⁕ Bătrânul John Jasper. La sfârșitul Războiului de Secesiune, odată cu abolirea sclaviei în America, bătrânul John Jasper, un fost sclav, a devenit predicatorul unei biserici de negri din Richmond, Virginia. Într-o zi, bătrânul Jasper predica despre sfârșitul luptei, despre cer și bucuriile lui nesfârșite. Pe când încerca să descrie minunățiile de sus, imaginația și emoțiile l-au cuprins și, atunci când a deschis gura, n-a putut rosti niciun cuvânt. De câteva ori a încercat să reia firul, dar n-a ieșit niciun sunet. Atunci, mulțimea a văzut lacrimile rostogolindu-se pe obrajii săi negri. După alte câteva încercări, a clătinat din cap și a făcut semn poporului s-o ia spre ieșire. Nimeni însă nu s-a mișcat. A încercat din nou, dar nimic. Încet, bătrânul s-a îndreptat spre sălița de lângă amvon, după ce a mai făcut câteva semne că slujba s-a terminat, gata. Poporul nu se clintea.
Văzând că nu pleacă, bătrânul s-a recules și s-a întors la amvon. Apoi, aplecându-se peste el, a vorbit așa: „Frații mei și surorile mele, când mă gândesc la slava care va fi descoperită în noi, zăresc clipa când ultima bătălie a bătrânului John Jasper va fi fost încheiată și când ultima povară va fi fost purtată. Pot vedea ziua când robul acesta obosit își va lăsa poverile și va păși spre zidurile cetății lui Dumnezeu. Acolo, afară, lângă porți, parcă aud un înger puternic vorbindu-mi: «John Jasper, vrei să-ți dau încălțările tale?» (Sclavii în America nu purtau încălțăminte.) Iar eu voi spune: «Desigur că vreau încălțările mele, sandalele mele de aur, ca să umblu pe străzile de aur din cetatea lui Dumnezeu, dar nu acum!» Și din nou îl aud pe acel înger puternic: «John Jasper, vrei atunci să-ți dau mantaua?» «Desigur că vreau mantaua mea, haina aceea de in curat și alb, neprihănirea sfinților, dar nu acum!» Apoi îngerul îmi va spune: «John Jasper, vrei să-ți dau coroana ta?» Eu îi voi spune: «Desigur, înger puternic, vreau toate răsplătirile care au fost pregătite pentru mine, un biet negru, robul Mielului, dar nu le vreau acum!» Atunci, îngerul va spune: «Spune-mi atunci, John Jasper, nu cumva vrei să-l vezi pe Ilie, prorocul puternic, sau să dai mâna cu Ioan, ucenicul iubit? Vrei să-l vezi pe Pavel, marele apostol al neamurilor?» Eu voi spune: «O, înger puternic. Vreau să-i cunosc și să-i strâng la pieptul meu pe toți sfinții lui Dumnezeu care au moștenit cununa nestricăcioasă. Mai am și eu câțiva dintre-ai mei care sunt chiar aici, în cetatea sfântă. Și pe ei vreau să-i văd... Dar nu acum. Lasă-mă să-L văd pe Domnul meu Isus... Pe El vreau să-L văd mai întâi!»”
Everestul
Acesta este marele advent, Everestul fără seamăn, evenimentul care n-are termen de comparație. Pentru asta, Scriptura îl mai numește și „ziua aceea”, fără să fie nevoie s-o mai distingă în alt fel de toate celelalte zile (Romani 13:12; Evrei 10:25). Ea este „ziua Domnului – ziua lui Dumnezeu” (2 Petru 3:10,12) sau „ziua de apoi” (Ioan 6:40,44) după care nu va mai fi timp, ci numai... veșnicie.
⁕ Vitraliul. „Aș vrea să fii cu mine în a treia catedrală ca mărime din Europa: Domul din Milano. Și aș vrea să fie o după-amiază cu soare. Printre cele 52 de coloane de marmură care sprijină cupola domului octogonal, în spatele altarului am descoperi o fereastră largă cu unul dintre cele mai mari vitralii din lume. Scena viu colorată nu este una din Vechiul Testament. Nici nu înfățișează învierea Domnului Isus Hristos și nici măcar răstignirea! Cu o imaginație vie, născută în inima unui așteptător sincer, vitraliul descrie a doua venire în slavă a Mântuitorului nostru.
