Avertisment!
Porunca Sabatului nu poate fi înțeleasă de acei creștini care au drept scop al luptei lor pe pământ „mântuirea sufletului lor”. Mântuirea nu este în niciun caz rezultatul luptei noastre, ci al luptei lui Hristos. El a câștigat-o și El ne-o dă în dar, nu ca o plată a luptei noastre.
Porunca Sabatului însă poate fi înțeleasă numai de cei care sunt deja mântuiți și care caută o relație personală și mântuitoare cu Domnul Hristos. Numai cei care Îl iubesc pe deplin vor fi bucuroși să facă toată voia Lui, nu ca să fie mântuiți, ci pentru că-L iubesc pe Dumnezeu. Numai „dacă vrea cineva să facă voia lui Dumnezeu, va ajunge să cunoască” (Ioan 7:17).
Doar omul născut din nou este în stare să vadă Marea luptă care se dă în jurul fiecărui meterez al Cuvântului lui Dumnezeu și al onoarei Lui. Doar cei care nu mai au nimic pe pământ decât cerul vor fi gata să înfrunte chiar opinia lumii întregi, numai să-I aducă slavă lui Hristos prin ascultarea lor necondiționată, din iubire.
Nu Sabatul este solia noastră. Ne interesează doar Domnul Hristos. Dar nu-L vom înțelege pe deplin pe Isus decât dacă dobândim viziunea Marii lupte, a conflictului dintre diavolul și Domnul Hristos. Abia atunci prindem menirea Domnului Hristos, împreună cu toate punctele de luptă care se derulează în acest mare conflict, printre care este și Sabatul. Atunci, lupta noastră nu va mai urmări mântuirea noastră, gândită egoist, ci va fi mărturia noastră, ca mii de iovi, de partea lui Dumnezeu în Marea luptă. Martorii stau acolo unde se află Împăratul și steagul Său. Eu țin Sabatul pentru că am hotărât să trec de partea lui Dumnezeu în Marea luptă!
Hristos ridică steagul!
Istoria de la Betesda mi se înfățișează de-acum în alte dimensiuni și într-o altă paletă cromatică. Pentru omul de pe stradă, disputa era doar o ceartă de ambiții, poate un conflict de orgolii sau controverse teologice microscopice. Pentru luptătorul spiritual, acolo era înverșunarea cea mai concentrată, pentru că se dădea „bătălia pentru steag”. Încep să înțeleg de ce a vindecat Isus atât de deliberat în Sabat, cu toate riscurile pe care un asemenea comportament le aducea.
Sabatul este un punct-cheie în Marea luptă, pentru că este punctul de lovire al diavolului împotriva autorității divine. Cu prilejul Betesdei, diavolul – prin conclavul cărturarilor și fariseilor – deținea avantajul. El reușise să-i orbească și – din administratori ai luminii lui Dumnezeu – deveniseră harpagonii exclusiviști ai acesteia, jefuind lumea de singura lumină. Steagul căzuse în mâini ostile, care l-au aruncat la pământ. Pe deplin conștient de misiunea Sa, Hristos a înaintat singur și l-a ridicat de jos. Sabatul, sufocat de tradițiile omenești, ca lemnul verde sub îmbrățișarea unui vâsc, trebuia reabilitat în semnificație și funcție. Trebuia să fluture din nou a libertate.
Cum să nu urle hoardele din iad! Actul lui Isus îi desproprietărea pe liderii religioși de tezaurul Sabatului. Le distrugea monopolul, împreună cu turnul lor teologic, migălit cu atâta trudă de rabini.
Hristos dezleagă!
