Pretutindeni există microbi: în sol, în oceane, în aer şi chiar în mâncare.
Pe vremea lui Anton van Leeuwenhoek, oamenii credeau că există doar ceea ce vedeau cu propriii ochi. Folosind microscoape construite de el, Anton a descoperit o lume uimitoare, pe care nu o văzuse nimeni înainte. Anton era un simplu postăvar. Nu era om de ştiinţă. Cu toate acestea, descoperirile lui au ajuns să schimbe modul în care vedem lumea.
Cartea aceasta este despre perseverenţă şi curiozitate.
O biografie excelentă!
James White a fost un om al paradoxurilor. Îi plăceau în egală măsură vechea Evanghelie și ultimele gadgeturi. Generos din cale-afară, a fost în permanență urmărit de zvonuri cum că ar folosi în mod egoist banii. Chiar dacă uneori cuvintele lui au fost extrem de tăioase, a atins viețile a mii de persoane.
„Ține-te de agricultură”, i-au spus prietenii. Însă tânărul James avea idei mai mărețe. Personalitate hotărâtă, s-a zbătut să obțină o educație, a devenit un predicator șovăielnic, a fost hirotonit în confesiunea Legătura Creștină, s-a alăturat mișcării millerite și s-a căsătorit cu o fată, Ellen, care avea frecvent crize de leșin. Acest bărbat din Maine, care nu a terminat niciodată liceul, a întemeiat patru reviste, două edituri și un colegiu (devenit astăzi Universitatea Andrews, din Berrien Springs, Michigan, Statele Unite). A organizat o biserică, a slujit-o în calitate de lider și i-a publicat cărțile de imnuri. Dependent de muncă (fapt admis chiar de el) și antreprenor în timpul liber, s-a ocupat cu tranzacții imobiliare, și-a făcut o pepinieră șia mânat o turmă de catâri din Texas până în Kansas pe Traseul Chisholm.
În această nouă biografie, Gerald Wheeler descâlcește caracterul complicat al parcursului teologic al lui James White, de la teoria ușii închise și antitrinitarianismului său la accentul pe care l-a pus în ultima parte a vieții pe îndreptățirea prin credință.
„Mi-am dedicat viața ridicării acestor instituții”, scria James. „Ele sunt copiii mei, iar interesele mele sunt strâns legate de ele.”
Cartea „James White: inovator și învingător” reprezintă cel mai profund studiu de până acum al aceluia care, în multe moduri, a fost părintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.
Cu Isus până la sfârșitul Apocalipsei este mai mult decât o carte. Este exprimarea unei convingeri de o viață a pastorului Adalbert Orban că sfârșitul istoriei acestui pământ nu ne va aduce doar necazul cel mare, ci și cea mai mare descoperire a lui Isus Hristos.
Cartea reprezintă transcrierea unei serii de prezentări cu același nume pe care autorul le-a ținut în biserica adventistă de limbă română din Atlanta în anul 2009. Cartea păstrează deci frumusețea stilului oral și patosul predicatorului dedicat ce vrea neapărat să transmită nu doar informații, ci și viață din viața Celui cu care s-a întâlnit personal.
Autorul nu își propune deci să ne ofere un comentariu exegetic al cărții Apocalipsa, ci mai degrabă o privire de ansamblu asupra celei de a doua jumătăți a cărții, oferind explicații pertinente și concluzii solide care să ne ajute în înțelegerea timpurilor pe care le trăim și a celor ce vor veni, dar mai ales să ne ajute să descoperim prin ceața timpului sfârșitului chipul Celui ce vine să ne aducă pacea.
Citind paginile acestea, ai impresia că Îl vezi pe Isus pășind pe valurile învolburate ale vremurilor noastre, că Îi auzi glasul, că Îi simți atingerea iubitoare. Știi sigur că este El pentru că autorul vorbește cu convingerea celui ce L-a văzut, L-a auzit și L-a simțit pe Domnul Domnilor și Împăratul Împăraților.
