


Pret oferta saptămânii
59.00 Lei 44,25 Lei

Pret intreg
59,00 Lei

Pret intreg
35,00 Lei
Povestea lui George W. Carver. Un talent în slujba lui Dumnezeu le face cunoștință tinerilor cititori cu un personaj foarte interesant și înzestrat cu talente deosebite – George Washington Carver. Născut ca sclav în secolul al XIX-lea, acesta a dovedit încă din primii ani ai vieții nu doar o curiozitate nefirească pentru lumea naturii și pentru studiu, ci și o înclinație apreciată de cei din jur pentru îngrijirea plantelor.
Yvonne Davy povestește viața lui Carver încă de la primele luni de viață și ne arată cum băiatul firav a depășit o mulțime de obstacole, multe cauzate de prejudecățile dominante în epocă și de statutul inferior atribuit populației de culoare din Statele Unite ale Americii. În ciuda faptului că era bâlbâit, că era „negru”, că nu avea bani și nici educație, George W. Carver a devenit un foarte apreciat om de știință, bucurându-se de susținerea unor persoane cu mare trecere în societate.
Volumul Povestea lui George W. Carver îi va inspira pe cititori să nu se dea bătuți, să își facă planuri îndrăznețe și să facă din Dumnezeu un sprijin în îndeplinirea lor.
Cartea, inclusă în colecția „Biblioteca Junior”, este îmbogățită de ilustrațiile realizate de Adrian Barbu.
Scriitoarea Yvonne Davy s-a născut în Africa de Sud și a publicat douăsprezece cărți și numeroase articole despre viața în Africa și despre istoriile de viață ale unor oameni celebri.
Oricine a făcut în viaţă rugăciunea domnească a înălţat spre cer cererea „Vină Împărăţia Ta” şi ştie, subiectiv, cum e să aştepţi. Când va răspunde Dumnezeu la această petiţie este tema acestui studiu - o incursiune echilibrată în ţesătura escatologiei creştine, aşa cum se reflectă ea în experienţa bisericii, în teologie şi în textul biblic.
Substantivul „parusie” provine din limba greacă modernă şi se referă la setul de învăţături care au de-a face cu a doua venire a lui Isus Hristos. Preocuparea cu apropierea şi întârzierea parusiei este nu doar un titlu de carte, ci reprezintă, mai ales, două extremităţi între care dansează pendulul aşteptării creştine.
Ca profesor de Noul Testament, cu pasiune pentru escatologie şi apocaliptică, autorul încearcă să ofere un răspuns cu relevanţă teoretică şi practică la dilemele legate de timpul sfârşitului, Laurenţiu Moţ, autor al mai multor studii de specialitate, este, în prezent rectorul Universităţii Adventus.
Roda este o mică slujitoare în casa lui Ioan Marcu şi are ocazia să îi cunoască pe mulţi dintre apostolii şi ucenicii lui Isus. Când apostolul Petru e arestat şi aruncat în închisoare, credincioşii se adună să se roage pentru el chiar în casa lui Marcu. Roda le pregăteşte de mâncare, dar, în scurt timp, se trezeşte în centrul atenţiei tuturor, invitată să ia o decizie care îi va schimba viaţa pentru totdeauna.
Lui David Edgren îi place să povestească. E pastor şi locuieşte în Melbourne, Australia. Povestirile lui îi ajută pe copii şi adulţi să crească în credinţă şi să-L iubească pe Dumnezeu. Este autorul cărţilor „Mielul fără cusur”, „Talita. O poveste despre credinţă” şi „Giant Boots”.
„Micii administratori ai darurilor lui Dumnezeu” conține 23 de povestiri pentru copii, autoarea învățându-i pe aceștia cum pot fi aplicate diferitele elemente ale administrării creștine a vieții în viața de zi cu zi. Povestirile sunt simple și ușor de înțeles, putând fi citite direct de către copii sau folosite de către părinți și educatori, acasă ori la biserică.
Administrarea vieții este o parte importantă a filosofiei creștine și ar trebui învățată de copii de la cele mai fragede vârste, prin metode adaptate vârstei și capacităților lor.
Debbonnaire Kovacs s-a născut în statul Arizona, SUA. În copilărie, îi plăcea să „devoreze” cărțile. La vârsta de 8 ani, era hotărâtă deja să devină scriitoare. Are o diplomă în domeniul educației preșcolare și este mamă a trei copii – Nathan, Robin și Sally.
Copilasi, nu-i asa ca asteptati cu nerabdare povestioara mamei inainte de culcare?
Maria si-a varat deja nasucul sub plapumioara, dar e numai ochi si urechi, pentru ca mami are intotdeauna cele mai interesante povestioare. Ea vorbeste atat de frumos din Cartea cartilor, de parca universul ar lua fiinta sub ochii ei. Fiecare zi este o aventura, fiecare seara, un deliciu.
Va urez o lectura binecuvantata alaturi de Isus, Prietenul tuturor copiilor!
Autor: Gabriela Banici