Pe de altă parte, culesul strugurilor reprezintă pedeapsa celor nelegiuiți. De data aceasta, viziunea îl asociază pe secerător cu focul (Apocalipsa 14:18), element care, ca și în Daniel 7, este instrumentul judecății negative (Daniel 7:11). În plus, îngerul care execută această judecată iese din altarul martirilor (Apocalipsa 6:9; cf. 8:3-5). Această judecată constituie un act de dreptate răzbunătoare – o manifestare a mâniei lui Dumnezeu. Strugurii zdrobiți se scurg ca sângele21. Într-adevăr, profetul vede sânge ieșind din teasc (Apocalipsa 14:20). Imaginea se schimbă apoi, aducându-ne în prim-plan un câmp de bătălie în care caii se scufundă până la zăbale într-o mare de sânge.
Dimensiunile geografice sugerează amploarea masacrului – 1 600 de stadii sunt echivalentul a aproximativ 300 de kilometri. Numărul este, bineînțeles, simbolic și reprezintă un joc pe cifra 4 (4 × 4 × 100), sugerând o universalitatea geografică, „tot pământul”22. Pedeapsa divină atinge proporții cosmice. Mai mult, numărul stadiilor conține un pătrat (4 × 4), ca și numărul de la începutul capitolului, 144 000 (12 × 12), sugerând astfel o anumită corespondență între cele două entități simbolizate de aceste numere: tabăra pământească (numărul 4) în contrast cu tabăra legământului cu Dumnezeu (numărul 12 = 4 × 3).
Călcarea strugurilor în teasc are loc „afară din cetate” (vers. 20). Limbajul este din nou simbolic și face aluzie la locul tradițional de judecare a popoarelor (goyim)23, adică cei care fac parte din tabăra inamică.
Acesta este cel mai șocant pasaj din Apocalipsa. Multor creștini le-a produs dezgust. Marele reformator Martin Luther a scos Apocalipsa din canonul biblic din acest motiv. Pentru el, un Dumnezeu al mâniei, un Dumnezeu al dreptății, care face să țâșnească sângele ca vinul, nu are nimic de-a face cu Dumnezeul dragostei, care mântuiește.
Totuși, un astfel de limbaj hiperbolic caracterizează în mod natural maniera de exprimare specifică Orientului Apropiat antic – este un mod de a reda intensitatea emoției în fața naturii extraordinare a unui eveniment. Însă dincolo de această observație culturală, fantastica viziune a lui Ioan transmite o lecție importantă pe care Martin Luther nu a reușit să o înțeleagă – și anume că dragostea nu poate exista fără dreptate. Teoreticienii sentimentali ai iubirii, care ignoră rigoarea și cerințele dreptății, sunt, în cea mai mare parte, niște altruiști prosperi, care nu au gustat niciodată umilința opresiunii sau amărăciunea nedreptății. Dragostea fără dreptate nu este dragoste adevărată. Iată de ce Biblia asociază dreptatea (țedek) cu harul (hesed)24.
Dragostea lui Dumnezeu înseamnă mai mult decât sentimente plăcute, cuvinte spuse pe un ton blând și zâmbete blajine care ne fac să fim pasivi în fața nelegiuirii lumii reale. Dragostea lui Dumnezeu înseamnă și acțiunea care-i salvează pe oameni, scoțându-i dintr-o astfel de stare. Ea nu acceptă niciun compromis cu dușmanul. Nu poate exista mântuire și salvare de la moarte și suferință fără distrugerea totală a răului. Acesta este mesajul din spatele scenei oribile descrise în pasajul nostru. Judecata este, prin urmare, completă și cuprinzătoare, acoperind, asemenea unei mări de sânge, întregul pământ.
Paradoxal, imaginea nu caută să inducă frică, ci liniște și încredere. Ea proclamă vestea bună a victoriei finale și totale și trâmbițează puternic speranța.
Pentru a-Și salva poporul, Dumnezeu îl va înfrunta pe dușman. El va lupta și va scăpa oaia prinsă în ghearele leului furios și, în cele din urmă, va zgudui și va reorienta istoria în direcția cea bună – aceea a vieții și a dreptății.
NOTE
21. Vezi Isaia 63:1-6; Plângerile lui Ieremia 1:15.
22. Vezi Enigmele Bibliei – Daniel, p. 90.
23. Vezi Ioel 3:2,12; Zaharia 14:2-12.
24. Vezi, de exemplu, Psalmii 36:11; 103:17; iar pentru relația dintre dragoste și dreptate, vezi, în special, Henri Baruk, Tsedek, droit hébraïque et science de la paix, Paris, Édition Zikarone, 1970, p. 15, 23 ș.u.