


Pret oferta saptămânii
39.00 Lei 29,25 Lei

Pret intreg
48,00 Lei

Pret intreg
49,00 Lei
„Știi momentul acela în care sufletul e prea plin și dă pe dinafară? Volumul Început este o colecție de astfel de momente. Respirații ale sufletului. Unele tăcute, asemenea unor rugăciuni. Altele vocale, ca niște strigăte ce au fost prea mult timp aduse la tăcere. Dar toate conținând inocența rugăciunii rostite cu inima îngenunchiată.
Rugăciuni pentru sine, rugăciuni pentru cei dragi, rugăciuni de citit în taină sau de împărtășit cu alții.
O carte mică, în format de buzunar (cum sunt uneori visele care au fost sugrumate), dar care vrea să crească asemenea lăstarului de pe copertă: să crească în inima cititorului, să crească spre inima Cerului.”
Ioana Dumitrescu
În această carte veţi găsi experienţele, sub formă de versuri, ale familiei Dragne. Veţi afla, de asemenea, bucuria mântuirii şi asigurarea că deşi lucrurile uneori par de neînţeles, totuşi Dumnezeu este la cârmă.
Benoni Catană, autorul volumelor Paşi în lumină (1991), Copăcel – versuri pentru copii (1996), Floare călcată în picioare (1998) şi Doamne, dă-mi o poezie (2010), revine cu un titlu nou. Volumul Rime cu tâlc le este destinat celor mai mici dintre cititori şi va face deliciul momentelor în care părinţii sau bunicii îi vor lua în braţe pe copii pentru a le citi ceva frumos şi adecvat vârstei lor.
„Veţi descoperi că versurile din volum nu sunt doar nostime şi moraliste, pedepsitoare şi molipsitoare duhovniceşte, ci sunt şi adevărată poezie, în care gusturile elevate se pot delecta estetic, admirând creaţia lui Dumnezeu, cât şi creaţia creaţiei lui Dumnezeu…”, scrie stihuitorul Florin Lăiu într-unul dintre cele „trei cuvinte înainte” ale cărţii.
Cele 70 de pagini ale volumului se termină repede şi te lasă cu o singură părere de rău: că s-au terminat. Dar nu-i nimic! Poezioarele incluse în volum pot şi – în mod sigur – vor fi recitite iarăşi şi iarăşi până când vor fi cunoscute pe de rost.
Din cuprins: A fost odată, Alt tătic, Ciudate creaturi, Clopoţica, Două mâini, Lecţia de toleranţă, M-am supărat, Nasul ş.a.
Ce vei ţine în mână dacă vei cumpăra „Jucărie de hârtie”? O jucărie sau o carte? Câte un pic din amândouă. Cu siguranţă, copiii vor avea de citit, dar vor gusta lectura cărţii ca pe-un joc în care îşi vor găsi parteneri în fetiţe şi băieţei asemenea lor, dar şi în muşte-ţeţe, lei, tigri şi lupi, mămici şi bunici.
Jucărie de hârtie reuneşte în paginile sale peste patruzeci de rime — nostime, în bună parte —scrise de Florin Bică, acestea fiind completate de minunatele ilustraţii realizate de Sebastian Baculea.
Cartea li se adresează copiilor de orice vârstă — de 5, 12 sau 70 de ani. Cumpărătorilor li se recomandă achiziţionarea a câte două exemplare pentru că unul va fi tocit, negreşit, destul de repede.
Florin Bică este redactor de carte pentru copii și redactor al revistei Nota 10. A lucrat ca bibliotecar și secretar de redacție. A publicat pentru copii: Școala Feților-Frumoși (2012); Eroii Bibliei (2012); Batistă, șervețel (2013); Rime pentru dinți de lapte (e-book, 2013); De-aș fi Superman... (2013) și antologia de citate Mărunțișuri de mare preț (2014).
Sebastian Baculea lucrează ca ilustrator de carte și în domeniul graficii publicitare. A publicat bandă desenată în revistele Comics și Glorioasa Fanzină și în albumele Urban Comics made in Cluj (2012) și Țara desenată – Întâmplări cu și despre Germania (2014), publicate cu sprijinul Centrului Cultural German din Cluj-Napoca.
Versurile Ioanei Dumitrescu ne poartă când sus, pe culmi, când jos, în adânc, într-o continuă pendulare verticală între cer și pământ, între „Valea Morții” și „Porțile Vieții”, între nicăieri și undeva. Poezia ei câștigă inima cititorului prin autenticitatea trăirilor zugrăvite.
Răsad de suflet pulsează, într-un anumit sens, de energii autobiografice și tocmai de aici își trage seva și forța, convingându-ne că, deși lovit de furtuni și de neîmpliniri, sufletul o poate lua de la capăt ca răsad ocrotit de mâna Marelui Grădinar.