
Volumul Confesiunea Înțeleptului pune la dispoziția cititorilor și a iubitorilor de Biblie două traduceri noi ale cărții Eclesiastul. Cea dintâi, Căutătorul, este o traducere din limba engleză, dintr-o versiune engleză a Bibliei, realizată de teologul american E. Peterson. A doua, intitulată Goană după vânt, este o traducere versificată din limba ebraică, migălită de teologul român Florin Lăiu. Cele două traduceri sunt însoțite de o scurtă introducere în temele majore ale Eclesiastului, fiind de folos cititorului în a-l orienta către diversele paliere de lectură a acestei minunate scrieri.
Cuvintele înțeleptului Solomon rămân și astăzi, după secole, la fel de răscolitoare pentru sufletul omenesc, frământări universal valabile și cugetări miezoase asupra existenței umane, cu toate absurditățile regăsite sub soare și arătând către un rost al vieții care poate fi găsit doar atunci când viața este ancorată de Cel care se află deasupra soarelui, Creatorul.
Cine și ce? Unde și când? Cum și, mai ales, de ce? Melania, ghici! este cartea marilor întrebări „existențiale” ale copilăriei: „Melania, tu ce ești? / Cine ești? De unde vii?” „De ce vrei să fii acasă?” „Cine te învață bine?” Și este totodată cartea răspunsurilor pe care autorul le servește cu lingurița tuturor fetițelor și băiețeilor curioși.
Poezia din acest volum este caldă și luminoasă, plină de livezi și case, câmpii, munți și aștri, părinți și bunici, păpuși și cântec — o lume zugrăvită în culori minunate de Pictorul Cel Bun. Rimele și ilustrațiile se întovărășesc voioase și parcă le auzi strigând: „Copile! Hai cu noi la joacă!”
Ellen White, A nagy küzdelem címû könyve eddig több, mint 130 nyelven jelent meg, mint az egyik legismertebb keresztény szerzõ klasszikus mûve. Ez a könyv is Jeruzsálem pusztulásától a mennyei Jeruzsálem megalapításáig követi nyomon az üdvösség történetét, de gyerekek részére készült átiratban. A mû segít bibliai látást nyerni, bemutatva a láthatatlan történelmet is, a látható mindennapok mögött.
Carte de colorat cu desene mari și pagini color, oferite ca exemplu, pentru ca cei mici să le poată colora cu ușurință.
Cu ajutorul acestei cărți copiii pot învăța denumirea câtorva legume în limba engleză.
De-a lungul și de-a latul Pământului, în adâncurile mărilor și oceanelor sau în înaltul cerului, trăiesc o sumedenie de păsări și animale pe care un copil trebuie să le cunoască încă de mic. Unele drăguțe, altele de-a dreptul fioroase, unele mici, altele uriașe, pe toate le leagă un lucru: împart suprafața Pământului cu omul. Omul le este prieten, dar le poate fi și cel mai mare dușman. Multe specii de păsări și animale sunt în pericol să dispară, altele deja au dispărut pentru totdeauna. De aceea copilul trebuie să le cunoască, să le iubească, să le respecte și să le apere atunci când va crește și va deveni adult.
11 animale și păsări asiatice prezentate prin două desene frumos colorate și câteva versuri.
Vârsta: 2-4 ani