
Pret intreg
35,00 Lei


Pret intreg
25,00 Lei
În cartea Și tu ai creier, volum care îmbină elemente autobiografice cu principiile de viață a căror valabilitate și putere le-a testat personal, Ben Carson îi încurajează pe adolescenți și tineri să folosească extraordinarul și complexul organ numit creier pentru a gândi cutezător și a-și croi drum către un viitor mai bun.
Orice tânăr are un potențial enorm și poate înfrânge circumstanțele potrivnice, atingând culmile succesului.
Este necesară însă asumarea unor principii de viață ferme și parcurgerea cu răbdare a unor etape.
Fiecare pagină a acestei cărți te încurajează să gândești pe termen lung, folosind la maximum acest cadou minunat oferit de Dumnezeu — creierul.
Cartea face parte din colecția Cărțile lui Doru Gălbenuș.
Iubim poveștile, mai ales cele care lasă amprente greu de șters în viața noastră, așa cum sunt poveștile de familie. Ele sunt oglinzile în care ne privim din unghiuri avantajoase și incomode, forțe care extind granițele vieții noastre, reflectoare sub care putem desluși cum se transmit diferite caracteristici de-a lungul generațiilor.
Cartea Relațiile care ne vindecă este ea însăși o poveste, una brodată pe tapiseria relațiilor de familie, încercând să surprindă modelele cu fire greu de destrămat, dar și pe cele care se deșiră lesne. E ușor să te regăsești în una sau mai multe din aceste fotografii de familie – entuziasmându-te de focul de artificii al începuturilor în doi, trăind miracolul nașterii unui copil, supraviețuind mișcărilor tectonice ale parentingului, reparând pilonii unei căsnicii atinse de ravagiile timpului, acomodându-te cu îmbătrânirea și moartea părinților, supraviețuind loviturii tăioase a pierderii partenerului de familie, pregătindu-te pentru rolul de bunic, în care continui să semeni ceva ce vei secera doar în eternitate.
Povestea nu se încheie însă aici, în cortul ocrotitor al relațiilor de familie, ci ea se deapănă și pe tărâmul relațiilor sociale, acolo unde singurătatea s-a cuibărit în casele și inimile oamenilor. Acolo unde în fundația prieteniei și-au croit drum fisuri tot mai adânci, iar disponibilitatea de a fi acolo pentru celălalt a devenit tot mai rară. Uneori, povestea pare să se fi rătăcit dincolo de hotarele realului, tatonând tărâmul ficțiunii. De pildă, atunci când descrie cazurile extreme de singurătate, în care societatea a născocit servicii noi, de la închirierea actorilor care să joace rolul de prieten sau de rudă până la firme specializate în curățenia locuințelor celor descoperiți după săptămâni și luni de la moartea lor .
Chiar dacă ne așază în față neplăcutele convulsii ale colapsului relațional, povestea nu ne lasă, la final, cu gustul demolator al neputinței, ci resuscitează speranța că fiecare poate parcurge, în cadența sa, călătoria vindecătoare a reînnodării relațiilor care ne fac să ne simțim vii.
Feţe din profil ne confruntă cu realitatea mai puţin sesizabilă în euforia comunicării prin foto-etalare: cea din spatele măştii. În acelaşi timp, ne prezintă avantajele comunicării de altădată, originale, în care împărtăşirea însemna nu doar schimb ideatic, ci şi emoţional şi la nivel de valori.
Volumul „MANIFEST. Chemați să fim creștini creativi” provoacă cititorii să își facă curaj pentru a gândi și a trăi creativ, promițându-le totodată rezultate nebănuite, uimitoare.
Fiecare dintre cele 31 de eseuri incluse în carte a fost scris de un specialist într-un anumit domeniu — scriitori, pictori, oameni de televiziune, pastori, arhitecți, editori, profesori, istorici, oameni de știință ș.a.m.d. Și fiecare eseu își propune să atragă atenția asupra nevoii de creativitate atât în viața personală, cât și în societate și în comunitățile în care trăim. Creativitatea este văzută ca instrument eficient pentru creșterea calității experiențelor de viață și pentru îmbunătățirea experienței creștine în sânul bisericilor.
Fiind o carte scrisă de autori creștini, „MANIFEST” oferă, desigur, o perspectivă creștină asupra creativității. Creativitatea nu este un moft sau un aspect secundar, ci un atribut al Dumnezeului Creator, pe care El l-a sădit în identitatea fiecărei ființe. Nu doar muzicienii și pictorii sunt persoane creative — susțin autorii eseurilor din carte —, ci orice om are acest potențial minunat de a „gândi în afara cutiei”, de a ieși din rutină și plictis și de a face lumea mai frumoasă.
„MANIFEST” este cel de-al 6-lea volum apărut în colecția „Cărțile lui Doru Gălbenuș”.
Despre editori
Nathan Brown este autorul a 6 cărți (I Hope, Nemesis Train etc.) și a numeroase articole publicate în reviste din întreaga lume. Locuiește în apropiere de Melbourne, Australia.
Joanna Darby este pictoriță. Lucrările sale au fost expuse în galerii din Australia, iar unele fac parte din colecții particulare din Noua Zeelandă, Canada și Marea Britanie.
Comunicarea este darul lui Dumnezeu pentru creaturile Sale inteligente şi afective.