Razele după-amiezii care străpung vitraliul transformă sticla într-o mare de foc. Vezi îngerii cu trompete coborând pe nori. Zărești și îngerul cu cărticica stând pe mare și pe uscat, având curcubeul deasupra capului său. Îl vezi pe Satana înlănțuit, cum este aruncat în adânc... Dar cel mai mult te impresionează un cal alb! Pe cal stă Marele Comandant. El vine drept spre fiecare ochi care privește vitraliul, pentru toți cei care I-au privit gloria prin ochii credinței; pentru cei ce-au suferit și au fost prigoniți pentru că au vrut să trăiască pentru El și pentru ceasul aceasta, într-o lume deraiată!”[1]
A doua venire a Domnului este culminația Împărăției lui Dumnezeu care este printre noi. La data când citești aceste rânduri, ai parte doar de împărăția harului, care lucrează transformarea în inimile copiilor lui Dumnezeu. Dar împărăția harului va deveni Împărăția slavei! La a doua venire, Împărăția va penetra pe deplin vitraliul realității noastre mohorâte, până îi va schimba complet chipul.
Ziua Domnului va veni, cu siguranță. Ea nu doar că „vine”, ci „vine curând” (Apocalipsa 1:1; 3:11; 22:7,12,20).
Adventul uitat
Dacă așa stau lucrurile, cum se face că, în lumea noastră de două miliarde de creștini, nu se pomenește nimic (sau aproape nimic) despre acest eveniment atât de mare?
„Pentru mintea mea, această doctrină prețioasă a revenirii Domnului pe pământ este prezentată de Noul Testament la fel de clar ca toate celelalte doctrine. Și totuși am stat în biserică 15 sau 16 ani înainte de a fi auzit prima predică despre acest subiect” – spunea marele predicator Dwight L. Moody. „Abia găsești o biserică în care să nu se predice despre botez, dar în toate scrisorile lui, Pavel nu vorbește decât de 13 ori despre botez, în timp ce despre revenirea Domnului nostru, de 50 de ori. Și totuși biserica a avut întotdeauna atât de puține de spus despre aceasta. Cred că motivul este următorul: diavolul vrea ca noi să nu băgăm în seamă acest adevăr, căci nu este nimic mai puternic care să trezească oamenii. Din clipa când un om se alipește de adevărul că Isus Hristos revine ca să-i ia pe ucenicii Lui la Sine, lumea prezentă își pierde atracția asupra acelui om. Mersul bursei, cursul valutar, nivelul dobânzilor... nu mai au nicio importanță pentru el. Inima lui este liberă, iar el privește către fericita arătare a Domnului său care, la venirea Lui, îl va muta în împărăția Sa.”[2]
Dezastrul așteptat
E un lucru paradoxal că omul, pe de o parte, ignoră ziua venirii Lui ca pe-o „religie demodată”. Iar pe de altă parte, se simte tot mai amenințat de nesiguranța vieții pe pământul șubred. Corey S. Powell, în prestigioasa revistă American Science din ianuarie 2002, semna articolul: „17 căi prin care lumea poate să dispară”, în care enumeră potențialele dezastre naturale și artificiale, multe produse chiar de mâna omului.[3] O simplă căutare pe Google te anunță că, de atunci, motivele de îngrijorare serioasă s-au înmulțit an de an. Filozoful și teologul Emil Brunner scria: „Omul modern, care, de dragul libertății sale, s-a emancipat față de Dumnezeu și a ajuns ateu, a devenit astfel în mod inevitabil distrugătorul ordinii divine din creațiune, distrugătorul vieții și, în cele din urmă, distrugătorul sinelui. Cu cât mai multe mijloace și resurse izbândesc în mâna lui, cu atât mai îngrozitoare este lucrarea distrugerii lui. Aceasta este lecția pe care omenirea a trebuit s-o învețe în decadele recente și în contemplarea groaznică a zădărniciei speranțelor lui optimiste de progres. Creșterea monstruoasă a mijloacelor științifice de cucerire a naturii expune omenirea la posibilitatea periculoasă de sinucidere universală.”[4]
Legănat de entertainment și detașat de amenințările realității grație strategiei struțului cu capul în nisip, omul de rând stă pe un butoi de pulbere și doarme. Cum va fi trezirea lui când forțele descătușate ale lumii vor detona?