Hristos era acuzat de „dezlegarea Sabatului”. Afirmația aceasta este adevărată în cel mai propriu sens, iar fariseii intuiseră corect: Da! Hristos dezlega Sabatul de toate prevederile rabinice. Rabinii încorsetaseră Sabatul cu peste două mii de reguli care n-aveau nimic de-a face cu Scriptura. Citește cele optsprezece exemple de restricții sabatice din Talmudul babilonian, secțiunea Sabbath, și minunează-te de halul în care Sabatul fusese înlănțuit:
- În Sabat ai voie să călărești un măgar, dar n-ai voie să porți nuia în mână, căci faci animalul să poarte povară.
- Măgarul nu are voie să poarte clopoțel în Sabat, căci este o povară, iar poverile nu trebuie purtate în Sabat.
- Femeia nu poate purta haine suplimentare, decât dacă sunt „ornament”. Altfel, sunt o povară.
- N-ai voie să ai cu tine o batistă – e povară. Dacă însă o coși la un colț al hainei, ai voie, căci devine îmbrăcămintea ta.
- N-ai voie să te uiți în oglindă, ca să nu fii ispitit să-ți smulgi vreun fir de păr alb.
- N-ai voie să-i duci animalului hrană mai multă decât poate el să apuce cu gura o singură dată.
- N-ai voie să cari un obiect în mână, pe cap sau pe umăr, dar, dacă întorci mâna și-l porți cu dosul palmei sau cu piciorul, nu mai este păcat, pentru că nu e o lucrare ca în celelalte zile.
- N-ai voie să stai sau să șezi în ușa casei, blocând intrarea, căci asta înseamnă că păzești casa, iar în Sabat nu ai voie să păzești nimic – păzirea era socotită lucrare.
- Dacă te dor dinții, n-ai voie să-ți clătești dintele acela cu oțet – căci e lucrare și deci păcat, dar ai voie să iei pâine, să o înmoi în oțet, să te faci că mănânci oțetul, punându-l la dintele respectiv.
- Dacă se sparge în Sabat un vas cu ulei, n-ai voie să salvezi din ulei decât trei porții de mâncare, cât ai voie să conservi în ziua Sabatului.
- N-ai voie să scuipi pe jos, pentru că irigi un fir de iarbă, irigatul fiind una dintre lucrările mari.
- N-ai voie să muți scara de la un porumbar la altul, dar ai voie s-o muți de la o gură la alta a aceluiași porumbar.
- N-ai voie să mergi mai mult de două mii de pași, dar ai voie dacă îți ascunzi la capătul drumului admis, cu un timp înainte, o pâine (sau ceva mâncare), astfel că mai poți merge încă două mii de pași, și tot așa cât vrei. Locul unde se afla pâinea era considerat „casa ta” (căci doar în casă se ține mâncarea).
- N-ai voie să-ți schimbi direcția în care ai pornit, după ce ți-ai ales-o.
- N-ai voie să-ți aprinzi lumina (focul) în Sabat, dar un păgân poate s-o aprindă pentru tine.
- N-ai voie să stingi lumina în Sabat din motive de economie. Dacă o stingi de teama hoților, se poate.
- Dacă un păgân scoate apă pentru animalul său, poți să folosești ce rămâne de la păgân, dar tu n-ai voie să scoți apă.
- N-ai voie să mănânci oul ouat de găină sâmbătă (găina a lucrat), dar ai voie să-l vinzi unui păgân.
Regina gârbovă
Într-una dintre minunile Sale sabatice, Domnul Isus a vindecat o femeie gârbovă (Luca 13:10-16). La furtuna de proteste ale fariseilor, Mântuitorul a răspuns: „Femeia aceasta, care este o fiică a lui Avraam și pe care Satana o ținea legată de optsprezece ani, nu trebuia oare să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua Sabatului?”
În Israel, Sabatul este numit Malkat Șabat, adică „regina Sabat”. Această regină, în timpul Domnului Hristos, era încorsetată și înjugată de peste două mii de reguli și ajunsese ca femeia gârbovă. Din bucuria și sărbătoarea Sabatului se mai zărea doar aspectul restrictiv. Restricțiile Sabatului erau considerate mai importante decât Sabatul însuși. Într-un Sabat, chiar pentru a reda semnificația Sabatului, Isus o „dezleagă” pe biata femeie din gheara diavolului, din care nu se putea elibera. Doar atingerea Mântuitorului îi redă libertatea și maiestatea Sabatului.
