III. VISUL ÎMPĂRĂȚIILOR SUCCESIVE
Primele cuvinte deja oferă repere care indică natura profetică a visului împăratului. Verbul hzh, tradus prin „a se uita, a privi”, este termenul tehnic prin care se desemnează, în Biblie, viziunea profetică (Isaia 1:1, 2:1, 13:1; Amos 1:1; Mica 1:1; Habacuc 1:1; Ezechiel 13:6; Daniel 8:13,15,26 etc.)[1]. În pasajul nostru, verbul delimitează două faze ale visului. Primul „te uitai” (vers. 31) aduce în scenă o statuie de proporții gigantice, forjată din patru metale a căror valoare scade progresiv, de la capul de aur până la gleznele și tălpile de fier amestecat cu lut. Cel de-al doilea „te uitai” (vers. 34), servește ca introducere pentru momentul distrugerii statuii de către o piatră care devine un munte uriaș ce umple tot pământul (vers. 35).
Visul indică spre o perioadă care depășește cu mult vremea lui Nebucadnețar și a împărăției sale, extinzându-se din prezent spre viitor și ajungând, în cele din urmă, până la sfârșitul timpului. Astăzi, putem urmări retrospectiv periplul profetic al lui Daniel prin istorie. Putem chiar să ne conturăm explicația visului în paralel cu desfășurarea istoriei, având posibilitatea să confruntăm mărturia profetului cu realitatea istorică.
Limbajul viziunii este unul foarte accesibil pentru împărat. Cel mai probabil, și astrologii ar fi reușit să descifreze visul, dacă i-ar fi știut conținutul. În cultura antică a Orientului Mijlociu, o statuie reprezentând un om simboliza adesea destinul lumii. În special astrologii egipteni foloseau această simbolistică3. Mai mult, cifra 4 în sine este importantă, întrucât anticii simbolizau prin ea dimensiunea terestră (Daniel 7:2; 11:4; Ezechiel 37:9; Apocalipsa 7:1; 20:8)4. Visul sugerează două perioade, două orânduiri: orânduirea (perioada) terestră a metalelor (2:31-33, pasaj care, în textul ebraic original, conține 41 de cuvinte) și orânduirea (perioada) pietrei (versetele 34 și 35, care conțin 49 de cuvinte). Singura întrebare care mai rămâne acum este legată de semnificația celor patru metale și a pietrei dezlipite din munte, care acoperă întreaga zonă ocupată anterior de cele patru metale.
Explicația lui Daniel confirmă și se dezvoltă pe baza celor spuse mai sus.
1. STATUIA
Capul de aur. Nebucadnețar nu avea nevoie de ajutorul lui Daniel pentru a înțelege că acest cap simboliza împărăția lui. Ordinea în care apar metalele în ansamblul statuii, de la cel mai prețios la cel mai puțin prețios, și evenimentele succesive descrise în scena distrugerii produse de piatră sugerează o desfășurare cronologică. Era deci foarte posibil ca împăratul să deducă faptul că partea superioară a statuii, capul, reprezenta o primă etapă, mai ales că, în limbile ebraică și aramaică, cuvântul „cap” înseamnă „început” sau „primul”. Mai mult, aurul era cel mai popular metal în Babilon. Sosind în Babilon, istoricul grec Herodotos nu și-a putut ascunde uimirea în fața risipei de aur de care s-a făcut uz la construirea templelor și a palatelor. Ziduri, statui și alte obiecte din aur erau dovezile splendorii și ale gloriei Babilonului (Herodotos, Historiai 1.181,183; 3.1-7). Profetul Ieremia compara Babilonul cu un potir de aur (Ieremia 51:7), o interpretare pe care își dezvoltă acum Daniel discursul: „Tu, împărate, ești împăratul împăraților, căci Dumnezeul cerurilor ți-a dat împărăție, putere, bogăție și slavă. El ți-a dat în mâini, oriunde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele câmpului și păsările cerului și te-a făcut stăpân peste toate acestea: tu ești capul de aur!” (vers. 37,38).
