EDUCAȚIA! Ce subiect amplu și important!
Barbara Fisher, lector senior la Facultatea de Educație din cadrul Universității din Avondale, Australia, și autoarea cărții Dezvoltarea unei educații bazate pe credință, reușește să facă din acest subiect unul accesibil pentru oricine.
Sunt foarte încântat de această carte, deoarece autoarea nu vorbește doar despre educație în general, ci propune o altă paradigmă a educației, așa cum Isus le-a propus unor pescari o altă paradigmă a pescuitului.
Lucrarea aceasta nu este doar o lectură lejeră, ci un adevărat ghid metodologic pentru dezvoltarea credinței prin intermediul educației, este o călătorie informațională bogată în aplicații și în evaluări. Și toate acestea sunt plasate în contextul contemporan al secolului XXI.
Doar dacă vom observa structura cărții ne vom da seama de valoarea și utilitatea ei.
Autoarea începe provocând profesorul, instructorul, pastorul sau părintele – pe cel care este formatorul în procesul educației – să-și evalueze propria concepție despre lume și viață. Deoarece acesta îi va transmite copilului ceea ce este el, modul lui de gândire, concepțiile sau convingerile sale.
În secțiunea a doua a volumului este oferită o bogăție de informații și de instrumente pe care formatorul le poate utiliza în vederea conturării unei educații care să aibă ca fundament credința.
Poate că nu-ți sunt străine informațiile despre inteligențele multiple sau despre stilurile de învățare, pe care le vei găsi menționate și aici, însă merită să afli și despre modelul de învățare în care sunt implicate: Istoria, Mintea, Inima și Mâna. Secțiunea finală este dedicată reperelor aplicative.
Dacă ești profesor sau părinte, instructor sau pastor, această carte ar merita să fie unul dintre ghidurile activității tale de formare a copiilor în vederea unei experiențe de viață... veșnică.