mestec. Seria de precauţiuni pe care tocmai am descris-o este destul de sigură, dar unele sucuri de plante acţionează mai încet decât altele. Nu am așteptat destul între paşii testului, aşa că, în momentul în care aveam deja în gură o bucată mare de rădăcină, era prea târziu.
Pot descrie doar ce s-a întâmplat, spunând că simţeam că gura şi limba îmi erau împunse în mod repetat de mii de ace. Durerea era groaznică. Sistemul de apărare al corpului meu a încercat să ajute, în timp ce saliva se revărsa din glande în gură într-o încercare de a spăla otrava. Dar înghiţisem deja o parte din rădăcină şi focul ardea de pe buzele mele până în stomac. Durerea a durat toată ziua şi am avut nevoie de o săptămână ca să îmi revin în urma efectelor interne ale unei muşcături din ceva care s-a dovedit a fi rădăcina unei plante necomestibile.
Există mai mult de 700 de plante în Statele Unite şi în Canada, care au cauzat moarte sau boală. Rămurelele de cireş conţin o cantitate mică de cianură, frunzele de piersică au puţin din cele mai puternice otrăvuri cunoscute, plantele de cartofi şi de pătlăgele roşii determină tulburări nervoase, iar frunzele de rubarbă pot determina vătămări serioase ale rinichiului. Toate acestea pot determina probleme severe.
Dar, aşa cum sugerează figura de stil a lui Pavel cu veninul de aspidă, un efect negativ la fel de puternic îl poate avea asupra caracterului, asupra reputaţiei şi chiar destinul veșnic al cuiva poate fi determinat de veninul minciunilor care sunt spuse de unii oameni. Să ţinem acest tip de otravă la distanţă de gurile noastre.
- Detalii
- Scris de: James A. Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
Lumina aceasta era adevărata lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.
Ioan 1:9
Toată natura se mişcă după sunetul aceleiaşi tobe şi această tobă este lumina. Fie animal sau plantă, ciclul vieţii sale este controlat de acest agent puţin cunoscut. Pare de necrezut că lumina, care este atât de comună pentru noi, să fie în vreun fel necunoscută. Dar aşa stau lucrurile. Ştim mult despre ce face lumina, dar nu ştim ce este ea.
Această lumină, despre care ştim atât de puţin, pare să fie ceasul deșteptător pentru aproape toată lumea vie. Mici celule îngropate în plante şi animale aşteaptă concentraţia adecvată a anumitor unde de lumină înainte să dea naştere proceselor vitale din organism.
Totul în natură este cronometrat perfect, iar lumina pare să fie cel mai important cronometru. Migraţia milioanelor de păsări începe şi se sfârșește cu ceea ce dictează lumina. Unele mamifere nu încep împerecherea până când nu are loc o descreştere a luminii zilei, toamna. Lumina sporită determină înflorirea altor plante.
Primăvara, plantele îşi deschid mugurii la timp pentru a da hrană numeroaselor insecte, care abundă tocmai la timp pentru a hrăni numeroasele păsări migratoare şi, mai târziu, pe puii lor. Reţeaua vieţii este atât de complicat ţesută încât un singur pas greşit ar arunca totul în haos. Dar splendidul agent, lumina, este acolo, fie soare, fie ploaie - să pună în mișcare mecanismele adecvate în momentul cel mai potrivit, pentru a le ţine pe toate într-un echilibru perfect.
Ioan avea dreptate în multe feluri, când a folosit lumina ca să-l reprezinte pe Isus. De exemplu, la fel cum lumina declanşează procesul vieţii în plante şi animale, şi El declanşează toată viaţa spirituală în inimile noastre. Ioan scria despre o diferenţă tristă între om şi restul naturii. Omul deseori respinge marea lumină. „Și judecata aceasta stă în faptul că, odată venită lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele... Dar cine lucrează după adevăr, vine în lumină” (ioan 3:19-21). Cu siguranţă, cu toţii vrem să trăim în lumină.
- Detalii
- Scris de: James A. Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
Feriţi-vă de orice se pare rău.
1 Tesaloniceni 5:22
Ai auzit vreodată de lupul de pământ? Nu e deloc lup, este un membru al familiei hienelor şi o rudă a câinelui domestic. Lupul de pământ trăieşte în Africa de Sud şi de Est, care sunt teritoriile unde prădează şi hiena. Are o blană gri-gălbuie, cu dungi negre ca şi hiena şi este cumva asemănător la înfăţişare cu hiena.
