Ieri ai terminat de citit capitolul 15 – Judecata de apoi.
Dacă dorești să participi și la concurs, iată link-ul pentru test - https://forms.gle/gMnenQQhdL3TBXon8
Nu uita că ai doar 24 de ore la dispoziție pentru a trimite testul completat.
Astăzi continuăm lectura cărții Galileeanul cu prima parte din capitolul 16 – Dezvăluirea finală.
Ne bucurăm că ești parte din echipa celor care citesc consecvent!
În 1820, în Strâmtoarea Malacca stătea ancorat un vas militar britanic. Pentru marinari, acestea erau zile libere. Pe strada care duce spre piață, se plimba un tânăr îngândurat, Allen Gardiner. N-avea decât 26 de ani, dar era deja căpitan. De curând, prietenul său bun murise și nimicnicia vieții îi apăruse deodată în față cu atâta brutalitate, încât Allen era de neconsolat. Pe strada aceea zărise un anticariat, iar acum Allen pândea momentul să nu fie nimeni în prăvălie, ca să intre și să cumpere... o Biblie, cartea din care-i citea mama lui. Îi era tare rușine și voia să nu-l vadă nimeni. În cele din urmă, Gardiner a ieșit cu Biblia în sân. Impactul Cuvântului lui Dumnezeu a fost însă irezistibil pentru Gardiner. „După ani de nerecunoștință, blasfemie și răzvrătire, în cele din urmă am fost zdrobit. Cât de mult ar fi trebuit să mă mai aștepte Dumnezeu, dacă El Însuși n-ar fi pregătit drumul și nu mi-ar fi ieșit în întâmpinare?”
La câțiva ani după aceea, Gardiner a renunțat la cariera militară și a devenit unul dintre primii misionari externi. În 1835, îl găsim printre zulușii din Africa de Sud. Inima lui simte însă chemarea pentru America de Sud. În 1844, Gardiner organizează Societatea Misionară Patagoneză, care urmărea să ducă Evanghelia indienilor din Țara de Foc. În 1850, cu alți șase misionari, sosește în Țara de Foc și începe marea lucrare printre băștinașii neprimitori. Dar, în numai câteva luni, Gardiner și misionarii lui mor... de foame și frig.[1]
Istoria lui Gardiner mă rănește. Unde-i împlinirea lucrării lui? Pentru ce s-a dedicat acest tânăr excepțional de dotat? De ce atâta lipsă de sens în viața unui copil al lui Dumnezeu?
Punctul culminant
Orice efort sau investiție din viață – o invenție, o iubire, o întreprindere oarecare – devine eveniment numai dacă se realizează într-un punct culminant. Fără această împlinire, viața stă sub semnul zădărniciei – o plată nespus de amară pentru cel ce s-a investit în efortul depus.
Isus Hristos a coborât din veșnicie pentru cea mai fantastică întreprindere din toate timpurile. Miza salvării omenirii era atât de mare și drumul atât de dificil, încât nu se găsea nimeni care să poată realiza proiectul, în afară de El. Timp de treizeci de ani, a învățat ascultarea. Apoi, ultimii trei ani și jumătate S-a dedicat slujirii publice. Începutul a fost promițător. A văzut mulțimile trezindu-se și urmându-L. A văzut un snop de ucenici mergând după El.
Și apoi... a urmat declinul. Entuziasmul a făcut loc frustrării și nesfârșitelor conflicte cu autoritatea. Cei mai mulți dintre ucenici L-au părăsit. Iar acum, la capătul celor trei ani, modelul desăvârșirii Sale și mărimea influenței Lui i-au determinat pe liderii națiunii să hotărască eliminarea Lui. Punctul culminant părea să se răstoarne și să capete un sens abisal, profilându-se în groapă în loc de înălțime.
