


Pret oferta saptămânii
59.00 Lei 44,25 Lei

Pret intreg
59,00 Lei

Pret intreg
35,00 Lei
Bing din Kobuk este povestea unui băiat inuit care își petrece primii ani ai copilăriei plimbându-se dintr-o casă maternală în alta. Când ajunge în casa unor creștini, viața lui Bing capătă un sens nou și ia o turnură de-a dreptul neașteptată. Ajungând să trăiască în ținuturile sălbatice ale râului Kobuk, Bing învață, alături de noul lui tovarăș, lupul Sag, să supraviețuiască într-un loc în care cea mai mică greșeală te poate costa viața. Dincolo de aventuri captivante în sălbăticie, povestea le vorbește copiilor despre credință și iertare, oferind o lecție despre faptul că nimic nu este la voia întâmplării.
Bing din Kobuk face parte din colecția de carte pentru copii „Biblioteca Junior”.
Kenneth C. Crawford a fost pastor și autor de cărți pentru copii. S-a îndrăgostit în mod iremediabil de Alaska și de regiunea arctică, iar lucrul acesta s-a reflectat din plin în creațiile sale literare. Dintre cărțile publicate amintim: Yuki; Ossie the Otter și Cappy, the Arctic Tern.
Bianca Anton este ilustratoare de cărți pentru copii. A ilustrat: Darurile lui Dumnezeu pentru noi; Mihnea spune: „Mulțumesc!”; Vara măcălendrilor; Călătoria lui Pavlo și a Ninei; În căutarea chivotului pierdut; Promisiunea – Povestea inimoasei Chessie Harris ș.a.
Sabia scoasă din teacă îi poartă pe tinerii cititori într-o perioadă tumultuoasă din istoria creștinismului, pe vremea conflictelor militare dintre creștinii și păgânii din Anglia medievală.
Romanul scris de Helen Godfrey Pyke vorbește, prin intermediul istoriei prezentate, despre importanța onoarei și a curajului de a-ți susține convingerile până la capăt, indiferent de consecințe.
Helen Godfrey Pyke a predat cursuri de scriere creativă, iar prima carte pe care a publicat-o, în 1969, a fost chiar Sabia scoasă din teacă. De-a lungul anilor, a publicat și alte cărți pentru copii: Băiatul din pădurile de pini; Julia; A Wind to the Flame; No Peace for a Soldier etc.
Roxana Iacoban este arhitect, ilustrator și grafician. Pe lângă ilustrație pentru copii, a făcut și pictură pentru pereți și ilustrație publicitară. Îi place să combine texturile în amenajările interioare și să realizeze desene de contur, pe care să le coloreze cei mici. Prima carte pentru copii ilustrată, Întâmplări mărunte cu pictori mari, a fost lansată în anul 2019.
Jocul Viața lui Isus este destinat copiilor și adulților, putând fi jucat de întreaga familie. Este o modalitate excelentă de petrecere a timpului liber, oferindu-le jucătorilor posibilitatea de a-și verifica și îmbogăți cunoștințele biblice.
Jocul conține: planșă de joc, 100 de cărți cu întrebări și răspunsuri, 25 cărți speciale, regulamentul jocului, lista cu răspunsurile la întrebări și 6 pioni (plus 2 pioni de rezervă).
Arată-i copilului tău ce înseamnă o viaţă de rugăciune!
- Rugăciuni din inimă, inspirate din versete biblice
- Ilustraţii adorabile de Elena Kucharik, artistă la Care Bears
- Rugăciuni pentru zilele speciale din viaţa copilului tău
Autentică şi plină de nostalgie, cu inocenţa şi umorul care însoţesc adeseori perspectiva copiilor asupra vieţii şi străbătută , de la început până la sfârşit, de dorinţa fierbinte ca orice familie să fie reunită de iubirea divină, cartea Crâmpeie de viaţă ne plimbă din Bucovina până pe crestele semeţe ale munţilor Retezat şi chiar mai departe, în „Arcadia copilăriei”.
Crâmpeie de viaţă are o singură autoare, şi totuşi mai multe. E scrisă de copila de altădată. E scrisă de fiica recunoscătoare. E scrisă de mama iubitoare. E scrisă de soţia devotată. E scrisă de bunica îndrăgită de nepoţi.
Elena Petrescu a scris o carte pentru copii care este de departe pentru toată familia.