


Pret oferta saptămânii
59.00 Lei 44,25 Lei

Pret intreg
59,00 Lei

Pret intreg
35,00 Lei
Isus este alături de toţi membrii familiei în fiecare zi. Chiar şi alături de cel mai mic dintre ei! Află unde îi întâlneşte Isus şi descperă o mulţime de obiecte folosite de mama, tata şi de ceilalţi.
Cartea este potrivită pentru preşcolarii cei mai mici, având clapete pentru a putea fi răsfoită uşor de mânuţele lor. Are pagini cartonate, groase, fiind un material rezistent la uzură.
Geanina Constantin este autoare de cărţi pentru copii (Peripeţiile lui Răsfăţel; Învaţă cum să înveţi! ).
Teodora Oprea este ilustratoare de cărţi pentru copii (Noe întreaba: ce se aude?; Bobiţă,calul care nu era cal).
Cartea Fetițele indiene prezintă povestea a două surori care trebuie să se adapteze la ferma noii lor familii adoptive. Singing Tree și Laughing Water sunt două indience puse pe șotii, curioase să descopere lucruri noi și, în egală măsură, dornice să fie iubite și acceptate în sânul unei familii adevărate.
Copiii se vor delecta cu aventurile celor două fetițe și se vor amuza de situațiile hazlii prin care trec acestea. Totodată, vor învăța mai multe despre bunătate și despre cât de important este să îți pui mereu încrederea în Dumnezeu.
Cartea prezintă o mulțime de animale menționate în cărțile Bibliei, explicând valoarea simbolică a acestora și oferind informații interesante despre ele. Dar scopul principal este să le dea copiilor nu mai puțin de 46 de idei de jocuri pe care le pot juca afară sau în casă, împreună cu prietenii lor.
- Descoperi o mulțime de animale care apar în cărțile Bibliei.
- Afli ce valoare simbolică au avut animalele acestea pe vremea când Biblia a fost scrisă.
- Înveți lucruri noi despre toate animalele prezentate în carte.
- Primești 46 de idei de jocuri pe care le poți juca afară sau în casă împreună cu prietenii tăi.
Categoria de vârstă: 6+ ani
Micii( sau mai marii...) eroi ai acestor poveşti te aşteaptă să le descoperi lumea plină de aventuri cu tâlc, lume care colorată de imaginaţia ta, va deveni şi mai vie!
Poveștile Bibliei sunt repovestite într-un limbaj ușor de citit și pline de peisaje captivante, pline cu zeci de personaje, animale și obiecte pe care copiii le pot găsi pe ilustrațiile mari răspândite. Elementele-cheie de căutat sunt enumerate pe clapele mari pe care copiii le pot deschide, care dezvăluie, de asemenea, activități suplimentare distractive și captivante. Copiii pot învăța să scrie cuvintele simple selectate pentru elementele de găsit.