Bujori în obrăjori este o carte de colorat care are 68 de pagini. Interiorul este color, fiecărei ilustraţii în alb şi negru corespunzându-i o versiune color, care poate fi folosită ca model de către copii.
Să cunoaştem Biblia prin joc este un material recreativ şi instructiv, destinat copiilor cu vârste între 9 şi 14 ani. Cele 48 de pagini conţin teste şi jocuri bazate pe Biblie. Copiii pot verifica astfel ce au reţinut din lectura sau studierea Bibliei şi, în acelaşi timp, sunt provocaţi să citească mai mult pentru a cunoaşte mai mult.
Materialul este realizat de Florin Bică, autorul volumelor pentru copii: Eroii Bibliei (2012), Şcoala Feţilor-Frumoşi (2012), Batistă, şerveţel (2013) şi Rime pentru dinţi de lapte (ebook, 2013).
O serie de evenimente misterioase bulversează viaţa unui sătuc de pe coasta de nord-vest a Scoţiei. Când moş MacDonald povesteşte că a auzit zgomote din peştera lui McCullum, sătenii presupun îngroziţi că împrejurimile ar fi vizitate de contrabandişti. Dar, când moş Corkey îşi găseşte barca reparată, iar o bătrână descoperă că vaca ei s-a muls singură, nimeni nu ştie ce să mai creadă. Micuţul detectiv Roy încearcă să dezlege misterul.
Arthur Stanley Maxwell (1896 – 1970), s-a născut la Londra şi a devenit cunoscut în jurul lumii ca unul dintre cei mai iubiţi autori de cărţi pentru copii. A lucrat şi ca pastor, redactor şi manager de editură. „Unchiul Arthur”, cum a fost numit adeseori, a scris poveşti nu doar pentru cei 6 copii ai săi, ci pentru toţi copiii care iubesc poveştile. Dintre cărţile lui amintim: Bedtime Stories, The Bible Story Ten Volume Set, Bible Heroes şi, nu în ultimul rând, The Secret of the Cave (Secretul peşterii), aceasta din urmă fiind ecranizată în anul 2006.
În Palestina aflată sub dominaţia romanilor, îşi face apariţia un Personaj care transformă radical viaţa oamenilor. Cine este El? Unii cred că e doar un neînsemnat tâmplar din Nazaret. Alţii Îl acuză că ar fi un impostor. Dar cei care experimentează pe propria piele puterea binefăcătoare a iertării şi a vindecării oferite de El ajung la o concluzie care îi va schimba pentru tot restul vieţii.
Relatată de un înger pe nume Marcu, povestea lui Ieşua prinde viaţă prin ochii unor copii obişnuiţi. David este un mic păstor din Betleem, iar Rahela este o adolescentă care încearcă să înţeleagă cum de prietena ei, Maria, a rămas însărcinată în mod misterios. Samuel este un ucenic foarte tânăr al lui Ioan Botezatorul, iar Andrei este un băieţel care va descoperi cu surprindere ce poate face Ieşua cu cei doi peşti şi cu cele cinci pâini ale sale.
Nimeni nu a mai fost la fel după întâlnirea cu Ieşua. Şi, cu siguranţă, niciun copil nu va mai fi la fel dupa ce va citi această carte.
SALLY PIERSON DILLON a fost infirmieră şi autoare de cărţi pentru copii, printre volumele publicate numărându-se seria War of the Ages (5 cărţi în care este prezentată istoria lumii într-un limbaj adecvat copiilor, începând de la crearea ei şi până în epoca modernă) şi două cărţi devoţionale pentru copii (Little Hearts for Jesus si Hugs from Jesus). Autoarea a publicat povestiri pentru copii în revistele Guide, Inside şi Kid's Stuff.
Elevul Dinu află că tatăl lui s-a înhăitat cu banditul Sterică şi că vrea să-i devină complice acestuia la un furt de cherestea. Gândul că tatăl său va fi hoţ şi că lumea îl va arăta cu degetul pe stradă îl răvăşeşte. Împreună cu prietenii săi – Chiru, Rădulescu, Otilia şi Oprinescu – băiatul încearcă să împiedice furtul pentru ca tatăl lui să rămână om cinstit.
Poate cea mai cunoscută carte a lui Nicuţă Tănase, Muzicuţa cu schimbător a fost, pentru multe generaţii, una dintre „cărţile de aur ale copilăriei”. Umorul împletit cu aventura, dialogurile vioaie şi limbajul simplu, „de cartier”, ritmul alert şi miza „Misiunii X” au făcut – şi continuă să facă – din această cărticică o lectură plăcută şi captivantă.
