Poate gândiți: „300 de ani de la Isus și până la datarea manuscrisului!?” E mult prea mult timp ca ele să poată fi un argument suficient în favoarea autenticității și acurateței evenimentelor pe care le prezintă!
Atunci să aruncăm o privire la cum stau lucrurile atât cu manuscrisele pentru operele care stau la baza altor religii, cât și pentru operele de cultură generală.
Învățăturile lui Buda nici nu apar în formă scrisă decât abia după 500 de ani de la moartea lui. Iar ale lui Confucius, la 400 de ani după moartea acestuia.
Pentru majoritatea scriitorilor greci și romani, cele mai vechi manuscrise-copii găsite datează cu 700 până la 1 400 de ani mai târziu față de momentul când au fost scrise! De exemplu:
Iulius Caesar a scris Războiul galilor în jurul anului 50 î.Hr. Cea mai veche copie existentă a acestei lucrări datează din anul 950 d.Hr., deci la 1 000 de ani de la original! Și câți se îndoiesc de veracitatea Războiului galilor? Nimeni.
Aristotel și-a scris lucrările în jurul anului 340 î.Hr. Nu există decât cinci manuscrise vechi ale lucrărilor lui, dintre care cel mai vechi datează din anul 1 100 d.Hr. (deci la 1 400 de ani distanță de original).
Tukidide, istoricul grec, a trăit și a scris până în anul 400 î.Hr. Cel mai vechi manuscris al „Istoriei” lui datează din anul 900 d.Hr., la 1 300 de ani întârziere față de original!
Cornelius Tacitus scrie la sfârșitul primului secol creștin. Nu s-au păstrat decât patru manuscrise incomplete, și acestea datând din secolele al IX-lea și al X-lea d.Hr. – deci la 800-1 000 de ani distanță. Și, așa cum s-a arătat deja, nimeni nu se îndoiește de acuratețea și autenticitatea informațiilor lor. Față de aceste uriașe intervale de timp dintre original și cea mai veche copie existentă, 300 de ani înseamnă atât de puțin!
Manuscrisele Noului Testament
Și totuși, pentru ca orice gură să fie închisă, Dumnezeu scoate la lumină, piesă cu piesă, mărturii incontestabile privind autenticitatea evangheliilor!
1. Traducerea Siriacă. Două surori gemene din Cambridge, doamnele Lewis și Gibson, experte în orientalism, entuziasmate de descoperirea lui Tischendorf, au sosit în 1892 la Mănăstirea Sf. Ecaterina, printre călugării speriați. Au trecut luni de zile până să străpungă zidul de gheață... Strădaniile lor au fost răsplătite: printre documentele încă ascunse, au găsit o traducere completă a celor patru evanghelii în limba siriacă, datând dinaintea anului 200 d.Hr.! Golul de 300 de ani s-a înjumătățit – doar 150 de ani!
2. Diatessaron. Cam în același timp, dr. Theodor Zahn a scos la lumină un comentariu în limba armeană al celor patru evanghelii, „Diatessaron”, datat dinaintea anului 170 d.Hr.! Asta confirma că, la jumătatea secolului al II-lea, evangheliile erau larg răspândite și recunoscute!
3. Manuscrisele Chester Beatty. În 1930, într-un mormânt coptic de lângă Nil, la Afroditopolis, s-au găsit ascunse în vase de lut sigilate câteva papirusuri pe care le-a cumpărat colecționarul Chester Beatty, din Manchester. Vestea a detunat în The Times din 17 noiembrie 1931: între acestea, era un manuscris al tuturor celor patru evanghelii, care data de prin anul 200 d.Hr. (cu peste 100 de ani mai vechi decât Codex Sinaiticus).
4. Papirusul 52. În 1917, un călător englez cumpără de la un anticar egiptean niște fâșii de papirus care slujiseră la înfășarea unei mumii. Printre ele se găsește și un petic de 6/9 cm. Întors în Manchester, turistul vinde bucățile unui colecționar de vechituri, John Ryland. Dar trebuie să treacă aproape 20 de ani până când, din întâmplare, în 1936, un cărturar să le descopere uimit valoarea. Peticelul de 6/9 cm (cât o palmă de om), denumit ulterior P 52, era scris față-verso și conținea două fragmente din Evanghelia după Ioan (18:31-33 și 18:37-40). Paleografii și apoi testul cu Carbon 14 îl datează în timpul împăratului Traian (98–117 d.Hr.) sau cel târziu la începutul domniei lui Hadrian (117–138 d.Hr.), adică în primele decenii ale secolului al II-lea, la numai câțiva ani de la moartea lui Ioan, scriitorul textului! Asta dovedește că Evanghelia lui Ioan era deja în largă circulație prin anii 120, așa încât copii de-ale ei putură să ajungă în Egipt!
