Ellen G. White în Europa este o carte care a fost dorită şi cerută. A fost realizată la propunerea liderilor europeni în activitatea editorială şi a conducătorilor de biserici reuniţi la Jönköping, Suedia, în 1971, şi realizată de D.A. Delafield, pe atunci director asociat la White Estate, care, pentru o documentare amănunţită, a vizitat locurile în care lucrase Ellen White.
Cartea acoperă o perioadă scurtă, însă semnificativă de la începuturile lucrării Bisericii Adventiste în Europa, cu dificultăţile, cu obstacolele, dar şi cu speranţele, împlinirile şi bucuriile inerente. Şi prezintă, de asemenea, un capitol mai puţin cunoscut din viaţa şi lucrarea lui Ellen White - cei doi ani petrecuţi în Europa, o perioadă scurtă, dar cu o activitate intensă şi neobosită.
Carismatic, dinamic, prezentabil și cu o tendință către extreme, A. T. Jones a fost o figură proeminentă în Biserica Adventistă în anii 1890. Cu toate acestea, pe la începutul secolului al XX-lea, el avea să se întoarcă împotriva bisericii pe care o iubea și să devină unul dintre cei mai înverșunați dușmani ai ei. Implicat în controverse aproape întreaga sa activitate, Jones a fost una dintre cele mai fascinante personalități care au onorat vreodată un amvon al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. El s-a aflat în centrul acțiunii în timpul uneia dintre cele mai formatoare și mai controversate perioade din istoria denominațiunii. În viața lui se împletesc teme precum sesiunea Conferinței Generale din 1888, natura sfințirii, relațiile dintre biserică și stat și relația sa de dragoste - și - ură cu Ellen G. Ehite.
Această biografie, alcătuită în urma unei strălucite lucrări de cercetare, dezvăluie un om atât de puternic și de carismatic., încât căderea sa pare de neînțeles, și totuși cumva inevitabilă. Descoperiți contribuțiile pe care Jones le-a adus adventismului - și ce l-a determinat în cele din urmă, să lupte împotriva credinței pe care și-a petrecut atât de mult timp din viață să o construiască.
Se spune că atunci când privesti un stejar frumos, cu o coroană bogată, poţi fi sigur că rădăcinile lui sunt tot atât de ramificate şi solide.
Când priveşti familia Baciu, cu ramuri directe sau altoite, nu poţi să nu te plasezi în trecutul în care Tata Pintilie Baciu îşi făcea apariţia ca o veste bună şi un aducător de senin. Pentru că am ascultat din copilărie graiul lui inconfundabil, dar am avut şi onoarea de a fi colegi în slujirea ogorului Domnului, preţuiesc foarte mult ceea ce a lăsat ca mărturie, atât prin rândurile acestui volum, cât şi prin lăstarele familiei lui, de care mă simt apropiat şi pentru care am o deosebită preţuire.
Aşadar, cititorule, dacă ai amintirea omului Pintilie Baciu, reîmprospăteaz-o citind această carte. Dacă nu, priveşte acest stejar deosebit, cu tot cu ramuri, şi vezi în centru rădăcina!
Pastor Daniel Chirileanu
Gladys Aylward (1902-1970), pe propriile ei economii, pleacă în misiune în China fără a avea sprijinul unei societăţi de misiune. Anul plecării, 1932, a fost un an în care războaiele civile şi încercările de expansiune ale diferitelor puteri au sfâşiat structura ţării bazată pe tradiţie şi obiceiuri.
Mandarinul Yangcheng o însarcinează să verifice execuţia unui ordin guvernamental şi astfel are posibilitatea de a intra în fiecare sat şi de a-i invăţa pe oameni despre credinţa în Hristos.
În timpul ocupaţiei japoneze a ajutat mai mult de o sută de copii să treacă munţii spre regiunile neocupate de peste râul Huang Ho. A fost totodată şi un martor de încredere al martiriului bisericii creştine chineze în timpul consolidării puterii comuniste. A slujit în tabere de refugiaţi, în închisori, într-o colonie de leproşi, printre studenţi si călugări budhişti, dar numele ei este amintit cu cea mai mare recunoştinţă de către sutele de copii orfani, abandonaţi, pe care i-a salvat de la foamete, adesea cu preţul privării propriei persoane.
Gladys Aylward a devenit cetăţean chinez şi a rămas până la sfârşitul vieţii o slujitoare credincioasă a poporului în mijlocul căruia a ales să-şi trăiasca viaţa. A murit pe Insula Taivan. Azilul de copii din Taipei îi poarta şi astăzi numele. Cartea din faţă este prima biografie a lui Gladys Aylward publicată în limba română.
Franz Hasel, un pacifist în vârstă de 40 de ani, a fost recrutat şi repartizat în Compania 699, Pioneer Park, în trupele de elită ale lui Hitler, pentru a construi punţi peste linii. Din cauza conştiinţei sale religioase, nu a fost prea îndrăgit de superiori la început. Poreclit „mâncătorul de morcovi” sau „cititorul de Biblii”, a câştigat până la urmă respectul întregii unităţi. Chiar înainte de a fi trimis în Rusia – acolo unde toţi, cu excepţia a şapte dintre cei 1 200 de soldaţi care formau Compania 699, aveau să moară – Hasel şi-a înlocuit arma cu o bucată de lemn, temându-se ca, într-o situaţie de criză, să nu fie tentat să ucidă. În Rusia, el s-a confruntat cu o altă problemă: cum să-i avertizeze pe evreii localnici de venirea trupelor SS.
În acelaşi timp, acasă, soţia lui Franz, Helene, şi cei patru copii ai lor duceaupropria luptă pentru supravieţuire. Forţaţi să se înscrie în Partidul Nazist, ea adeclarat cu demnitate: „Noi aparţinem deja Partidului lui Isus Hristos!” „Mâine noapte, copiii îţi vor fi luaţi dacă nu veţi deveni membri ai Partidului Nazist!”, a ameninţat-o domnul Doering. Şi mai avea un secret care putea să o coste viaţa. Într-o zi, Gestapo-ul a bătut la uşa ei: „Doamnă Hasel, ascundeţi vreun evreu?”
Şansele lor de supravieţuire? Minime. Singurul lor aliat? Dumnezeu.Timp de câţiva ani, ei au dus o viaţă plină de pericole. Ca mii de alţi oameni în jurul lor, ei au căzut victime ororilor războiului, dar au fost purtaţi – uneori insesizabil – pe aripile îngerilor. Această familie, care a ales să-I rămână credincioasă lui Dumnezeu cu orice preţ, şi-a găsit refugiul la umbra Celui Atotputernic.