Acesta să fi fost drumul? În fața ucenicilor, se deschidea perspectiva unei prăbușiri dezastruoase, din care doar o minune îi mai putea scoate. După Cina cea de taină, plină de tristețe și simțăminte sumbre, Isus, împreună cu cei unsprezece care I-au mai rămas, S-a retras în Muntele Măslinilor, în Ghetsimani. Era aproape de miezul nopții, joi spre vineri – în ajunul marii Sărbători a Azimelor și a Paștelui. Din clipa când Hristos îngenunchează în grădină, se declanșează o secvență abruptă de evenimente dintre cele mai dramatice.
Filmul ultimelor evenimente
Ghetsimani – ceasul agoniei lui Isus. De trei ori Se roagă El pentru ca „paharul” despărțirii de Tatăl să fie îndepărtat. Ca niciodată, Isus le ceruse ucenicilor să stea alături de El în ceasul încercării. Iar ucenicii dormeau duși. „Sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge” (Luca 22:44). Singurul care raportează acest detaliu este medicul Luca, cel care cunoaște fenomenul „hemathidroza” – când vasele capilare, din cauza tensiunii sufletești, se sparg pur și simplu, iar sângele se revarsă prin pori. Isus e zdrobit în „teascul de untdelemn”, lipsit de orice simpatie omenească. Isus ar fi murit cu siguranță în ceasul acela dacă n-ar fi venit „un înger din cer ca să-L întărească” (Luca 22:43).
Trădarea. Aproape de miezul nopții, cel de-al doisprezecelea ucenic se alătură ucenicilor. Dar nu e singur. Iuda este urmat de aprozii Templului și de o gloată dintre cei mai de jos oameni din Ierusalim. Gloata Îl înconjoară. Prețul vânzării – o sărutare prelungă! „Pe cine căutați?... Eu sunt!” La străfulgerarea divinității Sale, mulțimea cade la pământ ca secerată (Ioan 18:6). Apoi, dezmeticindu-se, se repliază și reia intenția de a-L aresta. Petru încearcă o mișcare eroică, dar este mustrat. Urechea tăiată a slujitorului marelui-preot este vindecată. În îmbulzeala ce urmează, toți Îl părăsesc. Isus este iarăși singur!
Cu un singur gest din mână, gloata ar fi căzut și a doua oară la pământ, iar El ar fi avut timp să Se facă nevăzut, ca și în alte dăți. Dar Isus pur și simplu Se lasă prins și dus. El S-a dat voluntar în mâna oamenilor marelui-preot.
Procesiunea nocturnă intră în Ierusalim tocmai pe „Poarta oilor”. Pe aici erau aduse oile de jertfă și mieii de Paște la Templu, la preot, ca să fie examinați. Doar așa era acceptată jertfa. Cu atât mai mult trebuia cercetat și judecat adevăratul Miel. Și cu cât examinarea avea să fie mai amănunțită, cu atât trebuia să se dovedească faptul că Mielul acesta n-avea niciun cusur.
Isus Se dă pe Sine ca să fie judecat de Sinedriu, de cărturarii și experții legii. Acest proces urmărește să verifice aspectele religioase ale activității lui Isus. Apoi Isus Se lasă să fie judecat de Pilat și Irod – de tribunalul roman, vestit pentru sistemul său de drept civil și penal. Acest al doilea proces verifică implicațiile politice ale lui Isus. Verdictul?
În următoarele opt ore, Hristos e târât în șapte sesiuni de judecată – de patru ori înaintea iudeilor și de trei ori înaintea romanilor.
