Daniel îl consideră cel mai important eveniment al profeției. În mod semnificativ, structura chiasmatică a capitolului face ca judecata să fie chiar în centru (vezi, mai sus, structura capitolului 7). și, din moment ce capitolul 7 este în mijlocul cărții, judecata este, prin urmare, centrul întregii cărți a lui Daniel. În tradiția biblică, Daniel a rămas cunoscut ca un profet aflat în strânsă legătură cu judecata divină. În Ezechiel13 (14:14-20), singura carte din Vechiul Testament care îl mai menționează pe Daniel, acesta este asociat, în contextul judecății (vers. 13,17-22), cu Iov și cu Noe, două figuri centrale ale temei judecății lui Dumnezeu14. De asemenea, în Noul Testament, singurul pasaj în care găsim referiri la Daniel este unul despre marea zi a judecății (Matei 24:15-21,38,39). Nu în ultimul rând, Daniel însuși confirmă importanța judecății divine prin chiar numele pe care îl poartă: „Daniel” înseamnă chiar „judecata lui Dumnezeu”.
Judecata reprezintă împlinirea speranțelor și a aspirațiilor omenirii. În mintea noastră, conceptul acesta transmite ideea de infracțiune și pedeapsă, inspirând teamă. Totuși Biblia prezintă judecata din punctul de vedere al celui oprimat, al victimei suferinde, plasând-o astfel în contextul mântuirii, al victoriei asupra opresorului și asupra răului. Cultura israelită deja recunoștea acest lucru la nivel național. Judecătorii din Israel erau eroi de război, care îi zdrobiseră pe dușmani. Scriptura îi numește, de asemenea, „izbăvitori” (moșia, Judecătorii 3:9,15; 6:36; 12:3). Acest dublu aspect al judecății lui Dumnezeu devine și mai clar în psalmii care Îl descriu pe Dumnezeul care judecă atât ca mântuitor, cât și ca răzbunător (Psalmii 18:47,48; 58:11; 94:1-6,22,23; 149:4,7,9 etc.). O astfel de imagine a lui Dumnezeu poate șoca sensibilitatea noastră modernă. Și totuși, dacă ne vom limita doar la a-l ruga frumos pe leu să-l lase în pace pe miel, nu vom ajunge la niciun rezultat. Pentru a-l salva pe miel, cineva trebuie să învingă leul. Acesta este motivul pentru care termenul ţedaqa înseamnă atât „dreptate”, implicând pedepsirea opresorului, cât și „dragoste”, presupunând eliberarea celui oprimat și repunerea lui în drepturi.
În capitolul 7 din Daniel, găsim explicate cele două dimensiuni ale judecății divine. Judecata este pronunțată în favoarea „sfinților Celui Preaînalt” (vers. 22) și împotriva dușmanilor lor. De fapt, în viziune, judecata apare pe fundalul războiului și al opresiunii: „Am văzut, de asemenea, cum cornul acesta a făcut război sfinților și i-a biruit” (vers. 21).
În explicația ulterioară a viziunii (vers. 26, 27), judecata capătă două aspecte: unul negativ, împotriva cornului celui mic, care este învins și zdrobit (vers. 26), și un altul pozitiv, față de sfinții care primesc împărăția lui Dumnezeu (vers. 27). Scena judecății este dominată de imaginile în care apar un „scaun de domnie”, un „Îmbătrânit de zile” și niște „cărți” care se deschid.
Scaunul de domnie. Este primul lucru pe care-l observă Daniel. Chiar de la început, contextul definește scena ca pe una regală, certificând prezența invizibilă a unui împărat. Doar că acest tron (scaun de domnie) nu este ca alte tronuri. Pentru a-l descrie, Daniel folosește limbajul lui Ezechiel. De fapt, este același tron! Ambele tronuri dau impresia că sunt în flăcări (Ezechiel 1:26,27; Daniel 7:9,10) și ambele sunt pe niște roți (Ezechiel 1:21; Daniel 7:9). Profetul Ezechiel îl descrie ca având „arătarea slavei Domnului”, după care cade la pământ în închinare (Ezechiel 1:28). Daniel este, de asemenea, extraordinar de uimit și folosește pluralul de emfază „scaune de domnie”. Echivalentul în limbaj modern ar fi acela de „supertron” (cf. Isaia 6:1). Restul pasajului clarifică problema, arătând că pe acest tron stă o singură persoană.
Viziunea tronului este o aluzie clară la judecata lui Dumnezeu. Ea evocă un scaun de judecată, iar aspectul său învăpăiat este simbolul biblic al mâniei, al distrugerii și al judecății (Deuteronomul 4:24; Psalmii 18:9-14; 21:9,10; 50:3; 97:3). În tot Orientul Mijlociu din vechime, dar mai ales în Israel, judecata era o funcție care îi aparținea împăratului. Acesta lua hotărârile legale așezat pe tronul său. Imaginea unui împărat care judecă este foarte vie în psalmii intonați în timpul slujbelor de la templu. Expresia-cheie „Domnul împărățește” este, în general, legată de noţiunea de judecată.
Psalmul 97, printre alții (Psalmii 93 sau 99), începe cu expresia „Domnul împărățește” și continuă cu o descriere a tronului lui Dumnezeu, întemeiat pe „dreptate și judecată”, precedat de un foc ce „arde de jur împrejur pe potrivnicii Lui” (vers. 2, 3). Psalmul se încheie cu o referință explicită la imaginea de judecător și împărat a lui Dumnezeu: „Se veselesc fiicele lui Iuda de judecăţile Tale, Doamne! Căci Tu, Doamne, Tu ești Cel Preaînalt peste tot pământul, Tu ești preaînălţat, mai presus de toţi dumnezeii” (vers. 8, 9).
NOTE
13. Diferența minoră în modul în care este reprodus numele Daniel (în Ezechiel, „Danel”, fără iot) nu este considerată un argument valid împotriva identificării noastre. Știm că masoreții au adăugat iotul mult mai târziu, în jurul secolului al X-lea, pe post de vocală. În plus, tradiția masoretică sugerează, pe marginea textului din Ezechiel 28:3, lecțiunea alternativă (Qere) „Daniel”. Această metodă de citire dublă este atestată și pentru alte nume. De exemplu, în Geneza 46:24 fiul lui Neftali este numit Iahțeel, în timp ce în 1 Cronici 7:13 apare sub forma Iahțiel (cu iot); la fel, numele împăratul sirian Hazael este scris cu litera-vocală hey în 2 Împărați 8:8 și fără ea un verset mai jos.
14. Viziunea din Ezechiel, capitolul 14, datează din al șaselea an al lui Ioiachin (Ezechiel 8:1; 1:2), adică după 13 ani de la sosirea lui Daniel în Babilon, ca semn al judecății lui Dumnezeu împotriva Israelului (Daniel 1). Ezechiel îl cunoștea foarte bine pe Daniel, iar aluzia la el în contextul judecății lui Dumnezeu nu este întâmplătoare. Progresia „Noe, Daniel și Iov”, menționată de două ori în pasajul respectiv (Ezechiel 14:14,20), indică trei niveluri ale judecății divine, trecând de la general la particular: pământul (Noe), Israelul (Daniel), familia și individul (Iov).