De ce aceste narațiuni povestite acum două mii de ani continuă să ne suscite interesul și astăzi? Ce au în comun interesele și problemele noastre cu cele ale destinatarilor lor inițiali?

În ciuda acestei enorme distanțe în timp și spațiu, lumea în care Învățătorul Și-a povestit parabolele rămâne, în fond, foarte asemănătoare cu a noastră. În lumea noastră, ca și în Palestina primului secol, continuăm să facem pâine cu drojdie, să gătim cu sare, să condimentăm cu muștar și să pescuim cu năvoade. Continuăm să bem și să mâncăm (unii prea mult, alții prea puțin), să cumpărăm și să vindem, să ne căsătorim… Și la fel ca atunci, și astăzi este mai ușor să pierdem o monedă, un animal domestic sau un fiu decât să-i recuperăm. Soarele continuă să strălucească și peste cei buni, și peste cei răi, iar ploaia continuă să cadă (sau să nu cadă) și peste cei drepți, și peste cei nedrepți. Neghina crește încă în lanul de grâu și o mare parte din recoltă se pierde la fiecare seceriș pe sol stâncos, printre spini și pe drumuri…

În țările noastre, încă există soldați, colectori de impozite, preoți și comercianți, bogați nechibzuiți și cerșetori amărâți, regi care călătoresc și invitați egoiști, farisei pioși și angajați inutili, judecători nedrepți și văduve impertinente, administratori lipsiți de scrupule și datornici rău-platnici, patroni arbitrari și șomeri care nu sunt recrutați nici la prima oră, nici la a doua, nici la unsprezecea.

În jurul nostru, încă mai sunt prieteni agasanți, manageri profitori, căutători de perle, băieți ai tatei capricioși, hoți care operează noaptea și jefuitori care acționează în plină zi.

Și astăzi mai sunt, dar la un nivel mai înalt, accidente cu victime, mulți martori indiferenți și foarte puțini samariteni. Și astăzi oameni de afaceri milionari mor de infarct înainte să apuce să-și inaugureze noile companii, iar tineri nebuni risipesc moștenirea familiei și sfârșesc într-o cocină tragică, provocându-le o suferință adâncă părinților lor disperați și o ranchiună iremediabilă fraților lor mai mari.

Astăzi, ca și atunci, pentru a-i hrăni pe cei înfometați, ar trebui să înmulțim pâinile și peștii sau să transformăm pietrele în pâini. Sau, ceea ce ar fi un miracol și mai mare: să ajungem să împărțim și cu alții ceea ce avem…

Lumea noastră, mai mult decât cea din primul secol, este plină de nedreptate, violență, indiferență și durere. Este plină de războaie și de vești de războaie; o națiune se ridică împotriva altei națiuni și o împărăție contra altei împărății, cei mari împotriva celor mici și cei mici împotriva celor mari. Lumea noastră, sătulă de știri rele și de previziuni sumbre, are nevoie mai mult ca niciodată de cuvinte de speranță. Lumea noastră, plină de discursuri goale, are nevoie mai mult ca niciodată de mesajele lui Isus.

Parabolele Sale sunt astăzi tot atât de pertinente, sau impertinente, ca atunci când au fost rostite pentru prima dată.

Învățătorul n-a avut timp să scrie o carte. Sau poate S-a decis să n-o facă. Singurele Sale scrieri cunoscute au fost cele trasate pe nisip. Dar El a trăit cu intensitate, iar viața Sa este mai importantă decât toată literatura pe care ar fi putut să ne-o lase. 

Discipolii Săi ne-au lăsat patru scurte compilații ale amintirilor lor: întâlniri personale, diverse povestiri uimitoare, câteva cuvântări și aceste parabole. Totuși, cu acestea, Învățătorul a devenit mai mult decât un autor – a devenit o autoritate.

Roberto Badenas (n. 1943) este licențiat în filologie modernă și teologie, are un master în filologie clasică și este doctor în teologie. A predat și predă în continuare teologie și materii conexe la Seminarul Adventist din Sagunto, Spania, la Seminarul Adventist din Collonges-sous-Salève, Franța, și la Seminarul Adventist din cadrul Universității Andrews, Michigan, Statele Unite. De-a lungul timpului a mai ocupat poziția de decan al Departamentului de teologie din cadrul seminarului din Franța și pe aceea de președinte al Comitetului de Cercetări Biblice din cadrul Diviziunii Euro-Africa a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. A publicat numeroase cărți, dintre care una a fost tradusă și în română și publicată la Editura Viață și Sănătate: Întâlniri (2015).

