Așa cum sună – De ce mă lupt să am credinţă –, titlul lui Nathan Brown ne duce instantaneu cu gândul la un efort, la o luptă pentru a avea credință. Cum ar fi posibilă această alegere – de a avea credință – atâta vreme cât suntem înconjurați și bombardați zilnic și de mai multe ori pe zi, direct sau indirect, cu: moarte, drame, tragedii, accidente și incidente de tot felul?
Și ne războim nu doar cu situațiile personale, particulare, ci parcă suntem participanți la suma necazurilor acestei lumi.
Furtuna mediatică reușește să ne influențeze înainte ca noi să ne educăm în materie de consum de știri, astfel încât să fim empatici, dar să nu ne încărcăm inutil ființa cu durerea lumii. Și astfel alegem, poate, să devenim indiferenți. Indiferență ce derivă din extenuarea generată de empatizarea cu problemele tuturor... cunoscuți și necunoscuți. Dar această indiferență nu este singură, ci vine cu riscul major de a nu ne mai deranja să căutăm ceva mai bun pentru noi și pentru alții. Deși, fiecare dintre noi suntem iubiți și tratați mai bine decât merităm... în virtutea iubirii acordate nouă de Dumnezeu.
Lupta personală de a avea credință ne afectează pe fiecare dintre noi, cât și pe cei de lângă noi. Convingerile influențează comportamentul, iar cum mă comport îi ajută, sau nu, pe alții.
Efortul credinței ar putea să însemne încercarea de a simți cu cel sau cu cei de lângă noi, însă fără a ne lăsa copleșiți.
Efortul credinței poate fi străduința zilnică de a fi cât putem de buni.
Efortul credinței ar mai putea fi și speranță, în ciuda faptului că suferința face parte din cele câteva lucruri inevitabile în viață. Conform definiției biblice, credința este încrederea în lucrurile sperate și o certitudine cu privire la lucruri pe care nu le poți vedea.
Chestiune de alegere, până la urmă. Alegem să credem că Dumnezeu este cu noi dacă și noi suntem cu semenii noștri pentru a-i ajuta? Sau alegem să-I negăm prezența și să trecem singuri printr-o lume dereglată rău?
De apreciat este momentul în care autorul afirmă că se luptă să creadă, să aibă credință într-o manieră practică pe care o aplică întâmplărilor zilnice.
Provocarea experienţei privind credința, cât timp existăm ca ființe, rămâne pentru specia umană și o determină să trăiască după alt set de priorități decât cele impuse de societăți, culturi și alte puteri, de orice fel ar fi ele.
Credința schimbă atitudini și acțiuni. Dacă nu – de ce ar mai conta deranjul?