1. Înaintea lui Ana – audierea preliminară (Ioan 18:13-24). Ana fusese mare-preot între anii 7 și 14 d.Hr. Pentru că poruncise moartea unuia dintre dușmanii săi, romanii l-au destituit. Cu toate acestea, Ana a fost considerat, timp de o jumătate de secol, ca „omul nr. 1”, măcar că funcția de mare-preot fusese dată, prin rotație, fiilor și ginerilor lui. Era onorat și respectat ca cel mai distins om de stat al națiunii, ca „vocea lui Dumnezeu”. Având în jur de 90 de ani, cu mâinile deformate, ascunse în mănuși de mătase, era cel mai bătrân din conclav și cu siguranță că era primul „artizan” al anihilării lui Isus. E semnificativ că Isus este înfățișat mai întâi înaintea lui Ana. Audierea ține de la 1:00 la 2:00 noaptea. Înainte de stabilirea oricărei vinovății, aprozii deja Îl pălmuiesc (Ioan 18:22).
2. La Caiafa – o altă audiere preliminară cu participarea lui Ana. Caiafa, ginerele lui Ana, era mai puțin ager decât socrul său; îl întrecea doar în răutate și viclenie. Isus este cercetat în speranța că anchetatorii vor găsi un cap de acuzare... Interogatoriul ține între 2:00 și 3:00 noaptea, fără niciun rezultat... De ciudă, aprozii Îl bat din nou (Luca 22:63).
3. Înaintea Sinedriului. În formație incompletă, consiliul fusese convocat în grabă, în ciuda prevederilor legale – era interzisă judecarea unei vini capitale în timpul nopții.[2] Participanții au fost selecționați cu grijă, pentru eliminarea celor favorabili Galileeanului. Între 3:00 și 4:00 dimineața sunt audiați și martorii, care... nu se potrivesc deloc în depoziții. Mai rămăseseră ceva speranțe să Îl prindă cu „hula contra Templului”. Zadarnic.
În luna martie, zorile se arată în Palestina cam pe la ora 4:00, iar soarele răsare la 5:30. Intriga nu se lega deloc, iar Caiafa dădea din colț în colț. Isus tăcea... Dacă ar fi tăcut până la sfârșit, cu siguranță că ar fi scăpat. În lipsă de probe, acuzatorii ar fi fost înfrânți!
Parcă inspirat de o eminență malefică, Caiafa coboară subit de pe scaunul de judecător. Se apropie de Isus și încearcă un jurământ solemn: cu mâna ridicată și pronunțând Numele lui Yahwe, Caiafa Îl obligă pe Isus să dea un răspuns: „Te jur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă ești Tu Hristosul” (Matei 26:63).
Și Isus... alege să vorbească. În mod deliberat Se dă în mâna lor! Este apogeul absolut: „Da, sunt!” (Matei 26:64). Felul în care Isus răspunde: „Tu spui”[3] (E așa cum spui tu...”). Isus – în tensiunea supranaturală – decide să le ofere capul de acuzare: hulă.
Caiafa jubilează! Ca să exploateze ocazia, își sfâșie hainele. Fiind mare-preot, îi era interzis s-o facă (Leviticul 21:10). De îndată, consiliul își dă în unanimitate „votul” pentru condamnarea Lui la moarte.[4] Odată ce este declarat vinovat, Isus e bătut, scuipat și pălmuit fără rețineri.
Cu speranțele risipite, Petru – martor din umbră la toată procedura – se leapădă cu blesteme și jurământ: „Nu-L cunosc”... Isus e singur de tot!
4. A doua oară înaintea Sinedriului. De îndată după răsăritul soarelui, la 5:30 dimineața, Sinedriul se strânge din nou ca să pronunțe sentința la lumina zilei (Luca 22:66-71), pentru ca decizia să fie legală.
5. Înaintea lui Pilat (Luca 23:1-6). Pilat era procuratorul, sau guvernatorul Iudeei, iar reședința sa era în Cezareea. Numai la marile sărbători – ocazii foarte prielnice pentru răzmerițe – obișnuia el să vină și să stea la Ierusalim, ca să monitorizeze personal evenimentele. Nici nu se putea o coincidență mai favorabilă. Mult prea devreme, la ora 6:00, Pilat este trezit din somn de Sanhedrin. Cercetarea demarează cu un aer morocănos. În timp ce Isus nu răspundea la nicio acuzație a iudeilor, lui Pilat îi vorbește generos. Acesta Îl găsește nevinovat. Dar... pentru că furia de afară era mare, Pilat Îl „pasează” judecății lui Irod, care, fiind guvernatorul Galileei, ar fi trebuit să-și asume răspunderea.