⁕ Comedia. În „Parabola teatrului”, filozoful danez Sören Kierkegaard compară istoria lumii cu un spectacol de varietăți. Fiecare număr este mai fantastic decât precedentul și este aplaudat frenetic de audiență. Deodată, pe scenă urcă un individ cu părul vâlvoi. E directorul teatrului. Își cere scuze pentru întrerupere, dar anunță că teatrul a luat foc și-i roagă pe spectatori să părăsească sala într-o manieră ordonată. Audiența aplaudă, tropăind cu picioarele în podea și apreciază că este cel mai amuzant număr al serii. Directorul – ca un mare comic – nu râde, ci își continuă apelul chinuit, adăugând noi și noi tonalități... iar mulțimile, în delir, aplaudă viguros. În entuziasmul general, flăcările cuprind tot teatrul și împreună cu el și audiența care se distrează. „Așa va sfârși și veacul nostru, în aplauzele unei mulțimi îmbulzite și în aclamațiile lor.”
Isus Hristos însă nu vrea ca poporul Lui să ardă. De două mii de ani, El le-a lăsat copiilor Săi un set de „semne” pe care ei să le descopere cu clarviziune ca pe niște indicatoare de avertizare, pentru ca astfel oamenii să vadă realitatea de dincolo de aparențe (Matei 24:6-14). În timp ce oamenii caută în mod disperat contactul cu alte lumi, trimițând mesaje radio în eter, ei rezistă cu cerbicie eforturilor Creatorului de a Se apropia de ei. În timp ce cartea Apocalipsa se axează în jurul fericitei nădejdii a celei de a doua veniri, lumea privește spre actul salvării finale ca la un eveniment catastrofic! Zecile de producții cinematografice cu temă apocaliptică nu fac decât să alimenteze rezervorul de groază al oamenilor față de planurile de pace ale Mântuitorului. Evident, noi știm cine este acel „cineva” atât de interesat să deformeze chipul iubirii și să înfățișeze Apocalipsa în culorile „ororii”. Sub ochii Creatorului și mai aproape de „acasă” ca oricând, omenirea se rătăcește în hățișurile-capcană ale celui rău.
⁕ Pierdut în unghiul nord-vestic. Pensionarul John Johnson, din Dakota de Nord, fost șef de poștă, s-a rătăcit în circumstanțe foarte ciudate chiar în apropierea cabanei sale. Ieșise să aducă niște trunchiuri de cedru de la doar 300 de metri de cabană. Până acolo însă trebuia să treacă un desiș de ruguri. Întoarcerea lui – care ar fi trebuit să dureze doar două ore – a durat în realitate opt zile. Era cu totul nepregătit pentru o asemenea situație: Era îmbrăcat doar în cămașă și pantaloni, iar noaptea, temperatura cobora până la 00 C. În ciuda tuturor străduințelor din partea familiei, prietenilor și a poliției, n-au reușit să-l găsească. Abia a opta zi, din întâmplare, John regăsește drumul presărat cu criblură care ducea la cabana lui. „Deodată, ca și cum Marea Roșie s-a deschis în fața mea, am pășit din pădurea deasă a unghiului nord-vestic în drum. Mi-a venit să îngenunchez și să sărut criblura... N-am făcut-o, de teama de a nu mă mai putea ridica de jos.”[5]
Omenirea se află pierdută într-un hățiș ucigător. Salvarea noastră depinde de identificarea lui și a potecii salvatoare.
[1] R. Geoffrey Brown, „Look! A Great White Horse!” în Preaching Today, No. 111.
[2] D. L. Moody, A doua venire a lui Hristos, Chicago: Revell, 1877, pp. 6, 7.
