
Vei descoperi o istorie plină de emoții și învățăminte citind cartea Ce mi-au văzut ochii de Valeriu Petrescu. Această lucrare, scrisă cu pasiune și autenticitate, explorează istoria Bisericii Adventiste din România între anii 1917 și 2017, prin ochii unui martor ocular.
De la persecuțiile din perioada comunistă la momente de triumf spiritual, cartea oferă o perspectivă intimă asupra vieții și credinței unei comunități care a supraviețuit și a înflorit în fața adversității. O lectură captivantă pentru cei interesați de istorie, spiritualitate și reziliență.
Valeriu Petrescu este pastor pensionar al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea. Căsătorit cu Elena Petrescu, au împreună doi copii și trei nepoți.
A păstorit câteva biserici în județul Suceava și în București. A fost director al Editurii Viață și Sănătate, capelan și profesor la Liceul Teologic Adventist „Ștefan Demetrescu”, director al Departamentelor Școala de Sabat/ Lucrare Personală și Educație ale Uniunii. A condus Centrul Media Adventist. A predat la Universitatea Adventus pro bono la specialitatea Asistență Socială.
A studiat teologia și dreptul. Are un master în leadership de la Universitatea Andrews și un doctorat în sociologie de la universitatea București.
Ellen White îi scria în anii 1860 unui membru al bisericii că ouăle nu ar trebui să se regăsească pe masa lui fiindcă sunt dăunătoare pentru copiii lui. Apoi, în 1901, îi scria unui alt membru să folosească ouă de la găini sănătoase și să le consume crude sau gătite.
Cum împăcăm astfel de declarații aparent contradictorii ieșite din penița aceleiași autoare? Care sfat a fost inspirat? Sau au fost amândouă? Cum le interpretăm, și nu doar pe ele, ci tot ce a scris Ellen White?
George R. Knight prezintă într-o manieră clară și simplă principiile care să ne ajute să interpretăm și să aplicăm sfaturile ei la viața noastră.
În prima secțiune a cărții, autorul discută despre scopul scrierilor lui Ellen White, relația dintre acestea și scriptură și rolul compilațiilor, prezentând și un plan de citire sistematică a lor. A doua și cea mai lungă secțiune analizează principiile fundamentale de interpretare, iar secțiunea finală explorează modul în care trebuie să aplicăm sfaturile lui Ellen White atât la viața celorlalți, cât și la viața noastră.
George R. Knight a fost profesor de istorie bisericească la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a Șaptea din cadrul Universităţii Andrews (Michigan, SUA). A scris numeroase cărți în domeniul specializării sale, abordând de la personaje adventiste de frunte la evenimente cruciale din istoria bisericii, de la mituri din adventism la realități contemporane și de la istorii apuse la provocări ce țin de perspectiva și viitorul adventismului. Pensionat acum, locuiește în statul american Oregon, unde continuă să scrie și să participe la emisiuni și evenimente religioase.
Ellen G. White a fost, fără îndoială, cea mai influentă adventistă de ziua a șaptea din istoria acestei biserici. Prezența ei personală și scrierile ei au contribuit foarte mult la modelarea și călăuzirea adventismului în timpul celor șapte decenii ale slujirii ei profetice. De la moartea ei (în 1915), sfaturile și ideile sale au continuat să îndrume confesiunea.
Dar v-ați putea întreba cine este Ellen White? George Knight răspunde acestei întrebări în volumul de față.
Prima secțiune a cărții și cea mai largă, prezintă o biografie concisă a vieții ei. A doua secțiune îi prezintă cititorului atât scrierile publicate, cât și pe cele nepublicate, punctând categoriile majore în care se pot împărți sfaturile ei pentru biserică. Ultima secțiune explorează șapte teme majore care străbat tot ceea ce a scris.
Dr. Knight ne ajută să înțelegem și să apreciem viața fascinantă și rolul pe care l-a jucat această mesageră a lui Dumnezeu în Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea.
George R. Knight a fost profesor de istorie bisericească la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a Șaptea din cadrul Universităţii Andrews (Michigan, SUA). A scris numeroase cărți în domeniul specializării sale, abordând de la personaje adventiste de frunte la evenimente cruciale din istoria bisericii, de la mituri din adventism la realități contemporane și de la istorii apuse la provocări ce țin de perspectiva și viitorul adventismului. Pensionat acum, locuiește în statul american Oregon, unde continuă să scrie și să participe la emisiuni și evenimente religioase.
