Te-ai întrebat vreodată de ce pe acest pământ – planeta asta mică – există atâta suferință?
Te-ai gândit vreodată cum a apărut ea? Dacă a existat dintotdeauna sau a fost un anumit moment, o anumită situație, ceva ce a declanșat-o?
Și, mai mult decât atât, te-ai gândit vreodată de ce nu a dispărut până acum? De ce încă există suferință și de ce evoluția umană și îmbunătățirile imense de pe toate planurile nu au reușit să o micșoreze măcar, darămite să o elimine?
O mulțime de întrebări – care cred că ți-au trecut și ție măcar o dată prin minte. Și asta, pentru că suferința este un subiect sensibil, dureros pentru fiecare dintre noi. E prezentă mult prea mult în viețile noastre, motiv pentru care nu există nimic care să schimbe „concepția oamenilor despre Dumnezeu mai mult ca suferința. Ea este în topul cauzelor pentru care oamenii nu mai cred în Dumnezeu”.
Lidia Ghejan, în cartea Suferința umană din perspectivă biblică, își propune să corecteze această neînțelegere, cum că Dumnezeu este responsabil de suferința din viața noastră sau că El este cel căruia ar trebui să Îi întoarcem spatele atunci când suntem copleșiți de prea multă suferință.
Medic de profesie, autoarea a întâlnit suferința la tot pasul și asta a făcut-o capabilă să înțeleagă suferința în profunzimea ei. Plecând de la faptul că „suferința este grea pentru că nu pricepem ce este cu ea, dar și mai grea pentru că nu înțelegem cum este Dumnezeu”, dr. Lidia Ghejan așterne pe hârtie o întreagă istorie a originii suferinței, a factorilor care au cauzat-o, aducându-ne în atenție marele conflict dintre bine și rău.
Mai mult decât atât, autoarea ne prezintă o mulțime de tipuri de suferință pe care un om le poate experimenta și te bulversează că abordează chiar și faptul că suferința poate avea un scop. Iar acest scop al suferinței nu-l vom putea niciodată înțelege pe deplin, într-un mod satisfăcător, dacă nu înțelegem corect, biblic, cel puțin trei concepte: „ce este păcatul, ce înseamnă marea controversă dintre Hristos și Satana și cum este caracterul lui Dumnezeu.”
Nu în ultimul rând, autoarea încearcă să explice și de ce devenim confuzi și nesiguri atunci când trecem prin suferință, dar și ce putem face în încercările dificile, greu de explicat.
Un gând liniștitor este acela că „orice încercare pe care Dumnezeu o îngăduie în viața noastră este o piesă de puzzle pe care doar El știe să o așeze corect în marea controversă”.
Fie că treci printr-o suferință personală sau că te sensibilizează suferința generală a omenirii ori poate că nu suferi deloc în acest moment, cartea este pentru tine. Îți va aduce o perspectivă nouă asupra suferinței și te va pregăti pentru vremurile dificile, ceea ce face din ea o lectură valoroasă, menită să aducă răspunsuri și să ofere alinare inimilor împovărate de prea multă suferință.