6. Înaintea lui Irod (Luca 23:7-12). Este ora 7:00. Isus compare înaintea ucigașului lui Ioan Botezătorul, care... se bucură sperând într-o reconciliere cu conștiința sa umbrită. Dar ceasul cercetării lui a trecut. Isus nu-i răspunde deloc. Înciudat, Irod Îl dă pe mâna ostașilor, care Îi pun pe El o haină strălucitoare și-I parodiază mesianitatea.
7. Condamnarea de către Pilat. Este ora 8:00. După ce mai primește și scrisoarea de la soția sa, cu rugămintea să nu-I facă niciun rău lui Isus (Matei 27:19), Pilat caută din răsputeri să negocieze cu mai-marii norodului... În speranța că-i va potoli cu o pedeapsă mai mică, Pilat Îl dă pe Isus să fie flagelat de romani, deși Îl declarase nevinovat cu gura lui (?!). Iudeii, simțindu-i slăbiciunea, nu-l slăbesc deloc: „Dacă dai drumul omului acestuia, nu ești prieten cu cezarul” (Ioan 19:12). Atins la coarda sensibilă cu acest șantaj politic, Pilat renunță să-L mai apere și Îl dă în mâinile lor. Este cu puțin înainte de ora 9:00. Ostașii reiau bufoneria cu haina stacojie... Apoi Îl mai flagelează încă o dată. Și se „joacă” încă o dată cu Isus de-a „regele iudeilor”: pentru a treia oară Îi pun pe El haina stacojie... Îl încoronează cu spini, Îl bat cu trestia în cap...
Rechizitoriul final consemnează următorul raport: iudeii nu I-au găsit nicio vină, în afară de... hulă (atentare la autoritatea divină) – că S-a făcut Dumnezeu (Ioan 19:7). Prin aceasta, iudeii mărturiseau împotriva lor înșiși că au înțeles natura lucrării Sale și că-L resping pe Mesia cel divin. La rândul lor, romanii nu I-au găsit nicio vină, în afară de... atentare la autoritatea cezarului, că S-a făcut Împărat (Matei 27:37). Prin aceasta, romanii Îl resping pe Stăpânul lumii. Aceste două cele mai strălucite tribunale ale lumii, modelele tuturor sistemelor juridice din lume – forul sacru iudeu și tribunalul roman – Îl condamnă pe Dumnezeu...
[1] Ron Watts, Powerful Passages, 1996.
Cursul evenimentelor a justificat providența lui Dumnezeu. Vestea morții lui Gardiner și a misionarilor săi a produs – ca și în alte cazuri – o adevărată revoluție în bisericile din Anglia. Noi misionari s-au oferit să meargă în teritoriile neevanghelizate. În 1854, un vapor misionar purtând numele Allen Gardiner a pornit din Bristol spre țara de Foc, ducând de data asta misiunea la bun sfârșit.
[2] Sanhedrin 32a, p. 200.
[3] În originalul grecesc, răspunsul Lui apare: „Tu spui!” – adică este așa cum zici.
[4] Pentru osândirea lui Isus, Sinedriul a comis încălcări grave! Niciun judecător nu cobora de la pupitrul său să ia locul unui martor acuzator! Când s-a mai judecat noaptea o ofensă capitală? În timp ce o achitare putea fi pronunțată într-o singură zi, nicio pedeapsă cu moartea nu avea voie să fie pronunțată mai devreme de trei zile. Au fost săvârșite zece vicii grave de procedură! Înaltul și sfântul Sanhedrin se face vinovat de colosale fărădelegi judiciare.