Titlul „împăratul împăraților” și stăpânirea peste întreaga suflare arată superioritatea Babilonului față de celelalte împărății. Acest titlu era, evident, și titlul oficial de la curtea babiloniană, profetul Ezechiel aplicându-l în mod specific lui Nebucadnețar, „împăratul tuturor împăraților” (Ezechiel 26:7). În Imperiul Babilonian, împărații erau denumiți astfel (în akkadiană, șar șarrani „împăratul împăraților”) pentru că ei dețineau controlul asupra principatelor regionale, cu tot cu conducătorii lor. Daniel exprimă însă mai mult decât o stăpânire locală, regională. Identificarea lui Nebucadnețar cu capul de aur face din el conducătorul suprem al epocii. Iar faptul că Dumnezeu i-a dat stăpânire peste toată suflarea ne aduce aminte de responsabilitatea care i-a fost încredințată lui Adam într-un limbaj asemănător (vezi Geneza 1:28). Pasajul de față îl identifică pe Nebucadnețar cu primul om, întrucât, ca și Adam, el este stăpân peste întreaga lume și odată cu el începe istoria. Totuși viziunea îi aduce aminte că este dependent de Dumnezeu. Puterea pe care o deține implică responsabilitatea de a administra și de a proteja, dar este ceva ce îi revine doar ca un dar, nefiind o calitate intrinsecă a lui. Chiar dacă este îmbătat de putere, împăratul trebuie să-și reamintească permanent acest lucru, ca să nu-și uite limitele și să urmeze calea vechiului Babel (Geneza 11:1-9). Însă profeția cuprinde mai mult decât persoana lui Nebucadnețar. Cuvântul „împărat” este folosit adesea în Scriptură ca sinonim pentru „împărăție”: „După tine se va ridica o altă împărăție” (2:39; vezi și vers. 44; 7:17). Prin urmare, „capul de aur”, prima împărăție, reprezintă Babilonul, de la începutul domniei lui Nebucadnețar (605 î.Hr.) până la căderea imperiului (539 î.Hr.).
NOTE
3. André J. Festugière și Louis Massignon, La révélation d’Hermès Trismégiste, Paris, J. Gabalda et Cie, 1950, vol. 1, p. 92, 93.
4. Vezi oracolele din Persia și din Babilon în James B. Pritchard (ed.), The Ancient Near East. Supplementary Texts and Pictures Relating to the Old Testament, Princeton, New Jersey, Princeton University Press, 1969, p. 606, 607; vezi și poetul grec Hesiodos, din secolul al VIII-lea î.Hr. (Erga kai hemérai 109-180), și chiar poetul latin Ovidius (Metamorphoses 1.89-414).
[1] Majoritatea textelor indicate conțin în original fie verbul hzh „a vedea”, fie substantivul hzwn „vedenie”. Diferitele traduceri se apropie mai mult sau mai puțin de aceste cuvinte. Astfel, KJV folosește verbul respectiv în expresiile: „viziunea pe care a văzut-o” (Isaia 1:1), „cuvântul pe care l-a văzut” (Isaia 2:1; Mica 1:1), „povara/pedeapsa pe care a văzut-o” (Isaia 13:1; Habacuc 1:1), „cuvintele pe care le-a văzut” (Amos 1:1) sau „au văzut deșertăciune și prorocii mincinoase” (Ezechiel 13:6). Cât despre textele din cartea lui Daniel, ele conțin doar substantivul hzwn. Versiunea Cornilescu folosește mai degrabă expresiile „prorocia despre/asupra/împotriva”, „prorocia descoperită”, „cuvântul spus”, „a avea o vedenie” etc. Versiunile NTR și BVA se apropie mai mult de textul original, deoarece sunt mai numeroase textele în care apare verbul „a vedea”: „aceasta este ceea ce a văzut Isaia” (Isaia 2:1; NTR), „o profeție… pe care Isaia, fiul lui Amoț, a văzut-o” (Isaia 13:1; NTR), „ce a văzut” (Amos 1:1; Mica 1:1; NTR), „vedenia pe care a văzut-o” (Isaia 1:1; 13:1; Habacuc 1:1; BVA), „cuvintele pe care le-a văzut” (Amos 1:1; BVA), „ceea ce a văzut” (Mica 1:1; BVA). (n.r.)