[3] Cele 17 căi de autodistrugere, după Corey S. Powell, American Science, ian. 2002:
1. Impactul unui asteroid. Un exemplu recent: Meteoritul Tungusk – în 1908. Un fragment de cometă de cca 70 de metri diametru a explodat deasupra Siberiei, cu o putere de 1 000 de ori mai mare decât bomba de la Hiroshima. Un asemenea eveniment se produce la fiecare 100-300 ani. Benny Peiser, de la John Moores University, Liverpool, Anglia, arată că asemenea impacturi au întrerupt adesea istoria civilizației. De exemplu, în 1490 a fost nimicit un oraș întreg din China, Chiing-yang. Corpuri de aproape 1 km diametru lovesc pământul la fiecare 250 000 de ani... Efectul – inimaginabil.
2. Erupții de raze „gama”, care se nasc din contopirea a două stele consumate... Efectul ar fi dezastruos pentru stratul de ozon... fără de care lumea ar muri!
3. Căderea în vid. Kurt Vonnegut, în Leagănul pisicii, popularizează ideea unei forme de apă mult mai stabilă decât cea obișnuită, încât la temperatura camerei este în stare solidă. Dacă se eliberează doar puțin din ea în natură, atunci deodată toată apa pământului se transformă într-o astfel de gheață. Tot așa, se presupune că există un nou tip de vid plin de energie, care se propagă cu viteza luminii. În cazul unei coliziuni cu acest fenomen, legile fizicii și-ar schimba conduita și șocul energetic ar sfărâma totul în bucățele...
4. Găurile negre hoinare. Galaxia noastră este plină de găuri negre (stele implodate), care sunt atât de dense încât atrag și înghit chiar și lumina pasageră. Cât sunt de multe? Aici e problema! David Bennett, de la Universitatea Notre-Dame din Indiana, conclude că există cca 10 milioane de asemenea găuri negre în galaxia noastră. De regulă, ele gravitează pe o orbită fixă, dar știința admite găurile negre răzlețe.
În cazul în care o asemenea gaură vagaboandă s-ar apropia de noi, nici n-am putea-o observa... Dacă ar trece prin sistemul nostru solar, toate planetele și-ar schimba orbita – ceea ce ar echivala cu moartea vieții pe Pământ.
5. Exploziile solare. Aceste explozii sunt revărsări magnetice enorme de la Soare, care bombardează Pământul cu un torent de particule subatomice de înaltă viteză. Atmosfera Pământului și câmpul magnetic ne protejează de cele obișnuite. Dar Bradley Schaefer, de la Yale University, a descoperit explozii de milioane de ori mai puternice decât cele solare. În câteva ore, acestea ar putea dezintegra stratul de ozon. Sallie Baliunas, de la Harvard-Smithsonian Center pentru Astrofizică, pe de altă parte, anunță că există perioade de descreștere a acestor explozii, care ne-ar putea arunca într-o nouă eră glaciară.
6. Schimbarea câmpului magnetic al Pământului. La fiecare 100 000 de ani, câmpul magnetic descrește aproape de zero și apoi își schimbă polaritatea... În ultimul secol, puterea câmpului nostru magnetic a descrescut cu cca 5%. Fred Warshofsky a scris deja, cu aproape 20 de ani în urmă, despre această „fatalitate” în cartea Ziua blestemului.
7. Vulcanism potopitor de bazalt. În 1783, vulcanul Laki din Islanda a erupt, vărsând cca 5 kilometri cubi de lavă. Au murit 9 000 de oameni, inclusiv 80% dintre animale. Foametea care a urmat a ucis un sfert din populație. Praful atmosferic a răcit atmosfera cu 9 grade, fapt ce a dus la o iarnă extrem de grea chiar în nou-întemeiatele SUA. India este produsul unui asemenea potop imens, care, se crede, a provocat glaciația și moartea dinozaurilor, când 95% dintre toate speciile s-au stins.
