


Pret oferta saptămânii
59.00 Lei 44,25 Lei

Pret intreg
59,00 Lei

Pret intreg
35,00 Lei
Denis Anwyck este un băiat de 13 ani care şi-a pierdut părinţii din cauza ciumei. Adoptat de familia tâmplarului Judde, Denis este considerat o ciudăţenie printre copiii de vârsta lui pentru că umblă tot timpul cu un rucsac în care are o călimară cu cerneală, instrumente de scris şi un jurnal personal.
Viaţa lui Denis va lua brusc o turnură neaşteptată după ce o va cunoaşte pe Alinor Dagworth, o fată de vârsta lui, care are o identitate secretă. Aventura îl va duce până la castelul regelui şi îl va arunca în preajma periculosului baron Mordred, care doreşte să îi ridice pe cavaleri şi pe oameni împotriva regelui.
Romanul Spada lui Denis Anwyck este o alegorie a luptei dintre bine şi rău, dintre Creator şi creaturile răzvrătite. Filonul creştin al cărţii transpare printre rânduri, ajutându-i pe copii să înţeleagă mai bine implicaţiile războiului invizibil dintre Dumnezeu şi îngerii decăzuţi.
Pastorul Maylan Schurch, autorul volumului, este autorul şi coautorul mai multor cărţi, printre care se numără: The Quest of Alinor Dagworth, The Great Graffiti Mystery, The Case of the Stolen Red Mary, The Desert Temple Mystery şi Beware the Crystal Dragon.
Întrebările şi activităţile din vol.9 sunt din următoarele cărţi ale Bibliei:
- Rut, Neemia, Evanghelia după Marcu şi Romani;
- Profeți si Regi Cap.52 - Bărbatul ocaziei si Cap.53 - Constructori pe ziduri;
- Hristos Lumina Lumii Cap.35 - Taci, fii liniştită!;
- Faptele Apostolilor Cap.35 - Mântuirea pentru iudei.
E anul 1707. Sarah Noble, în vârstă de 8 ani, își însoțește tatăl într-o călătorie primejdioasă. Tatăl fetei intenționează să construiască o casă pentru familia Noble. Drumul lor trece prin codri seculari, unde sălășluiesc animale sălbatice periculoase, iar micuța Sarah are nevoie să-și amintească permanent de sfatul mamei: „Fii curajoasă, Sarah Noble!” Provocările sunt mari pentru o fată atât de mică și parcă nimic nu o înspăimântă mai tare decât gândul de a-i întâlni pe temuții indieni.
Curajul lui Sarah Noble spune o poveste frumoasă despre găsirea curajului, despre prejudecăți lipsite de temei și despre felul în care amabilitatea și bunătatea contribuie la construirea unor relații de prietenie, în care diferențele sunt acceptate, iar teama lasă loc încrederii reciproce.
Alice Dalgliesh (1893–1979) a fost o scriitoare americană care a publicat mai bine de 40 de cărți de ficțiune și nonficțiune, majoritatea pentru copii. S-a făcut remarcată mai ales prin ficțiuni de inspirație istorică. A scris numeroase recenzii de carte și a fost editor de cărți pentru copii la Charles Scribnerʼs Sons. Cărțile ei îi poartă pe tinerii cititori pe continente și în țări diferite. Curajul lui Sarah Noble este una dintre cărțile sale cele mai cunoscute, alături de The Bears on Hemlock Mountain, The Thanksgiving Story și The Silver Pencil.
Alexandra-Elena Ciocan este ilustrator autodidact, membră a Clubului Ilustratorilor din România. Portofoliul său include ilustrație de carte, ilustrație editorială, lucrări de artă plastică și proiecte de design pentru produse de papetărie. Lucrările i-au fost expuse la Palatul Cotroceni și în galerii de artă, precum White Flat Gallery. A colaborat la realizarea proiectului „Powerful Women” inițiat de Bis Publishers din Amsterdam, Țările de Jos.
Prins în mijlocul unei furtuni nemiloase, Cappy, un tânăr mascul de chiră arctică, se pierde de restul stolului. Epuizat și înghețat, Cappy este salvat în ultimul moment de un băiat eschimos cu inima bună. Reîntâlnirea cu tovarășii de călătorie e dulce, însă marchează începutul unei noi serii de provocări, întrucât pescărușii de pradă și urșii grizzly îi vor da de furcă în nenumărate rânduri, amenințându-i viața și familia proaspăt întemeiată. Trăind în fiecare zi la limită, într-o regiune în care peisajele mirifice se împletesc cu vitregia naturii, Cappy va deveni un supraviețuitor.
Răducu este pasionat de citirea Bibliei. În această a treia carte din seria „Detectiv în Biblie”, Răducu pornește în căutarea poporului lui Isus. Cele 7 planșe color ale cărții acoperă următoarele episoade biblice: nașterea lui Isus; copilul Isus la Templu; nunta din Cana; alungarea negustorilor din Templu; vindecarea unui paralitic; fericirile; vindecarea unei femei bolnave.
Copiii sunt provocați să îl ajute pe Răducu să găsească elementele și personajele (indicate în marginea paginilor) în interiorul planșelor.
Cartea este un material cu activități care îi ajută pe copii să se apropie de marile povestiri ale Bibliei într-un mod atractiv, jucându-se de-a detectivii.