Când Florin Bică mi-a propus să fac o selecție a eseurilor publicate de mine de-a lungul timpului și să le pun alături într-o carte, le-am citit și recitit pe toate și le-am ales pe cele care mă reprezintă cel mai bine, și ca stil, și ca mesaj. Nu e surprinzător deci că ele sunt străbătute ca de un fir roșu de aceeași perspectivă, una veche și atotcuprinzătoare: iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți!
Ce înseamnă a-l iubi pe celălalt? Înțelepciunea populară a sintetizat această atitudine în dictonul: „Ce ție nu-ți place altuia nu-i face.” Însă iubirea de semeni e mai mult decât simpla reținere de la a-i cauza neplăceri celuilalt. Isus Hristos arată că dragostea pentru cei de lângă noi trebuie să fie proactivă: „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel” (Matei 7:12). Este, așadar, o atitudine de a pune întotdeauna pe primul loc interesul și binele celuilalt și de a întreprinde ceva în direcția asta.
Iubire de semeni este atunci când șoferul autobuzului mai așteaptă 20 de secunde în stație ca să ajungă un călător care aleargă disperat să-l prindă, când rămâi pe loc la culoarea verde a semaforului ca să permiți deblocarea intersecției, când privești fiecare om prin prisma comportamentului său, nu prin ochelarii prejudecăților sau când alegi să îți vaccinezi copiii pentru a-i proteja pe acei copii care nu se pot vaccina și care, din acest motiv, ar putea muri.
Iubirea de semeni este când te pui în locul celuilalt și acționezi gândindu-te la ce ți-ar plăcea ca alții să îți facă ție.