Atentatele de la 11 septembrie 2001 au fost o împlinire a unei profeții? Ce puteți spune despre primirea de către biserică a soliei de la 1888? Dar despre acuzația conform căreia Conferința Generală ar fi Babilonul? Ce a spus Ellen White despre bijuterii, verighetă, teatru, dans, jocurile sportive? Scrierile ei sunt plagiate? Ulterior au intervenit și alții asupra textelor? De ce nu s-a publicat tot ce a scris ea? Ce se face cu banii din cărțile ei? Putem sărbători Crăciunul, Paștele sau sărbătorile din vechime? Este interzis să consumăm carne, brânză, ciocolată? Ce puteți spune despre chimioterapie, tratamente moderne sau controlul nașterilor?

William Fagal a fost pastor de district și profesor de colegiu, iar din anul 1984 a fost cooptat în echipa de cercetare a Fundației White. Timp de 19 ani a slujit ca director al filialei Fundației White de la Universitatea Andrews, iar ulterior, din 2003, ca director asociat al fundației la sediul central din Silver Spring.

În cartea de față, William Fagal a selectat din miile de întrebări despre Ellen White un număr de 101 întrebări, considerate cele mai provocatoare, des întâlnite și controversate. Citind cărțile ei, el demască o serie de mituri care s-au strecurat în biserică și descoperă adevărul despre această autoare inspirată.

Prin această compilaţie de cărţi  ale lui Ellen G. White, se pun la dispoziţie idei pentru pastori, profesori, muzicieni şi pentru toţi cei preocupaţi de modul în care să-şi folosească vocea.

Sfaturile publicate aici , inspirate de Dumnezeu, pot fi o sursă de binecuvântare şi de implicare în biserică  pentru toţi cei care caută să-şi îmbunătăţească talantul vocii lor spre slava lui Dumneyeu şi în folosul celor din jur.

În această carte, autorul împărtăşeşte lucrurile care îi frâng inima şi ne lasă să vedem pasiunea profundă care arde în interiorul lui - aceea de a ajunge la cei de care lui Dumnezeu Îi este cel mai mult dor.

Folosindu-i ca puncte de referinţă, pe fiul risipitor şi pe fratele lui mai mare, Hernandez îşi împarte mesajul în 3 părţi 

1. Problema - o privire sinceră asupra a ceea ce ne provoacă durere.

2. Planul - patru soluţii practice. 

3. Predicarea - o abordare demonstrată pentru o experienţă evanghelistică mai deliberată.

 Asemenea lui Isus este un ghid destinat tinerilor care doresc să studieze doctrinele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, în vederea încheierii legământului cu Dumnezeu prin botez.

Tinerii vor  învăța cum să studieze Biblia, cum să-și construiască un sistem de referințe biblice, care să îi ajute să dea la rândul lor, mărturie altora, cum să se roage astfel încât viața lor să se schimbe conform planului lui Dumnezeu și cum să se implice în activitățile bisericii.

"Cât de diferită ar fi fost lumea dacă Iisus n-ar fi înviat din morți? După trei ani de ucenicie lângă El, prin impresia pe care a lăsat-o asupra lor, ucenicii L-ar fi păstrat în memorie ca pe cel mai înțelept învățător și un făcător de minuni cum altul n-a mai fost. Ei ar fi construit un monument vieții lui Iisus. Iar noi încă am fi putut să vizităm monumentul din Nazaret și să cercetăm viața ilustrului dulgher. Lumea L-ar fi prețuit în același fel ca pe Confucius sau pe Socrate.

Un Iisus neînviat ar fi într-un fel mai ușor de acceptat. Tocmai învierea Îl face periculos. Oamenii prețuiesc geniile defuncte, dar se tem de cele vii. Cu mult mai mult dacă Hristos este viu și este Dumnezeu adevarat, atunci lucrurile mele ascunse sunt dezgolite înaintea Lui. Răstignitul înviat ne confruntă. Prezența Sa interferează la orice pas cu viața noastră și ne cere socoteală. Acest din urmă lucru din Evanghelie este cel mai tulburător și le întrece pe toate..."

Întrebarea tânărului bogat: „Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” este întrebarea pe care și-o pune fiecare om. Omul a fost creat pentru a trăi. Ceea ce dorește cel mai mult este să trăiască. Poate să fie cea mai nenorocită viață, însă, când vine ceasul morții, omul se agață cu disperare de viață.

Pentru a avea viață, este în stare să facă orice, să plătească oricât, să facă tot felul de sacrificii. „Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Este strigătul disperat al inimii omului. Iar răspunsul lui Hristos este simplu: „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3).

