Te-ai întrebat vreodată care este rostul tău în viață? Te-ai întrebat care îți este rolul în societate și cât de benefică este influența ta în familie? Încotro te îndrepți?
Prin acest volum, ne-am propus să-ți prezentăm un set de valori esențiale pentru atingerea obiectivelor tale.
Personajele pe care le vei descoperi în această carte sunt niște oameni simpli, dar care au învățat să viseze la înălțimi de neatins, care au îndrăznit să se încreadă în Dumnezeu, atunci când potențialul lor îi îndemna să creadă doar în prestigiu.
Ce s-ar putea spune despre viitorul unui adolescent cu un tată miliardar şi o mamă celebră în lumea showbizului?
În niciun caz că va ajunge să trăiască într-o peşteră sau că va mânca resturi din gunoi. Totuşi aceasta este povestea lui Doug Batchelor.
În adolescenţă a cochetat cu ideea sinuciderii. A fumat marijuana, a consumat alcool, s-a drogat, le-a făcut zile negre părinţilor, a fugit de acasă, a ajuns în spatele gratiilor şi, în cele din urmă, s-a retras să trăiască pustniceşte într-o peşteră. Acolo însă, în peşteră, acoperită de un strat gros de praf, a găsit Cartea care i-a schimbat viaţa.
Povestea lui Doug Batchelor te va pune serios pe gânduri şi îţi va dovedi că Dumnezeu nu pluteşte în vreo galaxie îndepărtată, ci este chiar aici, lângă tine.
Dr. Jean Nussbaum a fost cunoscut ca ambasador al lui Isus Hristos, intervenind pentru libertatea religioasă la autoritățile politice ale țărilor, la cel mai înalt nivel.
În plan religios a avut relații mai mult decât diplomatice cu personalități de seamă, între care se remarcă, în Apus, Papa Pius al XII-lea, iar, în Răsărit, mai mulți patriarhi ortodocși.
Între anii 1927 și 1940, dr. Jean Nussbaum a vizitat de mai multe ori România pentru intervenții la conducerea de atunci a țării, în vederea asigurării și recâștigării libertății religioase. Numai în anul 1937 a trebuit să vină de patru ori pentru situații de urgență.
Experiențele acestui „cruciat pentru libertate”, relatate în această carte, vor fi o reală inspirație atât pentru generația actuală, cât și pentru cele viitoare.
Biografii ale unor oameni ai curajului, credintei si perseverentei.
Volumul de fata ne propune sa aflam mai mult despre cheia succesului, analizand viata unor oameni de succes: Nick Vujicic, Lev Nicolaevici Tolstoi, Hudson Taylor, Leon Danaila, Nelson Mandela, Mohandas Karamchand Gandhi, Sojourner Truth, Charles Grandison Finney si Nicolae Steinhardt. Insa pentru a afla si mai mult, aceasta carte trebuie citita cu multa pasiune, cu dorinta de a afla mai mult, de a invata si de a fi o persoana de succes.