⁕ Mendelssohn. Într-o biserică dintr-un mare oraș german, s-a construit, în secolul al XIX-lea, o orgă uriașă. Atrași de renumele ei, veneau oameni din multe părți s-o asculte și s-o admire. Într-o zi, un bărbat tânăr a intrat în catedrală. Cantorul tocmai repeta un coral de Mendelssohn Bartholdy. Orga avea sunet frumos, dar nu era descătușată. Cânta sfrijit și sugrumat. Sfios, după câteva minute, bărbatul străbătu biserica goală și bătu la ușa balconului. Cantorul îi deschise, vădit deranjat. „Vă rog să mă iertați. Aș putea să văd puțin orga?” „Cu neputință”, spune ferm cantorul. „Vă rog totuși să-mi permiteți s-o văd. Știți…”, interveni străinul. Dar cantorul îi răspunse uscat: „Orga este nouă și am directive severe să nu las pe nimeni să intre aici.” Descumpănit, bărbatul se retrase și se așeză mâhnit jos, în bancă, spre a mai auzi minunatul instrument.
Sunetele se înălțau din nou într-un iureș de acorduri și mișcare... Și totuși… nu era ce trebuia. Luându-și inima în dinți, bărbatul se reîntoarse decis să frângă inima cerberului. Bătu din nou, tare și îndelung, iar atunci când fața nedumerită și întrebătoare apăru în ușa întredeschisă, necunoscutul puse mâna pe clanță, implorându-l irezistibil: „O, domnule, vă implor, în Numele lui Dumnezeu, lăsați-mă să văd orga aceasta, să pun numai degetul pe ea, în prezența dumneavoastră.” „Domnule, v-am spus că…”, încercă zadarnic să reziste bătrânul cantor, dând înapoi. Bărbatul se îndrepta ca vrăjit spre orgă. Se așeză pe bancă. „Ce faci?! Îmi schimbi registrele?” strigă îngrozit cantorul. Dar, ca și cum nu auzea, necunoscutul își aranjă timbrele, închise ochii și degetele începură să lunece peste clape. Deodată, orga prinse viață. Era același coral de Mendelssohn care-și înălța căutarea, mlădiindu-se viu. Catedrala părea un cor de îngeri, aproape de fața lui Dumnezeu… Încremenit și cu ochii ficși de uimire, cantorul urmărea speriat miracolul. Când termină, după un minut întreg de nemișcare, tânărul își șopti: „Ce orgă minunată!” și se ridică să plece. Bâiguind, cantorul îi puse ultima întrebare: „Cine sunteți, domnule?“ Simplu, bărbatul zise: „Sunt Mendelssohn Bartholdy.”
Când Maestrul, Autorul ființei noastre, este invitat înăuntru și I se oferă timpul de părtășie ca să atingă clapele sufletului nostru, atunci, dintr-o jalnică lamentare legalistă, Sabatul devine un suflu ceresc ce ne înnoiește în valuri certitudinea după o lume mai bună, desăvârșită!
În fragmentul cu femeia gârbovă (Luca 13:10-16), apar cuvintele „legat” și „dezlegat”. Domnul Hristos vorbește de cineva care leagă și de altcineva care dezleagă. Iată-i pe cei doi protagoniști ai Marii lupte cosmice. Unul leagă și înrobește. Altul dezleagă și eliberează. Dar, atenție: dezleagă, dar nu de autoritatea divină, ci din robia uzurpatorului. A gândi că Isus ar fi putut „dezlega” autoritatea Tatălui este gnosticism curat, aberație teologică.