Dar aici se termină asemănările. Hiena este dispreţuită de băştinaşi pentru că prădează din cirezile şi turmele lor; lupul de pământ nu mănâncă aproape nimic altceva decât termite. Are o limbă lungă lipicioasă, care mătură aceste insecte cu viteză fulgerătoare. Stomacul unui lup de pământ găsit mort conţinea mai bine de 40 000 de termite. Lupul de pământ mănâncă uneori şoareci şi alte animale mici.
Asemănarea lupului de pământ cu hiena este spre răul lui şi face din om cel mai mare inamic al său. Hienele sunt urâte atât de mult încât, în unele ţări africane se plăteşte un premiu pentru fiecare hienă ucisă. Ca rezultat, băştinaşii ucid orice animal care seamănă cu o hienă, aşa că lupul de pământ începe să dispară. Chiar dacă există o lege foarte strictă, care protejează animalul de vânători, ei sunt deseori luaţi drept hiene şi împuşcaţi.
Când eram copil, părinţii mei îmi spuneau că chiar dacă nu fac nimic rău, dacă mă aflu în compania celor care creează probleme, atunci aş fi considerat o persoană care produce numai necazuri. Trăsăturile lupului de pământ ilustrează acest lucru foarte bine. El seamănă cu hiena şi este ucis pentru că seamănă cu un animal pe care îl dispreţuieşte toată lumea. Se numeşte lup pentru că arată ca un animal rău, asemănător cu câinele, când, de fapt, vânează termite. Dacă lupul de pământ şi-ar putea schimba părul, ar fi mult mai bine pentru el.
Dacă avem obiceiul să ne petrecem timpul cu persoane care nu au credinţele şi valorile noastre, alţii ne vor vedea drept unul dintre aceşti oameni. Dar nu trebuie să continuăm să fim luaţi din greşeală drept unul dintre ei. Căci în timp ce lupul de pământ nu-şi poate schimba înfățișarea, noi putem să ne schimbăm acei tovarăşi şi acele acţiuni ale noastre, care pot să îi facă pe oameni să ne judece greşit.
- Detalii
- Scris de: James A. Tucker
- Categorie: Devoțional exploratori
Dar dacă robul acela zice în inima lui: „stăpânul meu zăbovește să vină” ...stăpânul robului aceluia va veni în ceasul în care el nu se aşteaptă.
Luca 12:45, 46
Acum câţiva ani, Big Ben, uriaşul ceas din turnul clădirii Parlamentului din Londra, a rămas în urmă, într-o zi, cu patru minute şi şase secunde. Acest lucru a fost foarte derutant pentru locuitorii oraşului. De Big Ben depind foarte multe lucruri. Londonezii sunt mândri de ceasul lor, care le spune întotdeauna exact ce oră este şi întotdeauna marchează ora cu clopotele sale puternice.
În timpul celui de-al doilea război mondial, forţele aeriene germane au bombardat fără milă Londra. Bombe explodau peste tot în jurul lui Big Ben; o bombă a lovit chiar clădirea Parlamentului. Dar ceasul a pierdut doar două secunde, ca rezultat. Deci, au fost puse foarte multe întrebări în ziua în care marele ceas a rămas în urmă cu patru minute întregi şi şase secunde.
O echipă de experţi a intrat în turnul ceasului şi l-au verificat complet, dar n-au găsit nimic în neregulă. Totul era într-o ordine perfectă. Şi totuşi, Big Ben rămăsese în urmă cu patru minute şi şase secunde. Atunci, cineva s-a gândit să se uite şi la limbile ceasului care sunt, desigur, pe faţa cadranului, în afara turnului.
Acolo, au găsit şaisprezece grauri, care stăteau pe minutar. Păsările zboară în jurul lui Big Ben şi chiar se aşează pe limbile sale, uneori. Dar, în mod normal, doar una sau două păsări fac acest lucru câteodată, şi doar pentru perioade scurte. Când şaisprezece grauri încep să facă din minutar un loc de odihnă şi chiar de dormit, greutatea lor combinată devine însă suficientă ca să-l încetinească pe Big Ben.
Într-un fel, aceşti grauri au încetinit timpul. Şi, într-un fel, şi noi incetinim timpul. Aţi auzit de mult această afirmaţie: „dacă scopul lui Dumnezeu ar fi fost îndeplinit de poporul Său în ducerea în lume a mesajului de milă, Hristos ar fi venit până acum.” Evanghelizare, p. 694.
Servitorul din textul nostru credea că stăpânul era cel care întârzia, când se pare că era vorba de el însuşi. Stăm noi pe minutarul ceasului lui Dumnezeu, oprind venirea lui Isus?