8. Epidemii globale. Dacă ciuma neagră a ucis cca un sfert din Europa, dacă gripa a luat o vamă de 20 de milioane între 1918 și 1919, SIDA este o altă epidemie încă în creștere. Centrul de control și prevenire a bolilor din SUA a arătat că bolile infecțioase au crescut cu 58%... Michael Osterholm, un expert în boli infecțioase de la Departamentul de Sănătate al statului Minnesota, compară situația actuală cu „a înota contra unui curent de munte”.
În a doua parte a articolului, Powell enumeră posibile dezastre declanșate de oameni:
9. Încălzirea atmosferei Pământului. Paul Epstein, de la Harvard Medical School, trage semnalul de alarmă că o planetă cu clima mai blândă poate declanșa răspândirea bolilor infecțioase, oferind un climat favorabil răspândirii paraziților, mai ales a factorilor patogeni tropicali, pentru care populația din zona temperată este nepregătită.
10. Prăbușirea ecosistemului. În fiecare an dispar cca 30 000 de specii ca urmare a activității umane. Stephen Kellert, un ecologist social de la Yale University, arată că trăim în mijlocul celei mai mari extincții în masă din istoria Pământului.
11. Dezastrul biotehnic. În timp ce nimicim speciile naturale, noi creăm altele noi prin ingineria genetică. Terapia genelor, care oferă promisiuni de îmbunătățire a sănătății, comportă riscul unor eșecuri care pot să conducă la dezastre totale. Ecosistemul fragil poate fi destabilizat și mai mult chiar de „speciile reușite” ale ingineriei genetice. Imaginați-vă apoi „dezastre teroriste”, care, în loc de Antrax, să împrăștie Ebola...
12. Accident la acceleratorul de particule. Theodor Kacinski a publicat despre pericolul ca aceste experimente să determine un lanț reactiv care să distrugă lumea. Sunday Times din Londra a raportat că Reactorul RHIC din Long Island, New York, ar putea crea o „gaură neagră” subatomică, ce ar putea topi încet Pământul întreg...
13. Dezastrul nanotehnic. Progresul incredibil de rapid al microcircuitelor de cipuri de silicon permite dezvoltarea unei tehnologii de mașinării atomice minuscule. În curând, se pot construi roboți microscopici, care se pot asambla și duplica singuri. K. Eric Drexler, de la Institutul de Prognoză, în cartea sa Engines of Creation, descrie posibilitatea creării unor mașini de mărimea unei bacterii, care să fie împrăștiate ca polenul... și să acopere atmosfera de praf automultiplicat în numai câteva zile. Ele pot fi unelte teroriste perfecte.
14. Poluarea industrială dezastruoasă. Istoria modernă abundă de exemple îngrozitoare de poluare industrială. În fiecare an, Institutul Național de Sănătate adaugă 218 substanțe cancerigene noi. Gunoiul chimic poate amenința supraviețuirea noastră în mod complet.
15. Războiul global. Nu ne mai gândim la bombele grele, ci la armele bio, ușoare și simple... John Leslie de la University of Guelph, din Ontario, arată că ingineria genetică poate produce arme biologice „etnice”, care să-i distrugă în mod selectiv doar pe aparținătorii unei anumite populații.
16. Teroarea roboților. Hans Moravec, fondatorul Departamentului de Robotică al Universității Carnegie Mellon, prezice că, în 2040, mașinile vor fi atât de adaptate inteligenței umane încât să poată conduce la haos tehno-social. Marvin Minsky, expert de inteligență artificială de la Massachussetts Institute of Technology, prevede și el un asemenea viitor.
17. Îmbolnăvire psihică în masă. OMS estimează că aproape jumătate de miliard de oameni în lume suferă de dezordine psihologică și că, în 2020, depresia va fi a doua cauză a mortalității, după bolile cardiovasculare. Iar promovarea unor anumite „eupsihotice”, ca Prozac, ne aruncă în ape necunoscute, pentru că nu există suficiente informații despre efectele pe termen lung ale acestui tip de medicamente.
[4] Emil Brunner, Speranță eternă, Philadelphia, 1954, p. 23.
[5] Din Reader’s Digest, mai 1999, articolul „Pierdut în unghiul nord-vestic”.