


Pret oferta saptămânii
44.00 Lei33.00 Lei

Pret intreg
59,00 Lei

Pret intreg
35,00 Lei
Copiii vor fi încântaţi să descopere pildele spuse de Domnul Hristos pe măsură ce vor colora ilustraţiile din carte.
Fiecare imagine se concentrează pe o parabolă, fiind însoţită de o referinţă biblică, de o descriere a pildei într-un limbaj simplu şi uşor de înţeles, o sugestie pentru meditaţie, de un citat din cartea Parabolele Domnului Hristos(de Elle G. White) şi de o idee de rugăciune.
Volumul Aventurile unui băiat din Australia conține povestiri scurte, pentru copii, inspirate din viața reală a lui Bill, eroul principal al cărții. Acesta a trăit în mediul rural din Australia secolului trecut, alături de familia sa, la fermă. Viața era grea pe atunci, lipsită de confortul zilelor noastre, dar, în același timp, era simplă și frumoasă, așa cum poate doar străbunicii își mai amintesc.
Aflat la vârsta copilăriei și apoi a adolescenței, Bill are o fire curioasă, aventuroasă, fiind dornic să exploreze fiecare colț al naturii. Iubește foarte mult animalele și, îndeosebi, caii. De altfel, viața la fermă înseamnă pentru el asumarea multor responsabilități, inclusiv cea a îngrijirii animalelor. Însă Bill găsește numeroase ocazii de a petrece timp cu prietenii de aceeași vârstă, având parte de tot felul de peripeții în compania lor. Fiecare întâmplare din viața lui este și un prilej de a învăța lecții importante, care contribuie la maturizarea lui. Iar lecția despre valoarea ascultării (de părinți, de cei trecuți prin viață și, în primul rând, de Dumnezeu) este, probabil, una dintre cele mai importante pe care le învață.
Errol Wright s-a născut în Noua Zeelandă, dar a emigrat în Australia în anul 1939, alături de familia sa. A lucrat ca misionar și ca pastor în Australia, Noua Zeelandă, Insulele Solomon și Arhipelagul Vanuatu. S-a pensionat în anul 1999.
Isus este alături de toţi membrii familiei în fiecare zi. Chiar şi alături de cel mai mic dintre ei! Află unde îi întâlneşte Isus şi descperă o mulţime de obiecte folosite de mama, tata şi de ceilalţi.
Cartea este potrivită pentru preşcolarii cei mai mici, având clapete pentru a putea fi răsfoită uşor de mânuţele lor. Are pagini cartonate, groase, fiind un material rezistent la uzură.
Geanina Constantin este autoare de cărţi pentru copii (Peripeţiile lui Răsfăţel; Învaţă cum să înveţi! ).
Teodora Oprea este ilustratoare de cărţi pentru copii (Noe întreaba: ce se aude?; Bobiţă,calul care nu era cal).
Care este cel mai MARE organ al corpului uman? Continuă părul SĂ CREASCĂ şi după ce MURIM? Cum arată un „SCAUN” sănătos?
Nu-ţi face griji! Cartea Corpul uman. Ghid de supravieţuire are toate informaţiile necesare şi îţi oferă toate sfaturile de care ai nevoie ca să SUPRAVIEŢUIEŞTI.
La prima vedere, corpul nostru, fie că vorbim de interiorul sau de exteriorul lui, poate părea DEZGUSTĂTOR. Această carte te invită într-o călătorie ciudată, dar extraordinară, şi îţi arată cât de complex şi uimitor este corpul omenesc.
Ţine-te bine! PORNIM!
George Ivanoff s-a născut în Melbourne, Australia. Este scriitor şi actor. A scris peste treizeci de cărţi pentru copii şi adolescenţi. A publicat articole şi proză scurtă în reviste şi diverse antologii. Este cunoscut mai ales pentru seria de romane You Choose, în care cititorul este implicat prin faptul că ia decizii cu privire la modul în care evoluează povestea. Adeseori, George Ivanoff este prezent în şcoli şi biblioteci, unde le vorbeşte copiilor despre arta scrisului.