„Sunt încântat să citesc o carte atât de frumoasă, interesantă și instructivă despre lumea Bibliei. Grecia este foarte strâns legată de Israel, fiind primele două popoare cu un înalt nivel de cultură care au eliminat analfabetismul. Dacă Grecia a câștigat lumea din punct de vedere cultural, Israelul a câștigat lumea din punct de vedere religios. Merită să fie citită și merită o călătorie în Grecia, cu această carte pe post de ghid.”
lect. univ. dr. arheolog Traian Aldea
„Un frumos ghid de călătorie în Grecia antică și un jurnal de pelerin creștin pe urmele Apostolului Pavel. Poate fi citită ușor, textul e fluent, relaxant și iscoditor, hrănind abundent curiozitatea. O recomand călduros. Iar autorul, Domnul Daniel Nițulescu, este un om echilibrat sufletește și în gândire, înțelept, cult, căutător de sens, om al păcii și fin cunoscător al psihologiei biblice.”
Dr. Laurențiu D. TĂNASE Secretar de Stat pentru Culte (2001-2004) Cercetător ICCV - Academia Română
„Daniel Nițulescu este un poet călător. Ne invită cu drag să îl urmăm în vizitarea unor locuri obișnuite și neobișnuite, unde ne va descrie cu pasiune povestea de dragoste a lui Dumnezeu, așa cu a fost scrisă în stâncă, în cuvânt și în sufletul oamenilor.”
dr. Nae Daniel, profesor MEU, Beirut
„Autorul conecteaza relevant si edificator contextul lumii antice grecesti cu nevoile complexe ale cititorului contemporan, împletind cu finețe spirituală Biblia și istoria.”
dr. Marius Munteanu, director al Departamentului Educație, Divizia Inter-Europeană, Berna
„Cartea Grecia este o incursiune selectivă în lumea Greciei antice care adună laolaltă informații istorice, culturale și religioase despre civilizația elină.”
conf. univ. dr. Moț Laurențiu, rector al Universității Adventus
„S-a spus că nu contează cine scrie legile unui popor, însă e foarte important cine îi scrie istoria. Dacă noi nu vom prezenta în mod corect Sesiunea Conferinței Generale din 1888 și cele întâmplate după ea, vom perpetua, ca biserică, păcatul comis atunci.”
Iată o serie de întrebări cruciale cărora autorul le dă un răspuns clar:
• Care a fost conținutul soliei de la 1888?
• Ce s-a întâmplat la Minneapolis?
• Care au fost consecințele?
• Care este responsabilitatea noastră actuală?
Arnold Valentin Wallenkampf şi-a dedicat viaţa unei misiuni clare – aceea de a fixa în mintea tuturor celor receptivi adevărul etern al mântuirii. Originar din Suedia, a studiat pentru început în Anglia, la Colegiul Newbold, apoi a continuat în Statele Unite ale Americii, la Universitatea Andrews şi Universitatea din California. A activat întâi ca pastor, apoi ca profesor de religie și istorie bisericească, iar mai târziu ca șef al Catedrei de teologie la Colegiul Pacific Union, Universitatea Loma Linda şi Colegiul Atlantic Union. Înainte de a se retrage din activitate, a fost director asociat la Institutul de Cercetări Biblice (BRI).
Activitatea editorială remarcabilă a lui Wallenkampf cuprinde articole apărute în diverse publicaţii adventiste (în limba română, în Curierul Adventist), studii biblice (trimestrul II/2006, cu titlul „Duhul Sfânt”), precum și numeroase cărţi cu tematică religioasă, care variază atât prin subiectul abordat, cât şi prin modul de înţelegere şi de expunere. Dintre acestea, în limba română s-a considerat bine-venită publicarea într-o serie de autor a trei volume de interes pentru adventismul contemporan: Aparenta întârziere (ce rol jucăm în influențarea revenirii lui Isus); Ce trebuie să știe fiecare adventist despre 1888 (o trecere în revistă a evenimentelor și dezbaterilor care au făcut ca Sesiunea Conferinței Generale de la Minneapolis să fie atât de importantă pentru istoria Bisericii Adventiste) și Ce trebuie să știe fiecare creștin despre îndreptățire (o explicație de la A la Z a modului în care avem privilegiul unei relații desăvârșite cu Dumnezeu).