Ar merita amintit că textul lui Nicuţă Tănase a stat la baza scenariului filmului Ora H (1956), regizat de Andrei Blaier şi Sinişa Ivetici.
Nicuţă Tănase (1924-1986) a publicat povestiri, foiletoane satirice şi fragmente de roman în ziare şi reviste ale vremii, dar şi nuvele, printre care: M-am făcut băiat mare, Acţiunea P. 1500, Derbedeii, Astăzi e ziua mea, Am fugit de-acasă, Ce oameni, domnule!, Băiat bun, dar… cu lipsuri, Eu şi îngerul meu păzitor – Mitică ş.a. Nicuţă Tănase a primit, în 1979, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti.
Florin Bică, autorul volumului Eroii Bibliei (2012), îi invită pe copii într-o călătorie prin lumea poveştilor. Şcoala Feţilor-Frumoşi le oferă micilor cititori istorii amuzante, dar şi cu tâlcuri ascunse. Întâmplările petrecute la şcoala unde învaţă Feţii-Frumoşi sau cele din Gogonatolia, evenimentele neobişnuite din biblioteca domnului Becedar sau cele petrecute pe drumul către Kong Pong, toate acestea sunt lecţii de viaţă care le vorbesc copiilor despre bine şi rău, despre valori şi opusul lor, despre alegeri şi consecinţe.
Florin Bică este licenţiat în teologie şi are un master în comunicare şi relaţii publice. A lucrat ca bibliotecar, redactor, secretar de redacţie şi traducător. A publicat articole pe teme de spiritualitate creştină în revista Semnele timpului şi este autorul volumelor pentru copii: Eroii Bibliei (2012), Batistă, şerveţel (2013) şi Rime pentru dinţi de lapte (ebook, 2013).
Eroii Bibliei nu au fost perfecţi, dar viaţa lor a rămas în istorie ca o ilustrare a faptului că Dumnezeu foloseşte oameni imperfecţi, ajutându-i să îşi corecteze defectele şi să devină exemple pozitive pentru cei din jurul lor.
Copiii vor descoperi cu siguranţă, la finalul acestui volum, că oricine poate să fie un erou al credinţei, câtă vreme Îl iubeşte şi Îl ascultă pe Dumnezeu.
Descriere:
– 140 de pagini ilustrate
– dimensiuni: 170*245 mm
– conţine 8 povestiri biblice pentru copii (7-10 ani)
Cuprins:
1. Povestea omului care a pierdut o grădină
2. Prietenul lui Dumnezeu
3. Băiatul căruia i s-au implinit visele
4. Omul cu toiagul-şarpe
5. Sabia viteazului Ghedeon
6. Bărbatul care n-avea voie să se tundă
7. Povestea cântăreţului din Betleem
8. Aventurile unui evreu în Babilon
95 de pagini colorate, A4, cu jocuri şi activităţi pentru copiii care au învăţat să citească.
Îl vom ajuta pe soldat să ajungă la Cezar sau pe elefant să ajungă la corabia lui Noe, ne vom crea arborele genealogic, vom descoperi mici diferenţe între imagini sau vom călători în jurul lumii...
Gigel: „Doamna învăţătoare, aţi putea dumneavoastră să mă pedepsiţi pentru ceva ce n-am făcut?”
Doamna: „Niciodată, dragă Gigel!”
Gigel: „Excelent! Pentru că nu mi-am făcut tema.”
Doamna: „Gigel, să presupunem că locuieşti la etajul 3 şi între etaje sunt câte 20 de trepte. Câte trepte trebuie să urci tu pentru a ajunge acasă?”
Gigel: „Pe toate, doamna învăţătoare!”
Din cuprins:
– Prin ochi de copil
– Soarele iernii
– Soarele verii
– Lumina zilei
– Fazele lunii
– Steaua căzătoare
– Ochii cerului
– Ploi de stele
– Curcubeul
– Aurora boreală
– Lumina cea mai mare
Cartea contine poezii pentru copii.
Carte de povestiri pentru copii.
Un volum care adună între coperţile sale povestiri biblice pe înţelesul copiilor!
O carte cu ilustraţii vii, frumos colorate!
O colecţie de istorisiri din cea mai fascinantă carte din istorie – Biblia!
O încântare pentru cei mici!
O lume doar in alb si negru este imposibil de imaginat. Lumea creata de Dumnezeu este o lume a culorii. Prea adesea, perceptia copiilor si chiar a adultilor cu privire la Dumnezeu este una inexacta. "Biblia de colorat" ne ofera sansa de a schimba aceasta perceptie si de a-i ajuta pe copii sa descopere lumea lui Dumnezeu ca pe o lume a culorilor frumos articulate. O lume colorata, colorata, colorata...
Cartea are 100 de ilustratii.