5. Manuscrisul Magdalen. Și incredibilul! În vara lui 2001, pe când cercetam biblioteca de la Colegiul Newbold din Anglia, am găsit în cartea God’s Good News, de David Marshall, ed. 2000, o informație și mai uimitoare: De Crăciunul anului 1994, dr. Carsten Thiede descoperă, în depozitele Bibliotecii Magdalene din Oxford, un manuscris care zăcea nebăgat în seamă timp de cca un secol. La cercetări, s-a dovedit a fi un fragment din Evanghelia după Matei, care datează din secolul I, dinaintea Războiului Iudeo-Roman din anul 70 d.Hr.! El a fost scris pe când unii apostoli și poate chiar Matei erau încă în viață, ca și mulți dintre martorii învierii.
De când a început bătălia deschisă contra Galileeanului (odată cu era Aquarius – New Age), numărul total de manuscrise ale NT a crescut vertiginos, până la uriașul număr de 22 700! Compară-le cu cele 643 de manuscrise târzii pentru Iliada, de Homer; cu cele zece copii medievale pentru Războiul galilor, de Caesar; cu cele cinci manuscrise existente pentru opera lui Aristotel sau cu singurele două copii medievale pentru cronica lui Cornelius Tacitus. Concluzia se impune de la sine:
Nicio altă lucrare scrisă vreodată în istoria omenirii n-a fost mai copiată, mai tradusă, mai circulată, mai ocrotită de mâna Providenței și mai scoasă dramatic de arheologi la lumină ca documentele care prezintă viața și lucrarea Galileeanului! Aici este degetul lui Dumnezeu!
Isus din evanghelii
Documentele atât de timpurii ne mai conduc la încă o constatare. Faptul că evangheliile au fost scrise chiar în timpul celor care au fost martorii evenimentelor face imposibilă apariția unui „mit al divinului Isus”. Un mit, ca să apară, are nevoie de timp, de mult timp.
⁕ Mitul Ceaușescu. Dacă milioanelor de români li s-ar spune că Ceaușescu a iertat păcate, a vindecat leproși, a înmulțit pâini și apoi a înviat din morți și dacă s-ar pune această afirmație într-o carte, câți ar crede-o? Nimeni, pentru că personajul a aparținut timpului nostru, și noi știm bine cum a fost. Fiecare dintre noi suntem „o evidență împotrivă”.
La data când luam pentru prima dată în mână evangheliile, la 21 de ani, parcursesem un număr bunicel din operele clasice. Trecusem prin vechii greci și învățasem pe de rost câteva fragmente frumoase din Iliada. Dar forța pe care am găsit-o în relatarea dreaptă, neînfrumusețată, a vieții lui Isus Hristos m-a copleșit. Aveam convingerea că stau în fața Revelației lui Dumnezeu, care era deschisă pentru mine.
Știu ce este un mit. Textul evangheliilor n-are calitatea literară a mitului. Aici găsești simple descrieri, lipsite de orice farmec artistic, culese de martori oculari: „Ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții... deci, ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă!” (1 Ioan 1:1-3).
Realismul povestirii te cutremură. Evangheliștii relatează obiectiv totul, chiar și incidente penibile și compromițătoare, pe care niște simpli inventatori ar fi evitat să le înregistreze, precum: cearta dintre ucenici pentru cine să fie cel mai mare (Luca 22:24); suspiciunea mamei și a rudelor lui Isus că Și-ar fi ieșit din minți (Marcu 3:21); fuga ucenicilor după arestarea lui Isus (Marcu 14:50); rușinoasa lepădare a lui Petru (Matei 26:74); agonia lui Hristos în Ghetsimani (Luca 22:44); strigătul Lui disperat de pe cruce (Marcu 15:34); totala necredință a ucenicilor privind învierea lui Isus (Luca 24:11)... Nimeni care scrie hagiografii[1] nu include asemenea scene.
Chiar și un istoric părtinitor ar fi evitat să înregistreze episoade care afectează „imaginea” eroilor.
⁕ Waterloo. La Domul Invalizilor, din Paris, locul de odihnă al celebrităților națiunii franceze, se află și mormântul lui Napoleon. Deasupra mormântului, pe o placă, există lista tuturor bătăliilor. Dacă cercetezi atent lista, vei observa că o bătălie nu apare: Waterloo (!?) Cititorii avizați arată multă înțelegere pentru această omisiune – aceasta este bătălia în care Napoleon a pierdut totul și a fost făcut prizonier pentru tot restul vieții.
Nu tot așa procedează și redactorii Evangheliei! Cauza pe care o servesc este incomparabilă cu orice cauză omenească!
[1] Vieți de-ale sfinților.