Domnul Isus Hristos, punctul central al Scripturii și al istoriei, este și punctul central al doctrinei și experienței adventiste. Prin intermediul acestei cărți, convingerile fundamentale adventiste îți stau la dispoziție – să le explorezi, să le evaluezi, să le aprofundezi, să le asimilezi.
Ți se prezintă în detaliu modul în care fiecare convingere se întemeiază pe Biblie și Îl are în vedere pe Isus. Fiecare convingere – sau doctrină – evidențiază unul dintre aspectele caracterului iubitor al Domnului Isus, Îl descrie pe El și ce înseamnă o relație cu El.
Membrii Bisericii Adventiste pot folosi această carte pentru a săpa mai adânc la rădăcinile credinței lor – să redescopere detaliile adevărului care i-a încântat la început când au găsit bucuria mântuirii.
Cititorii de orice fel vor descoperi idei profunde despre ce înseamnă o relație cu Dumnezeu care să îi împlinească sufletește și de pe urma căreia să aibă numai de câștigat.
Dacă te închini într-o altă biserică, vei dobândi perspective noi pe măsură ce vei parcurge acest volum. Astăzi, creștinii constituie o minoritate în raport cu populația globului. Avem nevoie să redescoperim valorile biblice fundamentale ale creștinismului și să ne reîntoarcem la ele pentru a nu ne pierde identitatea. Cartea pe care o ții în mână constituie contribuția adventistă la creșterea „în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos” (2 Petru 3:18, EDCR).
Adventiștii de ziua a șaptea cred este o autentică resursă de doctrină adventistă, în producerea acestei cărți fiind implicate peste 230 de persoane. Contribuția lor este rodul numeroșilor ani de studiu, de rugăciune și de umblare personală cu Isus.
Pe Ellen White o știm doar din postura de autoare și din puținele fotografii realizate în studio sau într-un context foarte sobru. Ca urmare, i s-a creionat o imagine incompletă, uneori falsă și adeseori de neatins de către cititorul de rând. Pentru mulți, ea este, în cuvintele lui Roger Coon, un soi de „Fecioara Maria Vegetariană”, și nu cineva cu care un membru obișnuit al bisericii s-ar putea identifica.
Însă Ellen White a fost o persoană reală, care a trăit într-o lume reală și s-a confruntat cu problemele obișnuite cu care se confruntă fiecare om. Veți fi surprinși să aflați că viața ei a fost foarte asemănătoare cu a noastră. Aveți necazuri în căsnicie? Și ea a avut. Aveți copii care vă fac probleme? Și ea a avut. Vă place să râdeți din toată inima? Și ei îi plăcea. Aveți lupte în viața zilnică de creștin? Și ea a avut. Sunteți strâmtorați financiar? Și ea a fost. A trebuit să vă confruntați cu decesul celor dragi? Și ea s-a confruntat.
Această carte vă va contura o imagine mai… umană a lui Ellen White, deslușită din surse care nu ne sunt disponibile tuturor, precum scrisori personale și interviuri ale celor care au cunoscut-o personal.
George R. Knight a fost profesor de istorie bisericească la Seminarul Teologic Adventist de Ziua a Șaptea din cadrul Universității Andrews (Michigan, SUA). A scris numeroase cărți în domeniul specializării sale, abordând de la personaje adventiste de frunte la evenimente cruciale în istoria bisericii, de la mituri în adventism la realități contemporane și de la istorii apuse la provocări ce țin de perspectiva și viitorul adventismului. Pensionat acum, locuiește în statul american Oregon, unde continuă să scrie și să participe la emisiuni și evenimente religioase.
Liliana Udrea, sau Mimi, aşa cum este ea cunoscută de cei dragi, este mai întâi de toate soţie, mamă şi bunică. Cu o inimă mare însă, a strâns în casa ei de-a lungul timpului mulţi fii şi fiice, de cele mai multe ori în jurul meselor de sabat, care erau mult aşteptate de cei doi copii ai ei.
A avut parte de o copilărie frumoasă în vârf de munte, alături de doi fraţi şi o soră. Pasiunea pentru gătit este moştenire de la mama sa, de care toată lumea vorbea ca fiind o bucătăreasă desăvârşită.
S-a specializat urmând cursurile de bucătar şi nutriţie odată cu apariţia primului nepot în viaţa ei, şi de acolo şi-a dedicat timpul şi cariera bucătăriei.
Ce o motivează? Dorinţa de a găsi variante alternative sănătoase şi gustoase în hrana de zi cu zi a celor dragi, dar şi pentru persoanele care suferă de diverse intoleranţe alimentare.
Se relaxează atunci când călătoreşte, când petrece timp cu cei patru nepoţi, când îşi aranjează grădina sau când are timp să mai încerce o reţetă nouă. Mai mult decât orice, îşi doreşte să le transmită tuturor lucrurile pe care le-a învăţat şi să le arate tuturor celor interesaţi cât este de uşor să pregăteşti feluri de mâncare sănătoase, gustoase şi arătoase.
Citatul ei preferat referitor la alimentaţie îi aparţine lui Hipocrat, care a spus: „Mâncarea să fie medicamentul tău şi medicamentul să fie mâncarea ta.”
Bucătăria mea vegetariană este o carte de-a dreptul delicioasă. Frumos ilustrată și incluzând fotografii care prezintă preparatele atractive, cartea le prezintă copiilor 16 rețete vegetariene, ușor de preparat, bazate pe produse specifice celor 4 anotimpuri. Pe lângă rețete, autoarea a inclus câteva motive pentru care oamenii adoptă vegetarianismul și, de asemenea, îi încurajează pe copii să folosească ingrediente de sezon în aventurile lor culinare.
Micii bucătari vor găsi, în dreptul fiecărei rețete incluse în carte, lista ingredientelor necesare, timpul necesar preparării, numărul de porții ce vor fi obținute, etapele ce trebuie urmate în procesul de gătire și o fotografie care să le dea o idee despre cum va arăta produsul final.
Spaghetele din dovlecei, pizza cu telemea de oaie, fluturii (fals) bolognezi și prăjitura cu sfeclă roșie și ciocolată sunt doar câteva dintre promisiunile apetisante ale acestei cărți pentru copii. Bon appétit!
Copilasi, nu-i asa ca asteptati cu nerabdare povestioara mamei inainte de culcare?
Maria si-a varat deja nasucul sub plapumioara, dar e numai ochi si urechi, pentru ca mami are intotdeauna cele mai interesante povestioare. Ea vorbeste atat de frumos din Cartea cartilor, de parca universul ar lua fiinta sub ochii ei. Fiecare zi este o aventura, fiecare seara, un deliciu.
Va urez o lectura binecuvantata alaturi de Isus, Prietenul tuturor copiilor!
Autor: Gabriela Banici