Adrian Neagu
Adalbert Orban este pastor pensionar. A studiat muzica și teologia, fiind unul dintre cei mai cunoscuți profesori din istoria învățământului universitar adventist. De-a lungul bogatei sale activități pastorale și didactice, a slujit ca pastor la Craiova, Brașov și Atlanta, SUA. În calitate de profesor la Seminarul Teologic și apoi la Institutul Teologic Adventist, a predat cursuri de dogmatică biblică și muzică bisericească.
Ce înseamnă să fim o biserică orientată spre misiune? Înseamnă să alegem o cale spre un viitor mai strălucit printr-o lucrare mai consecventă și mai atentă. Se bazează pe realizarea faptului că succesul nu este doar un obiectiv pe care îl urmărim, ci o cale pe care umblăm intenționat și cu un scop atât de clar, încât devine un obicei.
8 secrete ale unei biserici conduse de misiune le oferă pastorilor, președinților și tuturor celor care ocupă funcții de conducere în biserică un set interesant de noi instrumente care să transforme calea care ne stă în față. Cu toate acestea, toți liderii buni știu că acest tip de succes nu apare pur și simplu. Apare atunci când alegem o cale, ne dorim să o parcurgem cum trebuie și rămânem pe ea – chiar și când ne lovim de obstacole.
În ultimă instanță, abordarea orientată spre misiune are mai mult legătură cu ce fel de lideri suntem decât doar cu ceea ce facem. Autorul, Dan Day, spune: „Misiunea lui Dumnezeu din vremea sfârșitului va continua cu sau fără noi. Dar Dumnezeu a ales să ne folosească pe noi, să lucrăm împreună, pentru a influența viețile celor care locuiesc în jurul nostru, în comunitățile noastre – și El poate face cel mai bine lucrul acesta dacă suntem deschiși să ne imaginăm mai multe abordări orientate spre misiune.”
DAN DAY este pastor hirotonit al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea şi lucrează ca director de proiecte speciale pentru Divizia Nord-Americană la sediul acesteia din Columbia, Maryland. În prezent, lucrează cu lideri din Uniuni, Conferințe și, de asemenea, cu pastori, pregătindu-i pentru abordarea orientată spre misiune, care oferă noi instrumente pentru a deveni mai strategici în îndeplinirea misiunii.
„După 1989 venise vremea marilor treziri spirituale. De la copil la bătrân, bisericile au început să fie căutate. În comuna Pui, unde eram învățător, convertirea mea a produs un mic cutremur. Oamenii au început să-L caute pe Dumnezeu. În biserica baptistă din Pui aveam un credincios, pe fratele Tănase Daminescu, un om blând, altruist și iubitor de oameni. Prin exemplul lui și prin tinerii din familiile noastre, biserica a început să fie căutată de tinerii din sat, printre care un tânăr adolescent, înalt, cu o față luminoasă și zâmbitoare, provenit dintr-o familie de credincioși ortodocși, ca toți ceilalți, pe nume Liviu Ciot. Acesta era un căutător de Dumnezeu, dar cu «legături» care nu erau încă «rupte».
Cum tinerii sunt atrași de tineri, Liviu a început să viziteze și biserica adventistă din localitate, care nu de mult se inaugurase. Colaborarea celor două biserici, baptistă și adventistă, a fost una bazată pe înțelegere și dragoste frățească. Momentul despărțirii definitive de «lucrurile lumești» s-a produs prin decizia luată de Liviu de a-L urma pe Domnul prin intrarea în apa botezului, precedat de miracolul nașterii din Dumnezeu. A fost un motiv de mare bucurie pentru biserica lui Hristos.
Ca de fiecare dată, în spatele fiecărei întoarceri la Domnul, stă o poveste de viață, care, fiind detaliată, nu face altceva decât să prezinte harul și puterea de transformare a lui Dumnezeu în viața fiecăruia dintre păcătoși. Fratele pastor Liviu Ciot ar putea spune împreună cu apostolul Pavel în Romani 1:16 – «Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.»” (Iosif Mariș)