De mii de ani, Pământul este un câmp de bătălie pentru forţe invizibile ochiului omenesc. Pe de o parte, sunt forţele întunericului, iar de cealaltă parte, îngerii lui Dumnezeu, însărcinaţi cu o misiune deosebit de importantă: protejarea copiilor lui Dumnezeu.
Sally Pierson Dillon vă invită într-o călătorie în timp alături de îngerul Marcu. Fiind un înger observator, Marcu înregistrează viața unor adolescenți care au trăit în momente-cheie ale istoriei.
Veți cunoaște personaje captivante și veți descoperi împreună care a fost soarta creştinilor în timpul persecuțiilor împăratului Nero, al asediului Ierusalimului, al abuzurilor papalității, al Revoluției franceze ș.a.m.d.
Paginile cărții nu dezvăluie doar marea controversă dintre bine și rău, ci și mijloacele prin care omul de rând poate ieși învingător din această luptă. Războiul invizibililor este o carte despre protecția îngerilor nevăzuți și despre căile nebănuite ale providenţei lui Dumnezeu, descoperind, mai presus de toate, dragostea Creatorului față de omenire.
Sally Pierson Dillon a fost infirmieră şi autoare de cărți pentru copii. Printre volumele publicate se numără seria War of Ages (5 cărți care prezintă istoria lumii sub formă de povestiri) și două cărți devoționale pentru copii. Întâmplări din vremea lui Ieșua, un alt titlu al aceleiași autoare, a dat startul colecției Biblioteca Junior.
Cu toţii devenim frustraţi când lucrurile importante pentru noi nu merg aşa cum ne dorim. În cartea Jax şi coada lui nervoasă, întreaga familie de veveriţe experimentează acest sentiment atunci când culesul ghindelor nu merge conform planului. Deşi sunt încercaţi de mânie, Tata Veveriţă, Mama Jax şi Caspian învaţă cât de importantă este părerea de rău, căutarea iertării, învăţătura din Cuvântul lui Dumnezeu şi rugăciunea împreună.
Editată de David Powlison, Jax şi coada lui nervoasă se încheie cu o secţiune specială dedicată părinţilor. Aceasta prezintă modalităţi practice prin care părinţii îşi pot învăţa copiii despre Evanghelia lui Hristos care schimbă felul în care reacţionăm atunci când lucrurile nu merg prea bine în viaţă. De asemenea este ataşată şi o listă cu versete care pot fi decupate şi memorate, astfel încât, în momentele de mânie, copiii şi părinţii să ştie ce are de zis Dumnezeu cu privire la problema cu care ei tocmai se confruntă.
Autentică şi plină de nostalgie, cu inocenţa şi umorul care însoţesc adeseori perspectiva copiilor asupra vieţii şi străbătută , de la început până la sfârşit, de dorinţa fierbinte ca orice familie să fie reunită de iubirea divină, cartea Crâmpeie de viaţă ne plimbă din Bucovina până pe crestele semeţe ale munţilor Retezat şi chiar mai departe, în „Arcadia copilăriei”.
Crâmpeie de viaţă are o singură autoare, şi totuşi mai multe. E scrisă de copila de altădată. E scrisă de fiica recunoscătoare. E scrisă de mama iubitoare. E scrisă de soţia devotată. E scrisă de bunica îndrăgită de nepoţi.
Elena Petrescu a scris o carte pentru copii care este de departe pentru toată familia.
Astăzi, deşi este ziua lui de naştere, Andrei trebuie să meargă la şcoală. Parcă nimeni nu este interesat de ziua lui. Andrei Îi spune lui Dumnezeu întristarea lui şi, pe tot parcusul zilei, îşi aduce aminte de versete biblice care îl ajută să găsească motive de mulţumire, în ciuda întristării sale.
Aceasta este o istorioară ce le reaminteşte copiilor că Dumnezeu este gata să le vorbească prin Scriptură, să îi asculte şi să îi ajute zi de zi.
Ghid practic de învățare a gramaticii limbii române, pentru școlarii mici și părinți
Lucrarea de față se adresează elevilor claselor a III-a și a IV-a, oferindu-le sprijin în aprofundarea cunoștințelor de limba română dobândite în ciclul primar.
Culegerea respectă prevederile programei școlare prin obiective, conținut și accesibilitate și ține cont de cerințele psiho-pedagogice privind capacitatea de efort și de înțelegere a elevului. Sunt prezentate cunoștințe accesibile tuturor elevilor, gradate după dificultate și volum, asigurând cantitativ și calitativ pregătirea absolventului claselor a III-a și a IV-a.