Întrebarea tânărului bogat: „Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” este întrebarea pe care și-o pune fiecare om. Omul a fost creat pentru a trăi. Ceea ce dorește cel mai mult este să trăiască. Poate să fie cea mai nenorocită viață, însă, când vine ceasul morții, omul se agață cu disperare de viață.
Pentru a avea viață, este în stare să facă orice, să plătească oricât, să facă tot felul de sacrificii. „Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Este strigătul disperat al inimii omului. Iar răspunsul lui Hristos este simplu: „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3).
Vezi? Secretul vieții veșnice nu constă doar în cunoașterea unui set de doctrine sau în afilierea la o biserică anume. Secretul este cunoașterea unei persoane: Isus Hristos. Creștinismul adevărat implică relația între două persoane: Tu și Hristos. Ceea ce contează cel mai mult în experiența ta spirituală nu este în CE crezi, ci în CINE crezi.
Pentru că… ISUS este totul, prietene!
Acum , la anul 100, suntem atât de privilegiaţi. Pe umerii înaintaşilor noştri, am ajuns să avem drumul nostru. Noi, cei de astăzi suntem chemaţi să continuăm acest drum. Să lăsăm şi noi urme pentru ca, dacă vor mai fi şi alţii care vor veni după noi, să ştie încotro. În galeria celor care aleargă, nu ei sunt importanţi, ci împlinirea scopului pentru care aleargă. Noi contribuim cu ce putem. Numai Dumnezeu, care vede viitorul, poate înmulţi puţinul nostru, poate depozita într-un vas slab ceva de valoare. Mă întreb sincer uneori: ne ridicăm oare la înălţimea chemării noastre şi a vremurilor pe care le parcurgem? Cel mai probabil, nu. Mă mângâi totuşi cu ideea că s-ar putea ca acesta să fie contextul în care gloria merge numai la Dumnezeu. E atât de uşor să te feliciţi pentru câte o reuşită. Şi totuşi, cine este onest cu sine nu se poate gândi prea departe. Ce bine spunea Nicolae Iorga, într-o autobiografie din care am citit nu de mult: „Ne cunoaștem prea bine ca să ne lăudăm prea mult.” Asta îmi aduce aminte de Isaia, care spunea că „numai Domnul va fi înălțat în ziua aceea” (Isaia 2:11,17). Să nu uităm că „Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul” (Matei 23:10).
Prof. univ. dr. habil. Laurenţiu-Florentin Moţ
Rectorul Universităţii Adventus
Istoria adventiștilor de ziua a șaptea - așa a fost cunoscută cartea Spune Lumii. Lucrarea de față a servit decenii la rând ca sursă de ilustrații și experiențe, informații istorice și inspirație pentru credincioșii adventiști, fiind readusă acum publicului într-o formă revizuită și actualizată.
Trăim într-o epocă a disperării. Visul american abia mai respiră. Lumea aceasta se află în criză, este o lume care preferă mai degrabă întunericul decât lumina. N-ar trebui oare ca biserica să aibă ceva de spus?
Împăratul este acasă este apelul pasionat al lui Bradford adresat poporului lui Dumnezeu de la sfârșitul timpului de a recunoaște biserica drept locul unde Isus este acasă. El afirmă: „E timpul să ne gândim la biserică așa cum ne-am gândi la o singură comunitate, și la Hristos în mijlocul comunității – acolo „unde doi sau trei” se adună în Numele Său (Matei 18:20), unde „Isus este acasă”. Sănătatea bisericii locale determină vitalitatea întregii mișcări. Acesta este locul în care Isus poate fi experimentat într-un mod cât mai real posibil.
Sarcina teologică cea mai urgentă din ziua de azi este să înțelegem conceptul de biserică, și apoi să-l concretizăm – să-l aducem la viață. Care este rolul ei în planul veșnic al lui Dumnezeu de a recâștiga planeta răzvrătită?
Noi trăim între cele două veniri, cea de la Betleem și cea care va avea loc pe norii slavei, între deja și încă nu. Sunt multe de făcut în răstimpul acesta. Poporul lui Hristos trebuie să-I reflecte mai bine caracterul, astfel ca El să poată „să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană” (Efeseni 5:27). Trebuie să predicăm Evanghelia. Acesta este timpul când e necesar ca noi să răspândim mesajul Evangheliei, și să adăugăm candidați care să ocupe locuințele din împărăție, astfel încât casa lui Dumnezeu să fie plină.
Charles E. Bradford (1925–2021) a fost unul dintre cei mai importanți lideri ai Bisericii Adventiste din secolul al XX-lea și primul președinte afro-american al Diviziei Nord Americane. A absolvit cursurile Universității Oakwood și a deținut titlul de doctor acordat de Universitatea Andrews. De-a lungul vieții a slujit Biserica Adventistă ca pastor și lider, fiind considerat de toți cei care l-au cunoscut ca un vorbitor impecabil, un evanghelist de succes și un lider înțelept. Pentru activitatea sa, American Religious Town Hall of the Air l-a declarat în anul 1982 „americanul anului” și a fost inclus în anul 1992 în Bordul pastorilor Martin Luther King Jr. de la Morehouse College. De asemenea, în semn de apreciere, Universitatea Oakwood a denumit Centrul de leadership Bradford-Cleveland-Brooks după numele său și al colegilor săi. L-a iubit cu pasiune pe Dumnezeu și biserica Sa, cartea aceasta fiind testamentul său spiritual pentru toți frații săi de credință.
Volumul 7 a fost publicat la sfârșitul anului 1902.
Cartea cuprinde sfaturi pentru slujire, precum și mesaje punctuale pentru diverse aspecte ale lucrării. Alte probleme abordate sunt evanghelizarea în marile orașe, cu implicarea largă a membrilor , lucrarea în zone albe, prin misionari și familii de credincioși, precum și responsabilitatea bisericii față de bătrânii lucrători.