Vezi? Secretul vieții veșnice nu constă doar în cunoașterea unui set de doctrine sau în afilierea la o biserică anume. Secretul este cunoașterea unei persoane: Isus Hristos. Creștinismul adevărat implică relația între două persoane: Tu și Hristos. Ceea ce contează cel mai mult în experiența ta spirituală nu este în CE crezi, ci în CINE crezi.

Pentru că… ISUS este totul, prietene!

Popas la izvoarele de odihnă este deopotrivă o chemare la introspecţie şi bucurie. Pare paradoxal, dar întâlnirea noastră cu Cuvântul ne vorbeşte de cruce şi de slavă. La cruce învăţăm să renunţăm la noi înşine, suntem răstigniţi împreună cu Hristos, dar tot acolo aflăm şi bucuria mântuirii, siguranţa unui viitor binecuvântat împreună cu El.

Dedicat cu toată inima Celui ce a refuzat pâinea pentru Cuvântul „care iese din gura lui Dumnezeu”, autorul ne poartă prin temele majore ale Bibliei, oferindu-le ca o masă îmbelşugată pentru toţi căutătorii de adevăr. 

Emilian Niculescu este pastor pensionar. A slujit ca secretar al Uniunii Române şi preşedinte al Conferinţei Transilvania de Nord. Preocupat de înţelegerea corectă a doctrinelor biblice, a scris numeroase articole în revista Curierul Adventist. 

Vei trăi cu adevărat fericirea exprimată în cuvintele pe care le găseşti în devoţional abia atunci când vei înţelege cu adevărat textul: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”(Matei 6:33).

Fiecare devoţional este un restart pentru fiecare zi - „trăieşte fiecare zi, nu aştepta o zi ca să trăieşti”.

Oboseala sufletului crează oameni care sunt într-o continuă alergare, mereu în urmă, insipizi, superficiali, neconectați la Dumnezeu și prea obosiți ca să le pese. Trăim într-o lume care îi împinge pe oameni în acest mod de viață ce nu are niciun sens. Acesta nu a fost niciodată planul lui Dumnezeu pentru copiii Lui. Există o cale mai bună de a trăi.

Leac pentru oboseala sufletului reprezintă pelerinajului autorului prin Scriptură pentru descoperirea odihnei promise. Este un manual de instrucțiuni pentru vindecarea sufletului. Oferindu-ne pe parcursul lecturii o cantitate mare de terapie prin râs și doze mari de înțelepciune, Karl Haffner expune cauzele oboselii sufletului și prescrie remediile biblice pentru a o vindeca.

Cartea Tragedia Veacurilor, ediţia de buzunar are acelaşi conţinut pe care îl au ediţiile anterioare ale cărţii Tragedia veacurilor, de Ellen G. White, însa la dimensiuni şi greutate mai mici, astfel încât poate fi purtată cu uşurinţă în buzunar. Ediţie cu pagini color. 

Volumul acesta abordează luptele din trecut pentru a scoate în evidenţă faptele şi principiile care vor influenţa decisiv mersul lumii şi evenimentele viitoare. În paginile sale sunt dezvăluite scenele marii lupte dintre adevăr şi minciună, înşelăciunile lui Satana şi mijloacele prin care i se poate rezista cu succes. Cititorii vor găsi o soluţie satisfăcătoare pentru marea problemă a răului şi a suferinţei şi vor descoperi dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu.

„S-a spus că nu contează cine scrie legile unui popor, însă e foarte important cine îi scrie istoria. Dacă noi nu vom prezenta în mod corect Sesiunea Conferinței Generale din 1888 și cele întâmplate după ea, vom perpetua, ca biserică, păcatul comis atunci.”

Iată o serie de întrebări cruciale cărora autorul le dă un răspuns clar:

• Care a fost conținutul soliei de la 1888?

• Ce s-a întâmplat la Minneapolis?

• Care au fost consecințele?

• Care este responsabilitatea noastră actuală?

Arnold Valentin Wallenkampf şi-a dedicat viaţa unei misiuni clare – aceea de a fixa în mintea tuturor celor receptivi adevărul etern al mântuirii. Originar din Suedia, a studiat pentru început în Anglia, la Colegiul Newbold, apoi a continuat în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Andrews şi Universitatea din California. A activat întâi ca pastor, apoi ca profesor de religie și istorie bisericească, iar mai târziu ca șef al Catedrei de teologie la Colegiul Pacific Union, Universitatea Loma Linda şi Colegiul Atlantic Union. Înainte de a se retrage din activitate, a fost director asociat la Institutul de Cercetări Biblice (BRI).

