- Nadia Ghulam
- Cartonată
- Povestiri
- Legat
- 7
Tărâmul păsărilor fără aripi spune o poveste adevărată. Este povestea migranţilor. Cu ajutorul personajului principal, Bibi, copiii vor învăţa să îi înţeleagă mai bine pe cei care caută o viaţă mai bună în alte ţări,unde speră că vor învăţa să zboare.
Nadia Ghulam s-a născut în Kabul, Afganistan, în anul 1985. Acolo și-a petrecut cea mai mare parte din copilărie și adolescență. În anul 2006, a părăsit
țara. La vremea aceea, era foamete în țară și se întâmplau multe nenorociri. A reușit să le depășească datorită curajului ei. În prezent, locuiește ca refugiată în Catalonia. Lucrează ca pedagog social și este activistă pentru drepturile omului. A fondat Asociația „Poduri pentru Pace”, prin intermediul căreia îi ajută pe copiii din Kabul să aibă parte de educație, în ciuda situației grele din țară.
Mona Brunet (1995) studiază ilustrația. Consideră cărțile un instrument prin care societatea poate fi schimbată, iar ilustrațiile, o modalitate prin care cei
mici pot înțelege mai bine lumea din jur. Colaborează cu Nadia Ghulam din anul 2019.
- VeraLee Wiggins
- Cărțile galbene
- Flexibilă
- Povestiri
- Broșat
- 7
Volumul Skeeter, ratonul ștrengar prezintă povestea lui Chris, un băiețel care se trezește că trebuie să aibă grijă de un pui de raton. Cu ajutorul bunicii sale, băiețelul învață cum să-l hrănească și să-l îngrijească.
Curios din cale-afară, micul raton le va da de furcă membrilor familiei, care îl vor îndrăgi mai mult decât și-ar fi putut imagina. Într-o zi, băiețelul începe să se teamă că Skeeter îl va părăsi, alegând să li se alăture ratonilor din pădure.
Skeeter, ratonul ștrengar este o lecție despre prietenie și despre responsabilitatea pe care o implică conviețuirea cu un animal de companie.
VeraLee Wiggins este o autoare creștină de cărți pentru copii. Dintre cărțile ei, au apărut în limba română: Julius, papagalul buclucaș; Papagalul Julius se întoarce; Thor, un motan neastâmpărat și Tina, vulpița poznașă.
- Bianca Timșa Stoicescu, Gallimard Jeunesse
- 3
Mărul:
Ce vedem atunci cand tăiem un măr?
Cum arată sămânţa lui?
Descoperiţi şi alte fructe din întreaga lumeţ
Cartea contine:
- Imagini clare şi realiste pentru a întelege mai bine lumea în care trăim.
- Pagini transparente pentru descoperiri uimitoare.
Mărul şi alte fructe – carte interactiva care stimulează curiozitatea copiilor prin încurajarea acestora de a cerceta în interiorul şi în spatele lucrurilor.
Baloane in soare:
Oare cu ajutorul cui a reuşit Rinocerul rătăcit în labirint să găsească ieşirea? Chiar poţi ajuta pe cineva dacă eşti mic şi neînsemnat?
Care a fost planul Lupului ca să-i împace pe Raton şi Vulpe? Nu cumva prieteniile sunt stricate cel mai adesea de mărunţişuri fără rost?
Ce a învăţat Vidra de la Castor despre îndrăzneala de a visa şi, mai ales, de a te strădui să-ţi împlineşti visul? Ce ai putea face pentru cineva ignorat de toată lumea, aşa cum era puiul de lup, şi care se simte singur şi fără valoare? Trebuie neapărat sa fii faimos ca Hipopotamul pentru asta..?
Micii( sau mai marii...) eroi ai acestor poveşti te aşteaptă să le descoperi lumea plina de aventuri cu tâlc, lume care colorată de imaginaţia ta, va deveni şi mai vie!
- Cartonată
- Biblii pentru copii
- Legat
- 5
Cartea povestește despre Iisus în cuvinte simple, însoțite de ilustrații vii.
Cartea are copertă buretată, plastifiată și are mâner.Vârsta 0-4 ani.
Tip gentuță, dotată cu mâner din plastic în partea superioară.