 Activitatea editorială remarcabilă a lui Wallenkampf cuprinde articole apărute în diverse publicaţii adventiste (în limba română, în Curierul Adventist), studii biblice (trimestrul II/2006, cu titlul „Duhul Sfânt”), precum și numeroase cărţi cu tematică religioasă, care variază atât prin subiectul abordat, cât şi prin modul de înţelegere şi de expunere. Dintre acestea, în limba română s-a considerat bine-venită publicarea într-o serie de autor a trei volume de interes pentru adventismul contemporan: Aparenta întârziere (ce rol jucăm în influențarea revenirii lui Isus); Ce trebuie să știe fiecare adventist despre 1888 (o trecere în revistă a evenimentelor și dezbaterilor care au făcut ca Sesiunea Conferinței Generale de la Minneapolis să fie atât de importantă pentru istoria Bisericii Adventiste) și Ce trebuie să știe fiecare creștin despre îndreptățire (o explicație de la A la Z a modului în care avem privilegiul unei relații desăvârșite cu Dumnezeu). 

Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?

Aceste două întrebări-pereche au constituit răspunsul lui Isus la întrebarea unui cărturar cucernic, doritor să știe condițiile pentru moștenirea vieții veșnice (Luca 10:25,26).

În diferitele ei traduceri și versiuni, Biblia este o carte la îndemâna oricui. Avem, așadar, o certitudine asupra a „ce este scris”. Cele mai multe întrebări referitoare la Biblie apar însă atunci când se încearcă un răspuns la cea de-a doua întrebare: „Cum citești în ea?”.

Volumul Principii de înțelegere a Bibliei reprezintă o colecție de articole semnate de teologi adventiști cu pregătire academică de excepție, care vor răspunde principalelor întrebări ridicate de hermeneutica biblică:

Ce rol joacă rațiunea și credința în înțelegerea Bibliei? Care sunt presupozițiile de la care plecăm în interpretare? Cum citim Vechiul Testament? Ce repere ar trebui să avem în vedere la lectura Psalmilor, a Proverbelor sau a poeziei biblice? Cum facem distincția între o pildă și o alegorie? Cum privim relatările diferite din Evanghelii? Câte aplicații poate avea o profeție clasică? Dar una apocaliptică? Cum este influențată interpretarea textului biblic de cultura locului și a vremii în care are loc lectura? Cum aplicăm obiectiv etica biblică în lumea de azi?

Solii alese se constituie într-un tip unic de compilație, format nu numai din articole valoroase și din declarații aflate în manuscrise, ci și din anumite broșuri și mici lucrări vechi foarte prețioase, care între timp au ieșit din circulație.

Sfaturile prezentate aici au o paletă bogată, de la declarațiile autoarei Ellen White cu privire la inspirație făcute după anul 1885 până la observații cu privire la „cele două legi”; de la mesaje de mângâiere pentru aceia care trec prin suferințe sau se confruntă cu moartea până la avertizări pentru presupuși membri ai unor societăți secrete, precum și numeroase articole în care sunt tratate pe larg anumite puncte-cheie de doctrină.

Lucrarea misionară internă, metode eficiente de abordare a zonelor albe, publicaţiile şi lucrarea de răspândire a lor, lucrarea în oraşe, implicarea laicilor în diferitele ramuri de activitate, lucrarea în domeniul sănătăţii, lucrarea pentru cei marginalizaţi, libertatea religioasă, nevoia de unitate, credincioşia în administrare sunt temele abordate în acest volum de Mărturii pentru biserică. Dacă nu am şti că aceste solii au fost scrise în perioada 1904-1909, deci cu peste 100 de ani în urmă, am putea să credem că avem în faţă o listă cu priorităţi din planurile şi proiectele Bisericii din România din aceste zile.

Câteva dintre mărturiile cuprinse în acest volum au fost date de Ellen White cu ocazia ultimei sale participări la o Sesiune a Conferinţei Generale, în 1909, când era în vârstă de aproape 80 de ani. Lucrarea începută cu o mână de credincioşi şi organizată în 1863 sub conducerea unui comitet alcătuit din trei persoane crescuse în mod minunat – se ajunsese la 85 000 de membri, 1 200 de slujitori, iar Conferinţa Generală era organizată pe departamente, diviziuni şi uniuni, împărţindu-se astfel povara răspunderii între cei aflaţi în câmpurile din diferite părţi ale lumii. În toate acestea, se vedea clar cum Dumnezeu a condus Biserica şi lucrarea Sa pas cu pas, prin sfaturile, îndemnurile, mustrările, încurajările şi descoperirile date la timpul potrivit prin mesagerul ales de El.

„Cuvântul prorociei, făcut și mai tare” tocmai prin aceste împliniri aducătoare de roade care se văd, este pus acum în mâna celor care doresc să ia aminte la el.